La începutul săptămînii am lansat cea de-a șasea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.

Concursul se încheie duminică, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 7 mai. 

Pe Cătălin nu-l putem califica în finală. Dar am vrut să vă împărtășim povestea lui.

***

– Mămica ei i-a pus mâncarea pentru Buni în coșuleț și i-a atras atenția să nu se abată din drum, că lupul cel mare atât așteaptă…

Rosita se întrebă ce Dumnezeu vrea să zică bărbatu-său cu povestea asta. Hm. Tocmai atunci își găsise să i-o citească Evei. Ba parcă nu citea deloc, o recita, declama. Sigur îl roade iarăși gelozia.

– Scufița Roșie s-a dus țintă la lup, care era un mare devorator de carne de femeie, așa că a hăpăit-o și pe ea, draga de ea, dar vânătorul a prins de veste și a venit peste ei…

– Tati, numele nostru de familie este Vânătoru, ce tare!

 – Da, ce tare! Ehei, iar atunci vânătorul s-a dus țintă la lup, a scos-o pe Scufița Roșie și a făcut un covor frumos din blana lui cea sură.

– Tati, pe colegul mamei de la etajul unu îl cheamă Lupu!

– Ca să vezi potriveală. Totuși, nu e colegul ei.

– Eu așa am crezut.

Rosita tremura. După ce a adormit Eva, bărbatu-său avea chef de joacă, așa că s-au jucat, ce era să facă, ba chiar i-a plăcut muuult, ca pe vremuri. Își folosise neglijeul roșu de mătase naturală, invita mâinile să alunece mai repede și mai delicat.

Au tăvălit pernele, chiar și parchetul gol. Hm. Totdeauna și-a dorit un covoraș la picioare, pentru când coboară din pat, dar se temea că ar putea atrage prea mult praf.

A dormit ca un copil, mulțumită, împlinită. Doar visul cu bărbatu-său care îl ciopârțea pe lup și o trăgea pe ea din el, din mintea lui, nu a fost prea plăcut, dar asta e, e dimineață și miroase a cafea bună. Ah, ce bine i-a fost și ce bine că a fost doar un vis și nimeni nu a pățit nimic!

A dat să coboare din pat. S-a oprit crispată. Era un covoraș nou la picioarele ei. Era blana lupului de la etajul unu. O recunoscuse după barba lui un pic țepoasă, pe care și-o pieptăna cu degetele când o asculta și o privea.

– Of, își spuse, asta e, iar îmi caut alt psiholog…