Ce alegi atunci când vrei să mănânci ceva tradițional? MBS, mititei, un ciolan pe varză, sarmalele de Crăciun… mâncăruri cam grele, suspinăm cu toții la finalul mesei abia mai răsuflând. Dar dacă ți-aș spune că bucatele tradiționale pot însemna și altceva? Ceva delicat, subtil și savuros, cu arome suprapuse care se descoperă una câte una în farfurie.
Carpaccio din păstrăv indigen, scoici, pui de baltă sau somn de Olt nu sunt feluri din meniul unui restaurant sofisticat, ci mâncăruri din Țara Făgărașului, create cu ingrediente locale și respectând tradiția locului.
Țara Făgărașului, ținut străvechi, cunoscută în istorie în principal sub denumirea de Țara Oltului (începând din Evul Mediu Timpuriu), iar mai apoi prin regionimul Țara Cârței (după mijlocul secolului al XIII-lea), are multe surprize culinare pentru cei dornici să le afle.
Carne de capră cu agrişe, pecie de vițel cu migdale (pecia este mușchiul principal de la vită/vițel sau porc) sau pere în vin sunt doar câteva dintre felurile inedite de mâncare care se regăsesc în una dintre cele mai vechi cărți de bucate din Țara Făgărașului – ,,Cartea de bucate a Annei Bornemisza” (1680).
În Evul Mediu târziu, prin căsătorie, Anna Bornemisza – o principesă maghiară – devine stăpână peste Transilvania și primește ca dar de nuntă Cetatea Făgăraş. Pasionată de gastronomie, începe în 1680 lucrul la o carte de bucate. Prin rețetele sale, Bornemisza reușește să creeze imaginea bucătării făgărășene din evul mediu. Însă toate aceste tradiții culinare se pierd odată cu vremurile.
De câțiva ani, Daniela Elena Graură – maestru culinar în gastronomie locală – bate în lung și în lat tărâmurile ascunse ale Țării Făgărașului în căutarea de ingrediente neașteptate pe colinele deluroase, în pădurile dese și apele repezi ale acestei regiuni istorice. Cu ajutorul bogăției culinare a zonei ea încearcă să reînvie tradiția unor feluri de mâncare care aparțin Țării Făgărașului și care pot fi și astăzi o încântare.
Iată trei dintre ele:
Pui de baltă în vin alb și pesto de pătrunjel: O delicatesă, prin carnea lor fragedă, puii de baltă au devenit celebri prin asocierea cu bucătăria franțuzească. Dar puțini știu că pe timpuri mesele festive din Cetatea Făgărașului cuprindeau în meniu și broaște.
Scoici de râu din Țara Făgărașului în sos de roșii românești: Felul acesta de mâncare trebuie musai precedat de o expediție inedită în căutarea scoicilor în apele dulci făgărășene. Înainte de a le savura trebuie să știți că scoicile de apă dulce au nevoie de o abordare puțin diferită față de suratele lor de apă sărată, dar rezultatul este spectaculos.
Picnic cu brânzeturi maturate din Făgăraș asortate cu chutney de prune afumate cu ceapă roșie: Brânza de burduf și telemeaua de bivoliță își dau întâlnire în Țara Făgărașului cu halloumi cu mentă și mozzarella de bivoliță în crustă de semințe și plante uscate. La reuniune participă și chutney-ul de prune afumate cu ceapă roșie de Făgăraș (un brand deja) ca să aducă gust de iarnă și de fum.
Itinerama – „Țara Făgărașului la București” este un proiect cultural organizat de Asociația Maia și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.