După finala de anul trecut de la Roland Garros, pe care Simona Halep a pierdut-o în fața Jelenei Ostapenko, am rămas multă vreme cu un gust amar. A părut atunci că Simona nu și-a dorit suficient de mult să cîștige, deși e clar că își dorea, doar că geometria mișcărilor ei pe teren părea atinsă de microbul renunțării și al resemnării. Impresia a fost că Simona nu a luptat așa cum ne-am fi dorit, deși fusese atît de aproape de victorie. Cîștigase primul set și avea 3-0 în al doilea. După care a început coșmarul, cu acele lovituri năucitoare ale lui Ostapenko, de o extatică inconștiență, și cu o Simona în corzi. Sigur, nu am fost mai supărat eu pentru acea finală pierdută decît a fost Simona însăși. A fost, probabil, cel mai greu moment din cariera ei. Pierduse atunci o dublă șansă: de a deveni, în premieră, numărul 1 WTA și de a cîștiga primul Grand Slam. Numărul 1 a devenit cîteva luni mai tîrziu, însă la Australian Open a ratat din nou șansa de a cîștiga un Grand Slam, pierzînd totodată și prima poziție mondială.
E nevoie de un caracter puternic și de multă forță interioară pentru a-ți reveni dintr-un șoc precum acela trăit de Simona Halep, anul trecut, la Paris. Însă Simona a revenit la suprafață din acel hău interior cu mult mai puternică. A făcut un turneu extraordinar la AO. Meciul din semifinale cu Angelique Kerber a fost, probabil, cel mai bun al turneului, deși nici meciul cu Lauren Davis din turul 3, cu 15-13 pentru Simona în setul decisiv, nu a fost cu mult mai prejos, cel puțin la capitolul dramatism. Simona a ajuns epuizată în finală. Spre deosebire de ea, Caroline Wozniacki avusese un traseu mult mai lejer, iar această diferență, de tonus fizic, a fost esențială. Wozniacki nu a fost mai bună, a avut picioare mai puternice, picioare antrenate inclusiv la maratoanele pe care le-a alergat.
La ceremonia de premiere de la final, Caroline s-a întors spre Simona și i-a spus: „Îmi pare rău că a trebuit să cîștig“. Nu a fost deloc ironică. A fost pe deplin empatică. Caroline știe ce înseamnă să pierzi finale de Grand Slam. Pierduse două finale la US Open, în 2009 și 2014. Simona, înainte de AO, pierduse două finale la Roland Garros, în 2014 și 2017. Acum, a fost obligatoriu ca cineva să piardă și a treia finală. A pierdut Simona, însă ce uriașă diferență între cum a pierdut anul trecut, la RG, și cum a pierdut acum, la AO. Adrian Țoca de la www.treizecizero.ro a scris foarte bine despre această diferență:
„Ce schimbare imensă între Simona de după Roland Garros 2017 și Simona de după Australian Open 2018! Ambele, înfrângeri dureroase deopotrivă; a fost la trei, respectiv la două game-uri de mult căutatul titlu de Slam. Cu toate astea, reacțiile Simonei în fața dezamăgirilor suferite la Paris și la Melbourne au fost atât de diferite. Disperată, rănită, plânsă, sfâșiată, doborâtă, răvășită, întunecată la Paris. Echilibrată, înțeleaptă, pozitivă, calmă, capabilă să facă haz de necaz, puternică la Melbourne. Aceasta este marea victorie a Simonei, petrecută într-un interval, totuși, foarte scurt, dacă ne uităm de la Miami anul trecut încoace.“
Simona a pierdut finala de la AO, dar a cîștigat ceva încă și mai prețios: s-a cîștigat pe sine. A cîștigat o versiune luminoasă, puternică, rezilientă, senină a propriei persoane. Turneul AO de anul acesta este, cred, o piatră de hotar în cariera ei. Și nu doar în carieră, ci și în viața ei interioară. E ca și cum anumite întîmplări te-ar face să ajungi foarte departe în adîncul personal. Simona a ajuns foarte departe pe acest drum al descoperirii de sine. Traseul Simonei de la AO 2018 este un fel de traseu inițiatic. Simona s-a descoperit pe sine mai mult ca niciodată. Da, a pierdut finala, dar a fost o înfrîngere victorioasă. A luptat cu propriile limite, cu glezna accidentată încă din primul tur, cu epuizarea fizică. Nu a renunțat nici o clipă. După meci a ajuns la spital și și-a petrecut noaptea acolo.
Bună dimineața!
Frumos si de acord cu tine, Iulian 🙂 Sper doar sa revina si acum cel putin la fel de puternica ca pana acum, sa vedem si noi si ea un Grand Slam, la RG cel mai probabil.
Foarte bine analizat si frumos scris!
Conteaza sa fii cel mai bun “tu” ca sa ai cele mai multe sanse si ca sa fii si impacat cu tine. Asa cum scrie in alt articol de aici (am citi t si articole nepromovate pe FB ;-)), https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/poate-ca-nimeni-nu-ti-spus-ca-trebuie-sa-fii-fericit/
La Australian Open a facut asta, a fost cea mai buna versiune a Simonei de pana acum.
Tot timpul depinde foarte mult si de ceilalti. A avut ghinionul sa dea peste cea mai buna versiune a Carolinei intr-o finala in care a intrat mai putin fresh decat Caroline (fizic in primul rand dar si mental dupa meciurile la limita, cu emotii mari). Si la unele puncte s-a simtit asta, mai ales la cele lungi in care Caro a returnat langa tuse – laterale sau de fund atacurile Simonei. Dupa 4-5 atacuri la rand nu a fost suficient de limpede cat sa aleaga cea mai potrivita lovitura. A fost cazul si ultimului punct din meci.
7 meciuri in 2 saptamani sunt obositoare pentru orice jucator profesionist. Increderea suplimentara pe care ar trebui sa o capete dupa acest turneu sper sa o ajute sa castige mai usor meciuri “normale” din primele tururi ca sa ramana cu energie pentru meciurile din tururile finale, cele cu probabilitate mai mare sa fie jucate la limita.