A fi autentic înseamnă a fi tu însuți, nimeni altcineva. A fi autentic înseamnă să te eliberezi de învelișurile străine, aparent strălucitoare, de tot ce te ține departe de centrul lumii tale interioare. În acest centru, care este mai degrabă un epicentru, cineva a plasat o oglindă. Nu e o oglindă oarecare.

Drumul către tine însuți trece invariabil prin acest epicentru. Drumul către tine însuți trece prin fața acestei oglinzi, în fața căreia te oprești și te privești. Dacă te recunoști, înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Drumul cel bun ești, de fapt, tu. Drumul tău în viață s-a privit în această oglindă și în oglindă te-a văzut pe tine.

Oamenii sînt drumuri care șerpuiesc prin viață, îndreptîndu-se către un vis, către visul lor. Drumul urmează visul, visul dă contur drumului. Cînd visul a fost atins, drumul se oprește pentru o clipă în loc, în căutarea unui alt vis. Visul ne ține în viață, visul ne pune drumul în mișcare.

Cînd ne oprim din visat, drumul pe care credeam că ne aflăm se evaporă pur și simplu, viața își pierde sensul și direcția, iar noi ajungem să rătăcim, îndreptîndu-ne spre nicăieri. Omul are nevoie de un vis ca de aer, dar și visurile au nevoie de oameni pentru a prinde viață.

A fi autentic înseamnă să îți asumi rolul de autor al propriei tale povești de viață, să îți asumi libertatea de a-ți lua viața în propriile mîini, să îți aparții în chip propriu. A fi autentic înseamnă să porți pe față propriul tău chip.

În timp ce copilul este întrebat: „Ce vrei să te faci cînd o să fii mare?“, adultului ar trebui să i se pună întrebarea: „Ce o să te faci atunci cînd o să fii tu însuți/însăți?“.