La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Care este pentru tine gustul copilăriei? Și v-am încurajat să ne trimiteți și rețeta, acolo unde este cazul.
Concursul se încheie duminică, 3 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 4 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Cătălina ne-a trimis unul din textele finaliste.
***
Mi-am petrecut copilăria la Mănțica, într-o casă destul de departe de malul mării încât să tânjesc după joaca în nisip – oricine știe că locuitorii Constanței merg rar la malul mării – și destul de aproape de mare încît să simt și-n zilele noastre nevoia să-mi umflu nările în bătaia vântului sărat.
Copil “cu mofuri” la mâncare, abia mă convingea Mănțica să mănânc un ou ochi din an în Paște și puteam să merg cu mâncarea care nu-mi plăcea în gură toată ziua prin oraș, numai să n-o înghit. Aveam, totuși, 2 bucurii culinare: fursecurile cu nucă și crema de zahăr ars.
Nu cred să fi fost zi de la Dumnezeu fără cerculețele alea de cocă trasă prin mașina de tocat, pe forma cea mai zimțată, cu sferturi de nucă așezate-n mijloc. Îmi amintesc cum păzeam cuptorul până scotea Mănțica tava și mă apucam imediat de treaba cea mai importantă care-mi fusese atribuită: zgâlțâiam strecurătoarea mică cu zahăr pudră peste fursecuri până când toate nucile erau complet albe. Fursecurile cu nucă erau crocante și dulci și parfumate cu esență de vanilie, iar, dacă rezistau de pe o zi pe alta, se frăgezeau de-mi plouă-n gură și-n timp ce scriu rândurile ăstea.
Cremei de zahăr ars i-aș închina o doină și aș face-o materie obligatorie de studiu pentru toate bunicile din lume. “6 ouă la un litru de lapte, îmi spunea pe când dădeam semne că aș putea să mă descurc singură în bucătărie, dar tu pune cât de multe ouă că iese mai bună. Arzi o cană de zahăr pe fundul tăvii pe care o înclini cât zahărul să acopere și o parte din pereții tăvii, apoi bați ouăle cu laptele și zahărul, adaugi o sticluță de esență de rom și dai tava la cuptor, în bain-marie, la foc mic, vreo oră”. Când se termina masa, mă trimitea conspirativ la frigider să aduc tava. Mănțica avea o tavă turcească rotundă în care cocea crema de zahăr ars, o scotea din cuptor și o lăsa pe aragaz până se răcea de tot ca să nu se crape, apoi o răsturna într-o tavă mai mare, tot rotundă, ca să se scurgă siropul, și băga așa cele două tăvi în frigider până când venea vremea să fie mâncată, dar niciodată mai devreme de șase ore. De fiecare dată când se apuca să desprindă cu cuțitul marginea cremei de tavă, se tânguia ca-ntr-un descântec că fix în ziua aia va fi greșit rețeta și se va sfărâma prăjitura sau va fi prea dulce sau afumată, însă pot sa jur cu mâna pe linguriță că a fost un deliciu de fiecare dată și n-am mai gustat alta la fel.
