Forfotim, ăsta-i cuvântul, ce descrie starea noastră din timpul săptămânii: transpirăm la volan, în mijloacele de transport în comun sau pe biciclete, socializăm voit și nevoit, off-line și online, ne consumăm interior după ce primim vreo sarcină tembelă de la ierarhul superior, ne enervăm la gândul că trebuie să facem curat în casă după balamucul pascal(+1 mai) etc. – zbucium maxim printre “urbanii activi”. Așa știm noi să trăim. Există însă o categorie aparte de bipezi ce fac notă discordantă în peisajul Brownian din capitală: pescarii de pe malurile Dâmboviței, chiar aici, în centru. Pescarii și chibiții din jurul lor(că am văzut și d’ăștia care doar se uită) sunt calmi, relaxați, tăcuți – de parcă ar trăi în lumea lor aia mică , total detașați de hărmălaia cotidiană. Pentru ei, în afară de scopul terapeutic, celalalt țel al pescuitului – acela de a prinde ceva – pare să nu conteze/existe.
Așa că nu contează dacă ați “prins” sau nu ceva luna trecută în playlisturile de pretutindeni, pentru că le aveți acum, mai jos, cu tot cu tihna de a le consuma după ritmul și jarul propriu:
