Probabil că asta își spunea Relu Nica în copilărie. Dar înlocuia pe alocuri numele cu Tarzan, Winnetou sau Rahan. Dacă v-ați gândit că ar fi cool să mergeți la școală în vacanța asta vin cu o propunere de cursuri diferite de cele la care ne gândim când vrem să ne creștem nivelul de performanță. E o abordare diferită, o întoarcere la rădăcinile din care am crescut. O re-împrietenire cu natura. Dar nu oricum. Detaliile le-am găsit în cadrul evenimentului de pe Facebook. Cu omul am mai vorbit și e super fain. Enjoy!
“Curs de supraviețuire în natură – Modulul 1
Locație: Zona Conacul Ursului, pe Transfăgărășan
Număr maxim de participanți: 12
Prețul: 550 lei/persoană (include instructajul practic și teoretic cu Relu Nica + echipamentul de practica).
Masa: self catering.
Cazarea: aveți posibilități diverse de cazare, de la cort până la pensiuni și hotel de 3-4*. Vă stăm la dispoziție pentru consultanță în privința cazării în zonă.
Locul se consideră rezervat numai după achitarea unui avans de 200 lei.
Pentru rezervări lăsați un mesaj aici.
Fii pregătit pentru a călători în natură pe orice tip de vreme!
Modulul 1 al cursului de supraviețuire cu Relu Nica cuprinde elementele de bază pe care trebuie să le cunoști într-o situație de supraviețuire în natură.
Cursul se desfășoară într-un loc de poveste, la baza Munților Făgăraș.
Vom discuta și pune în practică mai multe tipuri de foc, vom construi adăposturi în pădure și aflăm ce metode de filtrare a apei avem la dispoziție.
Învățăm să folosim cuțitul într-un mod cât eficient.
Cele mai utile și versatile noduri din alpinism.
Deplasarea și orientarea în orice condiții sunt extrem de importante și le vom pune corect în practică în cadrul cursului.
Te așteptăm!
—————–
Despre Relu Nica gasiti detalii si clipuri video aici și pe YouTube.
—————–
Cine este Relu Nica?
Practicant de arte marțiale din 1984;
A început să meargă pe munte undeva prin 1982, iar din 1986 a început să organizeze chiar el turele;
De alpinism s-a apucat prin ’84 – ’85, la început evident ca amator, iar în 1991 a avut prima acțiune de alpinism industrial;
A construit parcuri de aventură prin toată țara – unele au peste 200 de ateliere, iar majoritatea sunt concepute integral de Relu Nica;
A participat la expediții în numeroase zone sălbatice din țara noastră, dar și din alte țări din Europa, Asia și Africa;
În timp a adunat câteva mii de nopți pline de aventură petrecute fie la cort, în adăposturi sau sub cerul liber;
Din 2007 organizează cursuri de supraviețuire în natură, în variate situații;
A absolvit cursul SMURD și a devenit paramedic în 2015. “