A avut mult de așteptat pînă să se întîmple, dar s-a întîmplat: Simona Halep a cucerit sîmbătă primul ei trofeu de Grand Slam din carieră. O victorie imensă din care și noi, muritorii de rînd, putem extrage cîteva învățăminte.

Despre muncă vs. talent

Mai ales într-un sport precum tenisul, talentul este important, însă doar muncind pe brînci poți afla cît de talentat ești. Există mulți oameni (talentați) care nu află niciodată care este adevărata măsură a talentului lor, și asta pentru că nu au fost dispuși să muncească, preferînd să își lase talentul să se descurce de unul singur. Dar talentul niciodată nu se descurcă de unul singur. E nevoie de muncă.

După finala de anul trecut pierdută în fața Jelenei Ostapenko, înfrîngere care a durut-o probabil cel mai tare dintre toate, Simona a spus că trebuie să muncească mai mult. Și a muncit. Munca este cea care i-a adus acum cea mai mare victorie a carierei.

Despre perseverență vs. renunțare

A persevera înseamnă „a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune“. Perseverența înseamnă, așadar, tenacitate, răbdare, stăruință. Simona ne-a învățat că perseverența dă roade. Renunțarea nu face parte din dicționarul ei. Cel mai simplu pe lumea asta e să renunți, mai ales atunci cînd dai de greu.

Despre credință

Este esențial să crezi. Credința e o forță teribilă care te poate duce departe. Credința este sora mai mare a încrederii. E important să ai încredere în tine, dar și mai important e să crezi în tine. (N-o să auzi niciodată pe cineva spunînd: „Am încredere în Dumnezeu“. În Dumnezeu poți doar să crezi. Sau nu.)

Există în nuvela „Seymour: o prezentare“ a lui J.D. Salinger un paragraf în care personajul Seymour îi vorbește fratelui său, cu doi ani mai mic, Buddy, despre scris. Visul lui Buddy era să devină scriitor. Scria diverse povestiri și i le arăta lui Seymour pentru ca acesta, cu geniul pe care îl avea, să îi spună părerea lui. „Cînd a fost scrisul vreodată profesiunea ta?“, îi spune Seymour. Și adaugă: „Întotdeauna a fost religia ta! Nimic altceva“.

Mutatis mutandis, aș îndrăzni să spun că, pentru Simona, tenisul a fost mereu și continuă să fie propria ei religie. Ea și-a încărcat întreaga viața în racheta de tenis și și-a turnat inima în jocul pe care și l-a șlefuit de la an la an.

Despre înfrîngeri vs. victorii

Înfrîngerile nu sînt un capăt de lume și nu sînt un capăt de drum. Pentru o persoană care își face din muncă și tenacitate un mod de viață, înfrîngerile sînt lecții, nu mai puțin prețioase decît victoriile. Înfrîngerea de anul trecut în fața Jelenei Ostapenko, mult mai mult decît înfrîngerea din finala cu Șarapova din urmă cu patru ani, a durut al naibii de tare, dar Simona a știut să-și convertească durerea într-un combustibil care o să ducă departe, cît mai departe, pe propriul ei drum.

Despre oamenii cu care ne înconjurăm

Este vital să întîlnești în viață oameni cu o energie bună care să îți insufle forță, încredere și curaj, pentru a simți cum din adîncul tău se ridică un val de energii care te reașază pe drumul cel bun. Întîlnirea Simonei cu Darren Cahill a fost esențială. El i-a remodelat Simonei nu doar jocul, ci și mentalitatea și caracterul. Tenisul este și un sport al minții. Un psihic puternic poate face diferența atît pe teren, cît și în viață.

După eșecul de la Roland Garros de anul trecut, oamenii importanți din jurul ei i-au recomandat să lucreze cu psihologul Alexis Castorri, o specialistă care mai lucrase cu sportivi precum Andy Murray sau Kevin Anderson. Cahill a spus că munca lui Castorri a fost decisivă pentru Simona.

Despre gura lumii

Oricîtă autonomie (interioară și exterioară) am avea, sîntem adesea afectați de ceea ce cred și spun alții despre noi. Gura lumii nu adoarme niciodată. Au existat multe voci care au pus la îndoială legitimitatea Simonei de a ocupa locul 1 WTA. Jucătoarele care au ocupat locul 1 mondial fără să fi cîștigat în prealabil vreun Grand Slam mereu au fost puse sub semnul întrebării. Caroline Wozniacki știe cum vine asta, și ea nu a fost singura jucătoare aflată într-o asemenea postură.

Au fost 31 de săptămîni în care Simona a avut și ea de dus pe umeri această povară. Povară de care tocmai s-a eliberat, o dată pentru totdeauna.

După finala de sîmbătă, Andrea Petkovic a avut un tweet nervos în care le sugera heitărilor, adică celor care nu au crezut că Simona poate cîștiga vreodată un Grand Slam din cauză că ar avea un psihic slab, să își înghită limba. Andrea se bucura că Simona le-a închis gura celor care o contestaseră.

Însă important nu e să le închizi oamenilor gura, ci să le deschizi ochii, mintea, inima, să le arăți că prin munca pusă în slujba talentului, prin perseverență, credință și luptă asiduă cu demonii interiori poți face ceva măreț în viață. Simona a făcut. Iar noi nu putem decît să îi mulțumim pentru toate emoțiile pe care le-am trăit și lecțiile pe care le-am învățat datorită ei.