În utimele zile m-am întâlnit cu câțiva dintre prietenii mei și, respectând regulile de distanțare socială, am ieșit să explorăm poteci, păduri, pășuni cărora le-am dus rău de tot dorul în cele două luni cât le-am așteptat cuminți în casă sau în apropierea ei. O întrebare a plutit deasupra fiecărei întâlniri: vom mai avea concursuri anul acesta? Și dacă da, în ce fel? În acest moment cred că un răspuns, oricare ar fi el, e la mâna hazardului.
Chiar și așa la nivel mondial se încerca “desenarea” unui calendar care să prindă o formă concretă. Au început să se desfășoare meciuri de fotbal, deocamdată fără spectatori. S-a prezentat deja un calendar al celor mai importante curse de ciclism de șosea care vor debuta în iulie chiar cu Turul Ciclist al Sibiului. În privința curselor de MTB s-a anunțat doar calendarul etapelor de Cupă Mondială care sunt “împinse” spre sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. În România au rămas deocamdată în picioare trei din cele patru tururi de ciclism importante: Turul Ciclist al Sibiului, Turul Ținutului Secuiesc și Turul României. Turul Bihorului a fost amânat până în 2021.
Alergarea a avut și ea de suferit în România. Salomon EcoRun Moeciu s-a nimerit să fie programat chiar în mijlocul stării de urgență și a fost amânat pentru 2021. Ciucas X3 era programat pentru septembrie însă organizatorii au decis că e cel mai bine să-l reprogrameze pentru 2021 ca măsură de siguranță pentru concurenți.
Avem astfel câteva exemple care ne arată situația actuală. Cu toții ne dorim să revenim la o viață normală însă trebuie să fim foarte conștienți că sănătatea noastră și a celor din jur trebuie să primeze. Se poartă deja discuții pentru relansarea concursurilor în aer liber însă, în cel mai fericit caz, primele se vor desfășura în luna iulie, nicidecum mai devreme.
Așadar, în acest moment cea mai realistă viziune pentru concursurile sportive în aer liber prezintă un debut după 1 iulie. Asta dacă situația nu se agravează. Rămâne deocamdată să ne bucurăm de natură în grupuri restrânse de maximum trei persoane și să rămânem în competiție cu noi înșine. Până la urmă asta e cel mai important concurs din viață noastră.