Mai mult decât vinul îmi place să descopăr arome noi (din soiuri sau stiluri noi), locuri noi (și prin asta mă refer la crame, ovcorse), oameni noi (vinificatori sau oameni implicați în producerea și vânzarea vinului, clienți, comunicatori ai vinului etc).
Și cum vinul bun merge cu un platou de brânzeturi sau charcuterie, iată cum m-am aciuat pe lângă o fromagerie Avanpost Guerrilla ce propune un format unic, momentan, cu vin și brânzeturi cu personalitate din țările europene cu tradiție. Sarcina mea e să beau și să mănânc 🙂 ; doar așa pot selecta pentru clienți doar ce e mai bun; sunt un fel de curator de gastronomie (neexhaustivă, se înțelege).
În perioada ce a trecut am deschis niște sticle interesante pe care as vrea să le enumăr, pentru că unele mi-au plăcut mult și chiar m-au surprins.
Încep cu surpriza maximă, două vinuri din soiuri românești, șarbă și fetească neagră, trecute de pragul tinereții (9-10 ani, deja), fără niciun brand, practic nu văzusem la niciun iubitor de vin poze sau mențiuni cu acestea. Înțeleg că se pot comanda de pe site-ul Cramele Odobești, însă la niște prețuri pe măsură (115 lei șarba și 190 lei feteasca neagră). Nu veți regreta, pentru simplul fapt că vinurile maturate sunt mai greu de găsit, iar colecționarii care le scot la vânzare adaugă la preț pentru a-și recompensa perioada în care au blocat banii în aceste stocuri. Revenind la vinuri, șarba e de departe surpriza absolută, eu fiind un pic Toma necredinciosul în privința potențialului soiurilor albe în arealul sudic, și chiar si din cel nordic; ideea e că vinuri mari, așa cum e Assirtyko din Santorini, de ex, nu prea sunt sau bem noi prea multe chardonnay-uri baricate îndelung de marii jucători și nu avem ochi pentru cei mici si pasionați care depun eforturi imense pentru a obține calitate (unul din ei poate fi Adalbert Marton de la Crama Agape, care a scos o fetească albă, zice-se minunată, nu am reușit însă să o degust; deoarece doar 960 de sticle).
Structura acestei șarbe m-a uimit, dimpreună cu buchetul ce conținea atât aromele primare (piersică și grapefruit) cât și note terțiare clare, de miere, ghimbir, fân și ceva pâine prăjită. Va rămâne acolo, într-un cluster din memorie, mult timp și-mi va ghida aprecierile viitoarelor șarbe pe care vreau sa le degust și de la alte crame. Daca mai adăugam și Zghihara aceea foarte veche (indisponibilă la vânzare, din păcate) pe care am băut-o la Revino, putem declara Huși-ul capitala adhoc a vinului alb romanesc; deocamdată.
Deși un pic cam scumpă, Feteasca Neagră a punctat la capitolul personalitate, oferind un caracter olfactiv distinct de tot ce am mai băut până acum, chiar daca tot în notele de prună afumată împletită cu nuanțe de cireșe negre, pe un fundal de vanilie provenită de la maturarea în baric. Foarte mare performanța pentru un vin bio, deja ajuns la 10 ani, realizat într-o podgorie din sudul județului Brăila, pe un sol nisipos argilos.
*
O altă surpriza a venit în urma degustării de rapane cu vinuri albe burgunde.
Toate vinurile cramei Albert Bichot aliniate în degustare au impresionat prin ținută și finețe. S-a observat clar în special la Chablis, unde am introdus și un concurent de la o altă cramă și le-am servit în orb pentru a cere o părere neinfluențată de branding. Finețea texturii face toți banii, chiar dacă intensitatea aromatica nu e la același nivel. Aceeași finețe am observat-o mergând mai la sud de Chablis, trecând peste parcelele vedeta din Cote d’Or, ajungând în extrema sudică a Burgundiei numita Mâcon. M-am îndrăgostit de aceste Chardonnay-uri și va fi foarte greu pentru un exemplar din Romania să mă convingă să-l aleg (deși sper din suflet să se întâmple asta cât mai repede).
Bineînțeles, vinul de pe parcela cea mai bună a fost și evidențiatul serii: Montagny 1er Cru (180 lei la Prive ArtWine & Formage) genul de vin pe care să-l pui pe masa de Crăciun, dacă nu ești norocos să poti bea aproape în fiecare lună așa ceva. Un vin ce-ți luminează ziua și nu exagerez cu nimic. Iar dacă alături și un Epoisses, cum am făcut noi, vei avea parte de un moment memorabil sau îți vei impresiona oaspeții (în caz că decizi să împarți cu cineva bucuria acestei descoperiri).
