Dacă ești amator de aventuri culturale și, mai ales, îți dorești să descoperi o altă față a marilor capitale europene, îți propun un parcurs inedit. Bruxelles, Paris și Viena văzute prin prisma unui fenomen estetic și social de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Curentul Art Nouveau a fost mai mult decât un stil dominat de linii unduitoare, vocabular decorativ de inspirație vegetală și personaje feminine fermecătoare sau fatale. În spatele diverselor extravaganțe decorative, descoperim un adevărat concept estetic care dorea să transforme societatea în totalitatea ei. Revoluția industrială, progresul științific, dar și valorizarea creațiilor artizanilor făceau parte din preocupările epocii. De la reacțiile împotriva academismului, până la dorința artiștilor de a surprinde în operele lor ritmul alert al vieții, de la corpurile feminine eliberate, treptat, de chinul corsetului până la formele geometrice, ce domină o parte din arhitectura și picturile timpului, ajungând la noile concepte folosite în arhitectură și artele decorative, totul stă sub semnul metamorfozelor estetice, ideatice și sociale.
Prima noastră oprire este la Bruxelles, un oraș care la sfârșitul secolului al XIX-lea trecea printr-un amplu proces de modernizare și de transformări socio-politice. Hôtel Tassel (1893), o elegantă reședință privată proiectată și decorată de arhitectul Victor Horta pentru un profesor universitar, amator de noutăți tehnice și arhitecturale, este prima construcție care pune in practică conceptul operei de artă totale. Celebră este casa scărilor decorată cu o iconografie de tip naturalist, motivele decorative tind spre abstract, iar linia unduitoare este dominantă. Ornamentul devine parte a structurii locuinței, materialele industriale (oțel, fontă) sau modeste (cărămida) sunt asociate artei vitraliului, pietrei, iar detaliile de mozaic și feronerie stabilesc o corespondență între exterior și interior. Întregul ansamblu este supus ideii de decorațiune și fuziunii dintre inovațiile industriale și creațiile artizanilor. Ruptura dintre frumos și util ia sfârșit, fenomenele estetice sunt integrate în cotidian, iar arhitectul propune o artă nouă pentru o viață modernă. Din păcate, clădirea este o reședință privată și nu poate fi vizitată în interior, dar avem șansa să admirăm și să ne familiarizăm cu proiectele lui Victor Horta în muzeul care îi poartă numele. Înainte să trecem pragul muzeului, merită admirată libelula stilizată de pe fațadă, imaginea fuziunii tehnice dintre feroneria modernă și arta pietrarilor.
casa scărilor, Hôtel Tassel
Ideile lui Horta aveau să îl influențeze pe un tânăr artist și arhitect francez, Hector Guimard. Cunoscut, mai ales, pentru intrările metroului parizian inaugurate cu ocazia expoziției universale din 1900. Natura, sursă de inspirație încă de la mijlocul secolului, devine la Guimard motivul dominat. Intrările de la metrou evocă plantele acvatice care ies din apă, tija, elanul vital, dinamismul, dar și floarea – nufărul . Dacă la prima vedere nu identificați florile de nufăr stilizate, uitați-vă la stâlpii de iluminat!
metrou Guimard
Clădirea pe care nu merită să o ratați, când ajungeți la Paris, este castelul Béranger (1898). Melanjul de materiale și culori de pe fațadă, idee modernă și nemaivăzută până atunci, ne fascinează și astăzi. Dacă ridicăm privirea observăm capitelurile destructurate de la colonadele logiei, decorațiunile metalice inspirate de măștile chinezești, căluțul de mare sau pisica care pare că prinde viață. Totul stă sub semnul imaginarului, oniricului, o viziune arhitecturală și decorativă clasică, cunoscută și utilizată de secole este reinterpretată într-o viziune profund personală.
castelul Béranger
Dacă vă plac clădirile cu decorațiuni iconoclaste (ceramică irizată, fier forjat, diverse tipuri de piatră, etc) și care propun privitorului interpretări în cheie simbolistă, deopotrivă fascinate și scandaloase, atunci vă invit să admirați imobilul Lavirotte (1901). Lipsa de simetrie este vizibilă în partea superioară, iar ușa de la intrare, străjuită de statuile lui Adam și Eva și de bustul doamnei Lavirotte, evocă elanul vital al sexualității și naturii.
Intrarea imobilului Lavirotte
La sfârșitul zilei, obosiți de forfota orașului, ne putem relaxa în sălile dedicate fenomenului Art Nouveau din prestigiosul Musée d’Orsay. Recent restaurate și rearanjate, sunt un adevărat paradis pentru iubitorii de mobilier și decorațiuni din jurul anului 1900. Nu ratați mâna împodobită cu alge și scoici, operă de influență simbolistă, realizată de Émile Gallé sau scandalosul mobilier imaginat de François-Rupert Carabin. Dacă preferați o incursiune în templul luxului, la Galeriile Lafayette, nu ratați balustrada scării decorată de Louis Majorelle cu moneda papei, plantă adorată de membrii școlii de la Nancy, simbolizând bogăția și șansa.
La final, vă propun, în loc de concluzie, să ne oprim în orașul Secesiunii și psihanalizei. Viena pendula, la sfârșitul secolului, între o cultură de tip academic, recunoscută și finanțată de stat, și o cultură a frondei care transforma mentalitățiile, dar și artele plastice și decorative. O Vienă tânără, dornică să despartă de cultura părinților, avea să pună bazele Secesiunii, în 1897. Dominată de personalități precum Gustav Klimt, Otto Wagner, Josef Hoffmann sau Koloman Moser și de o viziune inspirată de miturile arhaice greco-romană, mișcarea traduce nu doar dorința artiștilor și intelectualilor vienezi de a se integra în ritmul avangardelor europene, ci și o criză a egoului rațional[1]. Ringul, imensul spațiu public decorat după renunțarea la fortificațiile medievale, era locul de manifestare a ideilor politice și culturale. Dar tot acolo descoperim, ușor retrasă, una dintre cele mai moderne și interesante inovații ale epocii: Casa de Economii a Poștei (1903-1906) proiectată de Otto Wagner. Adeptul principiului utilității, Wagner înnobilează elementul tehnologic, îl introduce în cotidian, dar și în spațiul cultural. Primatul funcției este dominant, materialele moderne sunt utilizate nedisimulat (metal, sticlă, aluminiu, linoleum, etc). Fațadele plate, bidimensionale, evocă un limbaj simbolic. Din depărtare, clădirea pare un seif uriaș, piroanele și placajele din granit și marmură producând acest efect. Dar Wagner, mai este și arhitectul unor clădiri private, faimoasă este casa cu majolică (1898). Decorațiunile exterioare evocă o perdea stilizată, sugerând întâlnirea dintre public și privat. În spațiul vienez, decorațiunile vegetale stilizate și geometrizate sunt asociate unor elemente moștenite din cultura antichității. Un exemplu în acest sens este Pavilionul Secesiunii, proiectat de Joseph Maria Olbrich (1898).
Casa cu majolică
Text de: Monica Neațu, istorică, lectoră la Fundația Calea Victoriei, unde va preda cursul Capitale Art Nouveau: Bruxelles, Paris, Viena, între 12-14 august.
[1] Pentru climatul politico-cultural de la începutul secolului XX vezi: Carl E. Schorske, Viena fin-de -siècle. Politică și cultură, traducere de Claudia Ioana Doroholschi și Ioana Ploeșteanu, ed. Polirom, Iași, 1998.
