Am mulți prieteni care merg cu regularitate la sală. Unii merg chiar zilnic. Au înțeles care-i faza cu endorfinele și au ajuns să fie dependenți de ele. Sunt mereu zâmbitori și au atitudine pozitivă. Dar zilele astea i-am văzut un pic abătuți. Și știu foarte bine de ce: s-au închis sălile de fitness. Iar atunci când te obișnuiești să faci mișcare în cadru organizat, alături de alți oameni care fac asta, e greu să schimbi obiceiul. Dar, există alternativă!
Am eu cel puțin două soluții pe care vi le las mai jos. În cazul claselor în care lucrezi cu propriul corp soluțiile sunt foarte simple. Instructorii trebuie doar să vrea. Mai complicat e când depinzi de aparatură specială.
Prima soluție e Schwinn la mansaradă. Un grup de instructori de spinning s-au adunat și au făcut o înțelegere cu câteva săli de fitness de unde îți poți închiria o bicicletă de spinning. Ei au găsit soluția pentru ca clasele lor să fie auzite și văzute foarte bine de cei care sunt acasă și simulează exact o sală de fitness. Contra cost, normal, pentru că toată lumea trebuie să reziste în această perioadă. Asta e o chestie care sper să rămană accesibilă și după pandemie. Economisești timpul pe care îl pierzi la dus și la întors de la sală.
A doua soluție vine de la Ciprian Cycling. În acest caz lucrurile sunt chiar mai simple. În primul rând, e o alternativă gratuită. Ciprian Niță face asta pentru că știe cât de important e să ofere ceva comunitătii în care el se dezvoltă. E voluntariatul lui în vreme de pandemie. Miercurea și vinerea de la ora 20:00 el ține clase de spinning. E recomandat să ai o bicicletă specială de spinning, dar poți participa și dacă ai doar un home trainer.
Dacă o să ascultați Cardioguerrilla, ediția de sambăta 3 aprilie 2021, de la 08:00 la 09:00, veți afla cum puteți participa la clasele lui chiar dacă nu aveți bicicletă sau home trainer. Și mai sunt și detalii de la Mihai Băloiu. Povestim și despre călărie, dar și despre suplimente alimentare.
Altfel, să ne ținem sănătoși. În primul rând la cap. Mișcarea ajută mult.