Primită de la un ascultător, de inclus în lista de lecturi obligatorii la școală, după părerea noastră. Creangă, frate! 🙂

“Salutare tuturor!

Îmi place de voi de mor. Și nu știam cum să zic asta ca să mă auziți. Așa că am să fiu off-topic.

Așa că, chiar dacă uneori nu împărtășim aceeași părere, chiar dacă sunt încă blocat și nu știu de ce (m-am supărat atunci, dar mi-a trecut), chiar dacă mulți dau în voi din ce în ce mai mult, mie îmi place de voi. De la un cap la altul.

Eu sunt copil născut și crescut la țară (născut, la propriu. Mama chiar m-a născut în casa în care încă stau ei acum). Și am trăit o copilărie geniala în sânul satului, am întâlnit oameni care m-au format sau mai bine zis m-au șlefuit până am ajuns ce sunt acum. Am găsit și auzit în vocile de la Radio Guerrilla crâmpeie din unii oameni întâlniți în copilăria mea. De dragul conversației, am să îi descriu mai jos, din perspectiva copilului de la sat ce am fost, sper să nu vă plictisesc prea tare și sper să vă amuze:

1. Dl. Mihaiu și dl. Sorin Faur – bunici din partea ambilor părinți (nu știu exact să zic care din ce parte). Duri, de neînduplecat, morocănoși, dar îmi dau sentimentul că sunt așa pentru că au văzut prea multe la viața lor, însă știu că în adâncul sufletului sunt îngeri. Doar că mai fumează și mai beau. Iar uneori ne aleargă cu nuiaua. Dar îmi plac. Mult. Fără să știu de ce.

2. Dobro Mike – Unchiul de la oraș. E inginer și hipot. E cam nebun. Vorbește mult, face glume porcoase și ne dă bani. Uneori țigări. Și chiar și sfaturi de agățat (uneori nesolicitate). La petreceri îmi place să stau lângă el. Are totuși o seriozitate a lui, însă toți copiii îl iubesc.

3. Matei și Gilda – El e prietenul meu cel mai bun. Facem tot. Facem prăștii, undițe și arcuri cu săgeți. Și boacăne. Unele prea mari. Mă bazez pe el pentru orice. E cel mai tare om pe care îl cunosc. Partea proastă e că tre’ să o care peste tot după el pe sora lui. El nu are tată și mama e la uzină mereu. E mică și e drăguță, zâmbește superb, doar că e ca un scai. Și nici nu face chestii de băieți. Dar miroase frumos. Și uneori dăm vina pe ea. Partea bună e că unde o pui, acolo stă. Rămâne și visează cu ochii deschiși ore întregi și zice ea că o să își cumpere un aparat de poze ca din reclame când o fi mare. Dar cine are bani de așa ceva?! (V-am zis, o visătoare).

4. Bogdan și Alex – sunt verii de la București. Au blugi și gumă. Și spray. Și ne arată muzică mișto. Mor fetele din sat când vin și stau la noi în vacanțe. Ai lui au un pick-up super tare și uneori dăm discotecă la căminul din sat. Sunt băieți buni, da’ ăla mare e cam scandalagiu.

5. Memo și Petru – verii lui Matei. Au biciclete amândoi. Memo e chiar mereu pe bicicletă, zice el că dacă vrea se duce până la București și se și întoarce. Într-o zi (!!!). Are portbagaj la biclă și poate să o ia pe Gilda când plecam la pădure. Petru e băiat bun, mai ciudățel, dar e bun de băgat în poartă la fotbal. Mama lor zice că pe unul îl face popă și pe unul artist. (Are Matei o vorbă despre anotimpul când se întâmplă asta).

6. Sorin Badea – el e proful suplinitor. Vine cu semicursiera din alt sat. Ne arată o grămadă de chestii de care nu știam că există, dar mama lui Matei zice să nu stăm cu el prea mult că nu prea e dus la biserică.

7. D-na Marta Ramona Novăceanu – e mama lui Memo și Petru. De care ne este foarte frică tuturor. E directoarea școlii și ne-a zis că are ac de cojocul nostru. (Da’ noi nu avem cojoc). Memo și Petru fac teme până și vara, în vacanță. 😨 (L-am auzit pe tata zicând că femeia asta trebuia să se facă primar și poate așa aveam și noi asfalt)

8. Domnișoara Carla – eee… ei bine, ea e fata popii. Normal că sunt îndrăgostit de ea. Dar e mai mare și oricum nu se uită ea la noi. E și motivul pentru care mă duc cu Matei la biserică de Sfânta Marie (și cea mica și cea mare). Poartă mereu ceva roz și de Paști am nimerit în spatele ei. Mamă, ce frumos îi mirosea părul. O cheamă și Maria, dar popa nu o lasă la poartă și îi fugărește pe flăcăii din sat cu câinii.

9. Nick Cocârlea – e vecinul ăla nebun. E văduv și are mereu poarta legată cu sârmă și câinii slobozi prin bătătură. Are însă niște meri și cireși în fundul curții. Buni tare. Era să ne prindă într-o zi, dar m-a împins Matei repede peste gard și am scăpat. Mama zice că a rămas așa de la război. E de-o seamă cu tataie, dar nu își vorbesc. Dar chiar și așa, într-o iarnă m-a ajutat enorm. Era o lapoviță groaznică. M-a întâlnit pe drum (pierdusem autobuzul) și mi-a zis scurt “– Hai ba, sari!” și nici nu a oprit căruța. După ce m-am urcat, mi-a făcut semn spre o bucată de prelată, să o pun pe mine. Apoi, când aproape am ajuns, mi-a făcut semn din bărbie să sar, la fel, fără să se uite la mine prea mult sau să oprească căruța.

10. Iulian și Mitoș – sunt acei bătrâni veșnic în capul drumului. Cu ochii mereu pe tot ce se întâmplă. Râd mereu și îl iau pe popă la mișto. Dar și pe șeful de post.

11. George și Dragoș – niște veri mai îndepărtați, tot de la oraș. Dar ei vin rar prin sat. Și când vin, vorbesc numa’ de filme și cărți. Plus că nici nu prea sunt ei cu ieșitul pe afară și poartă teneși chiar dacă nu mergem la biserică sau doctor. Dar, când am fost cu tata și mama la un botez în București, am stat la ei și am văzut filme cu Ciac Noris și Topgun. Au casa cu cele mai multe cărți. Nici la Memo și Petru nu vezi atâtea, și vorba aia… dacă nici la ei nu sunt cărți…

Și cam atât.

Cum ziceam și la început, am fuzionat anumite asemănări din copilăria mea, din satul natal cu anumite caracteristici ale vocilor din Guerrilla. Pentru mine a fost un exercițiu bun și plăcut în pauza de masă.

Din nou, sper că nu v-am plictisit, obosit sau pentru faptul că sunt total off-topic. Să îmi dați totuși un răspuns dacă v-a plăcut sau nu.

Cu stimă,
Ionel Petrisor”

Cred că am clarificat că ne-a plăcut. Mult. Mulțumim, Ionel!