Care-i cel mai bun film cu sau despre credință? Zi-mi, fără frică, în comment-uri!

Știu, e un pic delicat acum să avem discuția asta, sunt niște tensiuni pe care le înțeleg și nu le înțeleg, în același timp.

Nu mai e cool să vorbestsi despre credință, acum e un nihilism… De fapt, nu e un nihilism, e o derivă emoțională colectivă care te mână să nu mai crezi nimic. Păi, dacă te dedici acestei idei, probabil e și asta o formă de credință.

Mare atenție! Când zic credință, nu mă refer neapărat la vreo implicare religioasă, deși, cumva, cam asta se înțelege.

Dar, care e cel mai bun film cu sau despre credință? La mine, o foarte scurtă lista ar arată cam așa:

1. First Reformed (reg. Paul Schrader , 2017)

Aici e o combinație fatală: un regizor mare, care a strălucit de fapt ca scenarist, el fiind cel care a scris Raging Bull, Taxi Driver sau Cat People, cu o carieră plină de filme influente, care l-a luat pe Ethan Hawke, un actor copt și deloc superficial, să joace un rol al unui preot căzut în hăul propriilor îndolieli și al autosuficienței vieții monarhale.

Recunosc că First Reformed mi-a adus aminte de un alt film senzațional, franțuzesc, din 1951, pe nume “Diary of a Country Priest”. Există niște similarități tematice acolo, doar că preotul lui Ethan Hawke e măcinat și de un trecut nu tocmai onorabil.

Dacă mai punem la socoteală și că, strict vizual, e unul din cele mai frumoase filme văzute de mine de ceva ani încoace, atunci cam ăsta ar fi un film neapărat de văzut. Chiar dacă nu e tocmai un film plin de pozitivism… Dimpotrivă!

2. Andrei Rublev (reg. Andrei Tarkovsky, 1966)

Trebuie zis că ăsta mi se pare filmul esențial cu și despre credință! De asemenea, este filmul meu preferat de la Tarkovsky, nefiind un mare fan de-al lui, mai ales din cauza suprauzării numelui lui Tarkovsky în toate discuțiile despre film.

Dar ăsta este un mare film! Cinematografia rusă nu se dezminte și livrează în continuare bijuterii, dar aici vorbim despre un talent supranatural.

Viața unui pictor de icoane din Rusia secolului al XV-lea, mâncată de îndoială și de implicațiile indirecte ale actului pictatului pereților bisericilor ruse, pusă în manieră profund cinematică și așezată a la Tarkovsky, face din Andrei Rublev nu unul din cele mai bune filme cu și despre credință, ci și unul din cele mai bune filme făcute vreodată.

Dau un singur spoiler: credința este foarte importantă!

3. Lords of Chaos (reg. Jonas Akerlund, 2018)

Trebuie să fac un mic preambul personal legat de alegerea filmului ăstuia. Nu știam de ce nu-mi place black metal-ul când eram mic. Pentru că luăm black metal-ul ca fiind strict muzică. Când, de fapt, e o dogmă, e o religie, e un statement artistic, uman și social.

Filmul spune povestea, extrem de tulburătoare, a nașterii black-metal-ului norvegian și cum, la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90, a luat naștere acest curent, care pentru mulți a devenit religie.

Chiar unii inițiatori ai curentului tratau toată dogma asta ca pe-o butaforie ieftină, până când a apărut un exponent al curentului care a luat lucrurile un pic mai în serios decât era cazul: Varg, cunoscut și ca Burzum.

Asta, după celebrele incendieri de biserici și înainte de înjunghierea repetată și premeditată a lui Eronymous, de la Mayhem.

Mare atenție! Aici nu vorbim despre un curent satanist! Nici vorbă de așa ceva! Este vorba despre un curent anti-creștin. Despre un demers al unor oameni sătui și suprasaturati de conformitatea religioasă.

Ceea ce nu justifică nici incendierile de biserici, nici crima, dar asta e altă poveste!

Lords of Chaos a fost acuzat că nu a respectat întocmai realitatea, la fel și cartea care a stat la baza filmului și pentru a mă lămuri de asta, am tot văzut niște documentare legate de black metal-ul norvegian, documentare pe care vi le las aici:

Lords of Chaos e un film destul de tulburător, de altfel, cu sau despre credință, alta decât aia cu care ne obișnuisem noi, în mod normal.

Deci, care-i cel mai bun film cu sau despre credinșă pe care-l știi?

Lasă-mi răspuns în comment-uri!