*
Rămânând la Franța și francezi, am degustat și un Pinot Noir (tot din Burgundia) oferit de un citoyen ce-și caută un căpătâi pe meleagurile valahe, cu speranța că îl vom lista. Deși mi-a plăcut simplitatea și suculența lui, prețurile la care au ajuns să se tranzacționeze Burgundia și Bordeaux ne împiedică deocamdată să le propunem românilor; nu doar că e scump, dar e și foarte greu de înțeles acest soi delicat, care de multe ori dă bătăi de cap vinificatorilor; încă se vând bine vinurile roșii corpolente, cu fruct supra copt și maturate îndelung în baric, așa că un vin elegant cum e Pinot Noir ar stârni zâmbete amare celor ce plătesc 200 lei pe o sticla, gândindu-se că de banii aceștia și-ar fi putut lua o etichetă de renume din sudul Italiei.
Nu îndemn nici să alegeți, nici sa ocoliti soiul, însă dacă veți merge la degustări mai des veți descoperi că un vin mai puțin corpolent, mai elegant, la un moment dat poate fi alegerea cea mai potrivita, în special dacă e trecut printr-o perioadă de maturare la sticla. Maturare pe care am întrerupt-o brusc și mult prea devreme când am deschis o altă sticlă de Pinot Noir, tot din Burgundia, pentru a acompania un piept de rață poftit de mine într-o duminică însorită. Am fost indecis in alegerea etichetei si am apelat la Miaunel
O soluție optimă pentru a descoperi acest soi ar fi participarea la o degustare tematică, la care se aliniază 3-4 etichete, fiecare într-un price range de 50-150 euro, optimizând astfel eforturile fiecăruia dintre participanți; cel mai bine se pot identifica aromele prin degustările comparative, fiind astfel de dorit să bei câte puțin din mai multe vinuri decât să plătești aceeași sumă pe o singură sticlă.
*
Revenind la vinurile românești, am degustat, tot prea devreme, un Flamboyant 2018, de la casa de vinuri Davino. Un vin ce nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare, obținut din vii vechi de 40 de ani, aflate practic la apogeu. Un vin special, lucrat cu multă atenție, fiecare soi dintre cele 3 ce-l alcătuiesc a fost vinificat separat, a trecut prin fermentație malolactică și la final, asamblajul de Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră a petrecut 12 luni în baricuri de stejar românesc plus încă 24 luni la sticla. Aromele erau complexe și intense, cu nuanțe de fructe negre, vișine, piper verde, mentă și tabac, gustul amplu, puternic și rotund iar postgustul lung, ușor condimentat.
*
Am vrut să revăd vinurile Cramei Harșian ce au o poveste frumoasă în spate și am făcut o comandă direct la crama deținută de octogenarul de origine armeană, Octavian Harsian. Acesta a avut ambiția de a reînnoda tradiția vinului săsesc ce leagă în zona Bistiței aproape 900 de ani neîntrerupți (cu sincopele din perioada filoxerei si a comunismului), cu atât mai mult cu cat vinul de Dumitra, mai exact un Pinot Gris, era renumit pentru că a primit o medalie de aur la un concurs în Franta, în anul 1930. De asemenea, a reînnodat și tradiția vinului de piatră, Steiniger, produs de sași și exportat în Germania, Austria, Italia și Franța. Domnul Harsian și-a propus să intervină cât mai puțin asupra viei și vinului, pentru a obține vinuri „adevărate, curate”, așa cum pretinde dansul. Demersul e perfect congruent cu tendințele actuale din SUA și Europa, în care cramele produc din ce în ce mai multe vinuri bio, biodinamice sau chiar naturale (intervenții zero asupra viței de vie și asupra vinului). Încercați-le, pentru că au prețuri mai mici decât calitatea oferita.
*
Am revăzut și un spaniol din portofoliul importatorului Wine Focus; stați cu ochii pe el pentru că importă numai vinuri unul și unul, ca pentru cunoscători și mai ales, doritori de nou si bun.
Obținut din vii cu vârsta medie de 40 ani, un amestec de Tempranillo 85%, 10% Garnacha si 5% Graciano, vinul este fermentat cu drojdii indigene în rezervoare de inox și vase de ciment, urmat de o maturare în butoaie de stejar timp de 21 luni. Podgoriile sunt situate la altitudini între 590 – 805m pe terase de calcar și soluri argiloase de calcar in Rioja, cea mai reputată zonă viticolă a Spaniei.
Autorul vinului, Telmo Rodríguez are reputația de a fi unul dintre pionierii și in mod cert unul dintre cei mai buni „viticultori călători”, adică vinificatori ce călătoresc în diferite zone pentru a produce vinuri din aceeași recoltă, folosind doar soiuri autohtone din regiunile lor originale. O altă dorință și o realizare în același timp o reprezintă acordarea unei atenții speciale pentru recuperarea podgoriilor abandonate. În prezent, Telmo Rodríguez este cunoscut în industria vinului că fiind unul dintre principalii promotori ai vinificației spaniole.
