La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Bogdan se califică în finală cu textul de mai jos.
***
Povestea este aceeași. Doar că… istoria se repetă.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, omenirea era deja capabilă de a efectua călătorii intergalactice.
Fiind într-o veșnică cercetare de noi planete locuibile, echipe de experți erau trimise periodic pentru a cerceta planetele care pot primi coloniști pământeni. În povestea noastră este vorba de planeta Sigma X, aflată în constelația Andromeda. Unul dintre experți, de fapt o femeie, era poreclită în glumă de către colegii săi ”Bunicuța”, pentru că avea o experiență vastă și multe generații de cercetători din domeniul faunei și florei extraterestre îi fuseseră elevi.
Pentru că nu mai exista nicio comunicare din partea echipei de pe Sigma X, o echipă de recuperare a fost formată pentru a porni în cautarea membrilor. Unul dintre aceștia era chiar nepoata Bunicuței care, culmea, avea și ea o porecla dată tot de colegii săi – ”Scufița Roșie”; asta pentru că era roșcată, dar și pentru că-i plăcea să poarte o pelerină roșie.
Nava ajunge la destinație, iar membrii sunt trimiși în cautarea Scufiței și a încă doi colegi de-ai săi. Domul unde se afla Bunicuța era localizat într-o pădure stufoasă ce semăna foarte mult cu pădurile noastre pământene.
– Hunter 1, sunt Hunter 2, se aude în casca de intercomunicație a unuia dintre cei doi bărbați. Comunică, te rog.
– Hunter 2, sunt Hunter 1, nicio urmă de Scufiță. Am pierdut-o în poiana aceea unde a început să fugă după creatura aia ciudată care semăna cu un lup.
– Să mergem, Hunter 1, Domul nu este departe, vom vedea ce este acolo, vom folosi sistemele lor de comunicații.
În scurt timp ajung la Dom și deschid ușa folosind o cartelă cu date personale ce aparținea unuia dintre ei.
– Ai grija Hunter 1, să fim pregătiți, scoate arma, te acopăr.
– Nicio grijă, Hunter 2, am pistolul pregătit, setat pe putere maxima.
Cei doi intră în clădire și descoperă în scurt timp, chiar în camera infirmeriei, întinsă pe patul de examinări, chiar pe creatura aceea pe care o văzuseră în pădure – ce semana cu un lup. Creatura părea că doarme, avea o burtă imensă.
– Ai observat ce urechi mari are și ce ochi îngrozitor de mari?!, spuse H1.
– Ai grijă la colții lui, sunt imenși, replică celălalt. Te ocupi tu?
– Desigur. Am bisturiul cu plasmă la mine, o să-l despic în două.
– Ai văzut, se mișcă ceva în burta lui, fă-o repede și să plecăm dracului de aici.
Cu o mișcare rapidă și precisă, H1 despică burta lupului, numai că… din burta lui ieși o creatură ce nu avea mai mult de 40 de centimetri și i se lipi de față. Creatura avea 2 rânduri de maxilare și o coadă lungă, era… cel mai temut prădător din Univers.
