Există mai multe întrebări posibile ca replici ale celebrei interogații: „Ce-a fost mai întîi, oul sau găina?“. Una ar fi: „Ce-a fost mai întîi, dragostea sau îndrăgostiții?“. O alta: „Ce a fost mai întîi: prietenia sau prietenii? “. Aristotel zice că mai întîi a fost găina. Nu îmi mai amintesc demonstrația lui, una de natură mai degrabă logică decît biologică, dar merg pe mîna lui. Întrebarea cu dragostea și îndrăgostiții am auzit-o cu ani în urmă la un seminar de filozofie greacă, în facultate. Seminaristul ne-a dat asigurări că dragostea le preexistă îndrăgostiților. Prietenia se află în aceeași situație ca dragostea. Fără prietenie, ca spirit convergent, unificator, nu există prieteni.

Ieri am fost la Femei pe Mătăsari să vorbesc împreună cu Mitoș și Mădălina, tovarășii mei de Război, despre prietenie, ca motor care pune în mișcare minți, suflete, microfoane.

Pare destul de contraintuitiv, dar prietenia nu se schimbă. Ea există chiar și în absența prietenilor, care, uneori, se pot pierde pe drum, fie doar pentru un timp, fie pentru totdeauna. Însă prietenia, ca un fluviu învolburat, în care se amestecă iubirea și fraternitatea, continuă să curgă mai departe în căutarea celor care au nevoie de undele ei binefăcătoare. Prietenia este o forță centrifugă care îi aduce pe prieteni în centrul atenției, pe unul în centrul atenției celuilalt, un joc al reciprocității reconfortante, pline de miez și de sens. Prietenul este un alt eu, spunea André Breton.

Există mulți autori care au vorbit despre prietenie. De mii de ani se vorbește despre asta. Unul dintre primele texte care vorbesc despre prietenie este Epopeea lui Ghilgameș. Bunul său prieten Enkidu moare și, înnebunit de durere, Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi.

Pitagora spunea că prietenia înseamnă egalitate. Prietenii sînt persoane de rang egal. Unde nu există egalitate, nu există prietenie.

Pe filieră pitagoreico-platoniciană, Aristotel spunea că prietenia înseamnă un suflet în două corpuri, iar, două mii de ani mai tîrziu, Dimitrie Cantemir a mers și el pe aceeași idee: „Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin“.

Prietenia adevărată, așadar, este atunci cînd sufletul se simte acasă nu doar în propriul trup, ci și într-un altul, atunci cînd corpul tău este suficient de încăpător și de generos încît să găzduiască și alt(e) suflet(e).