O încercare de a înțelege de ce nu ne înțelegem, dar mai ales o încercare  de a înțelege de ce suntem atât de nașparlii ca specie

Omu’ sechestrează un porc, îl îngrașă, îl ține în jeg, îl taie, îl mănâncă și apoi folosește expresiile: Ești un porc, Te porți ca un porc, gras ca porcul, jegos ca porcul etc. Omu’ paște oi, le tunde, le taie, consumă carne de miel apoi folosește expresiile: Prost/proastă ca oaia. Omu’ face desene animate cu iepurași & șoricei pentru copii. Pe primii îi vânează, îi mănâncă, pe următorii îi disecă, face experimente… desigur, ca să fim noi mai sănătoși. Simțiți cum pulsăm de sănătate? Eu da! Omu’ taie vite, chinuie cai, măgari, apoi spune: Ești un măgar, Ai o față de cal sau Ești o vacă. Omu’ deține abatoare gigant peste tot, adevărate lagăre de concentrare pentru animale, fiindcă animalele ”sunt proaste” și tot omul critică vehement abuzul de putere, asuprirea celor slabi de minte, neajutorați etc. V-am zis eu, să nu comparăm omul cu hiena, că jignim hienele.

Bun, omul este cinic, ceea ce vine de la câine, dar câinele poate fi cinic? Să zicem că omul e câinos, dar cum rămâne cu câinele omenos? De ce câinos e ceva rău, iar omenos e ceva bun? De ce folosim expresia ”inuman” când de fapt sunt fapte săvârșite de oameni, nu de alte specii? Dacă un câine omoară un copil, de ce nu spunem că a făcut ceva necâinesc? Orice faptă săvârșită de om, este umană. Inuman e ceva care nu ține de specia umană.

De fapt, toate relele pe care le face omul sunt umane, nu inumane. Toate analogiile și comparațiile cu animalele sunt fie cinice, fie stupide. Omul, cu toate instituțiile lui, cu toate academiile, școlile, culturile, religiile, rămâne tot un copil agresiv și țâfnos, un înfumurat și un primitiv. Și cu atât mai mult, cu cât se consideră o specie deosebită, aleasă.

De fapt, pentru natură, pentru cosmos, omul nu este cu nimic mai special decât un gândac sau o meduză. Soarele sau atomii nu au nevoie de tehnologia sau artele noastre. Copacii n-au nevoie de muzica noastră. Ei au păsări care ”le cântă” foarte bine, fără academii, fără dirijori. Marea sau munții n-au nevoie nici de literatura noastră, nici de cinematografie. Natura, care ne ține, ne hrănește, ne dă în principiu cam tot, chiar nu are nevoie de noi. E trist, dar e adevărat.

Ăsta nu e nihilism și nici pesimism. Hai să fim sinceri, să ne uităm frontal, să cântărim la rece: cât consumăm, cât distrugem, cât punem la loc sau cât reparăm? Și atenție, să nu ridicăm la rang de virtute faptul că sădim copaci sau că avem clinici pentru animale, după ce defrișăm în draci și ucidem animalele. Și stați așa, că avem clinici pentru animale mai drăgălașe, fiindcă pe celelalte, fie le mâncăm, fie le otrăvim cu ce deversăm peste tot, fie le folosim pentru teste. În concluzie, chiar nu suntem deloc o specie avansată, nu suntem nici deosebiți și nu merităm mai mult decât merită orice vietate, orice insectă, orice plantă.

Nu vă supărați, dar suntem jalnici de fapt, fiindcă folosim inteligența mai cu seamă pentru a produce pagubă, pentru a ocupa teritoriul vecin, pentru a cotropi pe cineva, pentru a da țepe sofisticate, pentru a parazita fauna și flora, pentru a trage foloase, iar apoi, desigur, facem și un pic de bine, facem o donație, sădim un copac, facem un film, mergem la biserică sau la psiholog… și ce? Credeți că ne-am scos?

Avem filosofie, sociologie, psihologie, psihiatrie… avem și logică. Auzi, LOGICĂ… care logică? Nu avem nicio logică, suntem niște psihotici nesătui și deghizați cu toții, doar că e o formă consimțită. Ăia cu alte forme sunt internați, pastilați, marginalizați…  Iar valorile noastre? Dacă le disecăm ce credeți că descoperim? O peritonită dialectică. Ce propăvăduim și ce producem de fapt? Cuvinte mari, universalitate, moștenire, istorie? Sânge, harfe și sclipici.

Până mai ieri credeam că parcurgem un fel de ”adolescență a speciei”… Acum am impresia că am fost optimist.  Cred că suntem la grădiniță și ne jucăm. Desigur, jucăriile noastre sunt legile, principiile, normele… Însă doar de ochii celuilalt, nimic asumat cu adevărat, nimic care să emane maturitate. Doar sacouri, funcții, trene, mătănii, specialiști, metodologii și mulți, muuuulți profesioniști. Ochelari cu rame subțiri, grupuri de influență, maniere, discuții, vanități & virtuți exhibate precaut, premii și modestii răvășitoare 🙂

Restul e durere, că tăcerea nu mai e la modă demult.