La scurt timp după vestea morții lui David Bowie, un italian pe nume Andrea Natella a inițiat o petiție publică prin care îi solicita lui Dumnezeu să ni-l trimită pe Bowie înapoi pe pămînt. Mii de oameni au semnat petiția, dar Dumnezeu nu s-a lăsat înduplecat.

Întîmplarea a făcut ca în urmă cu trei ani, la doar trei zile de la dispariția lui Bowie, să găsesc în cutia poștală un plic galben, cu expeditor necunoscut, ba chiar și cu destinatar necunoscut, pe care scria, cu majuscule, BOWIE. Contrariat, l-am deschis. Înăuntru, pe o coală de hîrtie A4, tot galbenă, era o scrisoare. Nu îmi era adresată. Am citit-o o dată și încă o dată. Așa ceva nu e posibil, mi-am zis. Am mai citit-o odată. Scrisoarea era semnată de Dumnezeu. Habar n-am cum ajunsese în cutia mea poștală, cînd mult mai firesc ar fi fost să ajungă direct la Andrea, pe care, de altfel, îl și cunoașteam de la un festival de poezie din Italia. L-am rugat pe un prieten să traducă scrisoarea în italiană și i-am trimis-o pe Facebook lui Andrea. A doua zi, Andrea mi-a dat Unfriend și de atunci n-a mai vorbit cu mine.

Iată textul scrisorii:

Dragii mei,

Am citit înduioșătoarea voastră petiție de a-l trimite pe David Bowie înapoi pe Pămînt. Nu se poate, îmi pare rău. Bowie e acum cu mine și nu am de gînd să îl trimit înapoi de unde a venit. Știu că îl iubiți, dar vreau să vă spun ceva: nu aveți cum să îl iubiți mai mult decît îl iubesc eu. Eu îl iubesc de cînd s-a născut, ba chiar de dinainte de a se fi născut. Eu sînt Dumnezeu, ce naiba! Credeți că, fără mine, ar fi putut face muzica pe care a făcut-o?! Sînteți niște naivi dacă vă imaginați că puteți face ceva fără Dumnezeu, adică fără mine. Bowie a fost un credincios. Nu a crezut în mine, dar a crezut în muzică. Pentru mine a fost suficient. I-am fost mereu aproape. L-am ajutat. A vrut să compună Space Oddity, l-am ajutat să compună Space Oddity, deși, în perioada aia, arăta ca naiba cu părul ăla vopsit în roșu, slab ca dracu’, și nici nu se îmbrăca prea bine. În perioada cînd lucra la albumul Hours, am lăsat totul baltă pentru a fi alături de el. Știți ce a ieșit: un album divin. 

Dragilor, Bowie, vă rog să rețineți, este creația mea. Nu îmi cereți să vi-l dau înapoi pentru că îl aveți deja. Bowie nu era un simplu corp, nu era forma pe care i-am dat-o eu cît a fost pe Pămînt. Bowie a fost și este muzica pe care a făcut-o pentru voi și pentru mine, cu ajutorul meu. Muzica a rămas la voi, dar el s-a întors de unde a plecat. Și să vă mai spun ceva: Freddie m-a rugat timp de mai bine de douăzeci de ani să îl chem pe Bowie, însă eu i-am spus așa: „Freddie, dragule, tu ți-ai făcut terminat treaba în 45 de ani, David și-o va termina în 69, așa că te rog să ai puțină răbdare! În eternitatea asta a noastră, 25 de ani trec repede!“ Și, iată, au trecut. 

Dragilor, Bowie e bine. Acum cîntă Under Pressure împreună cu Freddie. Amîndoi sînt cu mine, în Rai. Iadul nu există. Iadul este doar în mintea voastră.

Al vostru, 
Dumnezeu