Încep cu  întrebarea din titlu: ce film te-a traumatizat în copilărie?

Băgați în comment-uri!

Oare restul filmelor care te îngrozesc de-a lungul vieții sunt asemănătoare cu primul film care te-a traumatizat? Este necesar acest “botez” ?

Am avut discuția asta cu un prieten foarte bun, care asta are ca meserie: să se uite la filme! Să le vadă, să le dea rating de vârstă, să supravegheze subtitrările și tot așa…

Discuția a pornit de la ce limita de vârstă trebuia să dea filmului Joker…

Cum, de mic, de mână fiind luat de bunica’miu , am bagat filme în draci, a trecut ceva vreme până să apară unele care să mă pună la respect, atât emoțional, cât și intelectual (mă rog, atât cât ai la vârste d-ăstea cu o cifra).

Dar, închizând ochii, văd cadre din filme care m-au aranjat bine de tot la cap. Trei dintre ele ar fi astea:

1. Aliens (reg. James Cameron, 1986)

Da, știu, clișeistic până la Dumnezeu! Dar mie Alien mi-a intrat în suflet cu al doilea film. P-ăsta l-am văzut primul. Eram în clasa a 4-a și am mers singur la cinemaul din Slobozia. Cinema Galax…

De ce zic că m-a traumatizat? N-are legătură cu estica destul de greu de digerat pentru un copil de 9-10 ani și cu tot delirul ăla techno-organico-sexual al lui Geiger. Nici cu fina aluzie a limbii cu gură luată de la Francis Bacon… Pe astea, de abia dacă le percep acum, și asta după ceva documentare personală.

Cred că Aliens m-a atins, pentru că atunci a fost pentru prima dată când am fost conștient de controlul emoțional pe care îl poate avea un film asupra psihicului uman. Dacă m-ai fi pus atunci să explic așa de clar, nu cred c-aș fi putut, dar fix asta am simțit.

Ăsta a fost primul film care mi-a zis: acum plângi, acum stai lipit de scaun, acum te relaxezi un pic, acum strângi din dinți, acum te răzbuni!, etc…

Recunosc, e primul film care m-a și îngrozit cu adevărat, dar care m-a și făcut să mă îndrăgostesc de cinema iremediabil!

1. Fist of The North Star (reg. Toyoo Ashida , 1986)

Pentru cineva care n-a mai văzut anime-uri, dacă Fist of the North Star îți rupe ața, șocul e destul de mare…

Mai ales când ai 12 ani!

Mai ales când vezi violență extremă glorificata și livrată atât de firesc și natural.

Acum e necesară și explicarea contextului: avem de-a face cu o ecranizare a unui manga foarte polular în Japonia, despre cum doar prin violență excesivă mai poți supraviețui după apocalipsă. Și cum oamenii a trebuit să se adapteze, căpătând niște abilități ieșite din comun. Bla, bla, bla…

În esență este un western despre trădare, dragoste și răzbunare. Pe lângă ferocitatea vizuală a acestei animații, creierul meu pre-puber n-a putut să nu se întrebe, pentru prima dată: dar, dacă se întâmplă? N-am dormit liniștit câteva zile, gândindu-mă la Apocalipsă!

1. Hell comes to Frogtown (reg. Donald G Jackson, R.J. Kizer, 1988)

Întâi va zic că… Da, am avut acest film pe VHS! Și, ca să fie dezastrul complet, era dublat și-n italiană. Nu știu cum și de ce a ajuns caseta asta video la mine. Probabil, vreun blestem, sau ceva… Îmi dorea cineva rău, de mic…

Acuma vă zic despre ce e vorba: tot după apocalipsă, pe fața Pământului mai rămâne un singur bărbat fertil, capabil să se reproducă. Așa că un grup de amazoane organizează o poteră, într-un gip roz și pleacă într-un turneu mondial cu acest fecior, să insemineze femeile dornice de procreare.

Nu e de-ajuns? Mai am!

La un moment dat, ajunge acest grup de prieteni într-un orășel, cam ca Lehliu așa… Doar că populația e formată din oameni-broască. Da… Jumate oameni, jumate broască, jumate machiaj.

Și atunci, IADUL SE DEZLĂNȚUIE!

HELL COMES TO FROGTOWN!

De ce m-a traumatizat? Când ești copil, îți place să te uiți la orice și n-ai neapărat un compas estetic clar prin care să treci toate filmele care intră-n tine. Dar cu acest film am avut pentru prima dată senzația acută de porcărie sinistră.

Copil fiind!

Mi-am dat seama, în mod conștient, că nu toate filmele din lume sunt bune… Sau, măcar decente…

HELL COMES TO FROGTOWN!

Așa că închei cu aceeași întrebare: ce film te-a traumatizat în copilărie ?

Bagă în comment-uri!