La începutul săptămânii am lansat prima temă a celui de-al șaptelea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum vedeți voi arta modernă?
Concursul se încheie duminică, 23 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 24 iunie.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Era în fața muzeului pe care scria “Artă modernă”. Nu știa ce înseamnă. Singura dată când folosise cineva termenul fusese în contextul: ”Fii și tu mai modernă! Ce-i cu bluza asta cu ursuleți? Uite, eu mi-am luat o colecție cu Soy Luna”. Îi întorsese spatele colegei și își văzuse de treabă. Acum nu întorcea spatele muzeului, însă, din nou, își ignora colegii care alergau ca bezmeticii și țipau de îți luau foc urechile.
Când, în sfârșit, elevii de zece ani au format un trenuleț, unul în spatele celuilalt, au fost lăsați să intre pe ușa de sticlă, atât de curată că vedeai holul lung din interior. De o parte și de alta, sculpturi ciudate, fără forme clare, stăteau maiestuoase, dar copiii urmau să vadă camerele cu picturi.
Prima încăpere în care au intrat avea inscripționat deasupra ușii: “Impresionism”. Unii copii ascultau indicațiile pe care le primeau: ”Impresionismul își are originea în Franța și…”, alții lipeau slime-ul din lipici de pereți și aveau parte de strigătele învățătoarei și ale paznicilor, iar Maria, căci așa o cheamă pe fetița despre care povestesc, se holba cu ochii mari la picturile ce păreau fără contur. Simțea parcă culorile desprinzându-se și cuprinzându-i corpul, al cărui contur se descompunea. A trebuit să se ciupească și să se uite la florile desenate realist de pe tricoul ei pentru a se putea desprinde din lumea în care intrase cu ochii deschiși și în care avusese impresia că soarele e un gălbenuș de ou spart. Când a ajuns în dreptul picturilor din curentul Expresionism a simțit o tristețe profundă. Bătrânul ghitarist, pictat de Picasso o făcea să simtă senzații stranii în măduva spinării. Parcă auzea notele stinse și dezacordate ale unui artist grotesc și obosit.
– Ce-a fost în capul tău, Picasso? a șoptit Maria.
– Zi mersi că nu am ars-o când muream de frig în Paris!
– Ce?
Dar vocea nu i-a mai răspuns, așa că fata nu a făcut decât să-și miște privirea spre câteva lucrări mult prea intens colorate. “Fauvismul” și-a spus Maria în gând și a pășit amețită de informație în toate încăperile muzeului unde a învățat despre mișcarea cubistă și arta abstractă.
Ajunsă acasă, a scos din sertar culorile de ulei ale mamei sale care frecventa un curs de desen, a luat o pânză și a început să unduiască pensula înmuiată pe rând în toate culorile înșirate pe paletă. Și-a dat și pe nas, dar era mulțumită. Un curcubeu abstract, înconjurat de nori ce păreau din vată de zahăr era desenul pe care îl făcuse în câteva ore, care păruseră doar cinci minute.
Cum orice copil de vârsta ei are telefon, Maria a făcut o poză la pânza încă neuscată și a urcat-o pe OLX cu denumirea foarte justă: “The rainbow” și foarte incorectă: “Pablo Picasso” la prețul de doar un milion de euro.
Nu trebuie să ne fie mare mirarea că l-a vândut unui tip burtos cu chelie. Însă, întoarsă acasă, Maria a dat peste doi polițiști care discutau aprins cu părinții ei. Fața fetei s-a înroșit mai ceva ca desenul pe care îl țineau polițiștii. Era desenul ei. Maria a zâmbit strâmb, a lăsat privirea în jos și a dat servieta cu bani polițiștilor. Citea dezamăgirea din ochii părinților ei. Nu ne putem da seama dacă erau supărați pentru ce făcuse fata sau dacă se gândeau că ar fi fost foarte bine să știe de trăznaia copilei și să fugă din țară. Însă, după ce polițiștii au plecat, mama ei a luat-o în brațe și i-a spus:
– “Fiecare copil este un artist. Problema este să rămâi un artist când crești.” Știi cine a spus asta?
– Nu.
– Pablo Picasso. Tu ești o artistă deja, trebuie să păstrezi asta și să nu încerci să fii altcineva, nici măcar Picasso.
Maria a răsuflat ușurată. A primit doar un avertisment. Iar desenul i l-a vândut unei verișoare pe 5 lei. Însă nu asta a contat, ci că de atunci a învățat ce înseamnă arta. Să ți-o asumi și să crezi în ea. Valorea creațiilor tale creste odată cu tine dacă nu îți pierzi spiritul creator. Pablo Picasso nu s-a născut cu peste 25.000 de lucrări terminate, ci le-a creat în timp.
