La începutul săptămânii am lansat prima tema a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră:  “Ești ceea ce gândești” – ce ești?

Așteptăm textele voastre până duminică, 24 martie, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Textele trebuie să aibă maximum 4.000 de caractere (cu tot cu spații, asta înseamnă aproximativ o pagină A4), font Times New Roman, corp de literă 12, să fie scrise cu diacritice, să aibă titlu și semnătură. Ar fi de preferat să trimiteți și o poză cu voi. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de luni, 25 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Veveriţa fluture cu ochi de focă avea gură de orangutan şi vorbea pe octave articulate.

Ca să ne înţelegem, de fapt vorbea singur (singură).

Când întreba, avea vocea Umei Thurman, mai sexos-bărbătoasă şi cam bossy. Când răspundea, avea siguranţa şi tonalitatea echilibrată a lui Kevin Spacey, iar când spunea adevărul, ei bine, dacă ar fi spus vreodată adevărul, ar fi avut vocea lui Jeff Bridges. Îmi spunea mereu cât de mult mă iubeşte, mai ales când ne priveam. Nu avea vocea lui The Dude.

Dracu ştie când evoluase, nu mă refer la faptul că vorbea, eu pot convinge şi o piatră să comunice civilizat, nu, mă refeream la momentul în care a părăsit apa, mai zilele trecute o văzusem înotând scufundat, cu nişte branhii diforme, neruşinat de expuse, mari şi indecente, pe care acum le mutase cumva în zona dorsală şi se rezema de ele când nu făcea nimic.

Am hotărât să o conving că atunci când nu face nimic, adică stă ca proasta (prostul), să ştie că de fapt se odihneşte, adică stă.

Mi-am propus să fiu mai atent, să documentez cât se poate de fidel transformările din jur.

Nucile de cocos se odihneau mereu, ele au venit cu ideea calendarului.

Singurul animal de aici a protestat, dar era încă în inferioritate. Aduna surcele şi frunze de banană, peste care punea flori de frangipani, dar atunci nu aveau numele acesta, pentru că nu simţea nimeni nevoia să se strige. Animalul articulat vorbea prea mult, el a venit cu tot soiul de nume, îl mânca limba să îmi bârfească paradisul. Îşi luase titlul de Conştiinţă Conştientă Continuă, cu triplă acoladă, inefabilul triplu C. A urmat o numerologie întreagă, care se oprea, firesc, tot la trei.

Îl auzeam, dar nu-l mai puteam asculta, taca-taca, mă făcea la linişte.

Noroc cu amintirile, naufragiul interior este mult mai uşor cu ele, revedeam serialele mele, cu reluarea fazelor din best-of. Am început să-mi schimb personajele între ele. Foarte cronofag, procrastinant de mişto..

Pfui! Animalul articulat mi-a ridicat primul templu şi a început să înmulţească peştii. Iar fusesem neatent.

Am împletit o mândreţe de liană cu alge, mi s-a părut ritualic să unesc pământul cu apa. Am momit toate vocile strânse în pachetul de blană cu solzi, l-am împachetat cu o coroniţă de flori colorate.

L-am spânzurat într-o duminică, iar de atunci am tot repetat ziua de odihnă, ziua Mea.