La mulți ani, acum și de pe fronturile mediilor sociale. Unde raportăm direct de pe teritoriul Instagram-ului primul câstigător al prestigiosului Premiu Insta(nt) de anul acesta – Cătălina Flămînzeanu. Doamnelor și domnilor, Cătălina, pe lângă prietenă a Radio Guerrilla, este un fotograf extrem de talentat, dar destul de modest în ceea ce privește social media. Dar nu-i nimic, pe această cale dorim să o încurajăm să fie mai activă, să posteze mai mult; și pe voi, cu aceeași ocazie, vă invităm s-o urmăriți. Mai frumoase decât fotografiile pe care le face Cătălina nu pot fi decât simțul ei artistic și talentul post-producție, de editare.
Unul dintre cele mai recente proiecte ale Cătălinei este albumul pe care l-a făcut împreună cu Chris Simion-Mercurian, care trasează experiența celei din urmă în lupta sa cu cancerul mamar. Care dintre noi / Which one of us a fost publicat la Editura Trei și se regăsește în librăriile din toată țara.