Bowie și Dumnezeu

La scurt timp după vestea morții lui David Bowie, un italian pe nume Andrea Natella a inițiat o petiție publică prin care îi solicita lui Dumnezeu să ni-l trimită pe Bowie înapoi pe pămînt. Mii de oameni au semnat petiția, dar Dumnezeu nu s-a lăsat înduplecat.

Întîmplarea a făcut ca în urmă cu trei ani, la doar trei zile de la dispariția lui Bowie, să găsesc în cutia poștală un plic galben, cu expeditor necunoscut, ba chiar și cu destinatar necunoscut, pe care scria, cu majuscule, BOWIE. Contrariat, l-am deschis. Înăuntru, pe o coală de hîrtie A4, tot galbenă, era o scrisoare. Nu îmi era adresată. Am citit-o o dată și încă o dată. Așa ceva nu e posibil, mi-am zis. Am mai citit-o odată. Scrisoarea era semnată de Dumnezeu. Habar n-am cum ajunsese în cutia mea poștală, cînd mult mai firesc ar fi fost să ajungă direct la Andrea, pe care, de altfel, îl și cunoașteam de la un festival de poezie din Italia. L-am rugat pe un prieten să traducă scrisoarea în italiană și i-am trimis-o pe Facebook lui Andrea. A doua zi, Andrea mi-a dat Unfriend și de atunci n-a mai vorbit cu mine.

Iată textul scrisorii:

Dragii mei,

Am citit înduioșătoarea voastră petiție de a-l trimite pe David Bowie înapoi pe Pămînt. Nu se poate, îmi pare rău. Bowie e acum cu mine și nu am de gînd să îl trimit înapoi de unde a venit. Știu că îl iubiți, dar vreau să vă spun ceva: nu aveți cum să îl iubiți mai mult decît îl iubesc eu. Eu îl iubesc de cînd s-a născut, ba chiar de dinainte de a se fi născut. Eu sînt Dumnezeu, ce naiba! Credeți că, fără mine, ar fi putut face muzica pe care a făcut-o?! Sînteți niște naivi dacă vă imaginați că puteți face ceva fără Dumnezeu, adică fără mine. Bowie a fost un credincios. Nu a crezut în mine, dar a crezut în muzică. Pentru mine a fost suficient. I-am fost mereu aproape. L-am ajutat. A vrut să compună Space Oddity, l-am ajutat să compună Space Oddity, deși, în perioada aia, arăta ca naiba cu părul ăla vopsit în roșu, slab ca dracu’, și nici nu se îmbrăca prea bine. În perioada cînd lucra la albumul Hours, am lăsat totul baltă pentru a fi alături de el. Știți ce a ieșit: un album divin. 

Dragilor, Bowie, vă rog să rețineți, este creația mea. Nu îmi cereți să vi-l dau înapoi pentru că îl aveți deja. Bowie nu era un simplu corp, nu era forma pe care i-am dat-o eu cît a fost pe Pămînt. Bowie a fost și este muzica pe care a făcut-o pentru voi și pentru mine, cu ajutorul meu. Muzica a rămas la voi, dar el s-a întors de unde a plecat. Și să vă mai spun ceva: Freddie m-a rugat timp de mai bine de douăzeci de ani să îl chem pe Bowie, însă eu i-am spus așa: „Freddie, dragule, tu ți-ai făcut terminat treaba în 45 de ani, David și-o va termina în 69, așa că te rog să ai puțină răbdare! În eternitatea asta a noastră, 25 de ani trec repede!“ Și, iată, au trecut. 

Dragilor, Bowie e bine. Acum cîntă Under Pressure împreună cu Freddie. Amîndoi sînt cu mine, în Rai. Iadul nu există. Iadul este doar în mintea voastră.

Al vostru, 
Dumnezeu

1 comentariu
    George

    Salut, Iulian, multumim pentru articol! Din nefericire, in afara de iadul din mintea noastra exista si iadul extrem de real al lipsei de iubire. Acesta se traieste in singuratate, chiar daca langa tine sunt miliarde de suflete. Aici se ajunge daca un om ii spune lui Dumnezeu: Nu, multumesc, nu am nevoie de tine, pleaca! El nu pleaca, dar se retrage, indurerat ca un parinte care e respins de copilul sau. Inca de aici putem trai un pic din iadul sau raiul pe care ni-l alegem. Depinde cum raspundem la Intrebare: da sau nu. Toate bune!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine