Am ieșit în urmă cu vreo 4-5 ani la o tură cu bicicleta și am făcut 5 pene. Era ireal ce mi se întâmpla, eu fiind în general pregătit pentru orice chestie nasoală care mi s-ar putea întâmpla. Dar de data aia era pur și simplu prea mult.
Norocul meu a fost că toți cei cu care eram aveau la ei tot ce îți trebuie ca să salvezi o tură, chiar dacă faci pană sau ai mici probleme tehnice. Am putut astfel împrumuta de la ei camere. Peticele nu mă ajutau pentru că tăiam prea tare camera. Oricum, ei abia așteptau să mă vadă cum mă chinui să fac pana pentru că se amuzau teribil. La vremea aia aveam două mâini stângi când făceam o pană. Gândiți-vă că îmi lua cam 30-40 de minute. Dar asta e o altă poveste.
Zilele trecute am făcut o listă în care vă spun ce să aveți la voi când ieșiți la tură, fie chiar concurs, ca să nu pățiți și voi ca mine.
Așadar, e bine să aveți o pompă, un power link, o cameră, iar restul sunt în video. Scuzați ‘tranzițiile’.
Dacă aveți completări, puneți-le în comentarii. Sigur vor ajuta! Chiar sunt curios ce mai luați voi în tură.
P.S. Și o ureche pentru cadrul bicicletei cu care sunteți poate ajuta.