câteva cugetări, despre lume și război

Fără probleme n-ar mai fi nimic de rezolvat. Cât ai rezista fără să fii provocat? Utopia liniștii sau a echilibrului total… aberații accesibile după moarte. Sau nici atunci… cine știe?

…în fine, totul e o lentă și problematică maturizare (nihiliștii să aibă răbdare:) această chinuială social-politică și personală e chiar utilă pe termen lung, fiindcă ține de evolutia conștiinței. Sensul nu trebuie căutat undeva în viitor ci exact în proces, în prezent, într-un permanent ”acum” care este singurul relevant. Restul sunt speculații.

Dacă ne gândim la ce se întâmplă acum în lume/societate, practic urmărim cum se întoarce ”bumerangul” pe care Homo sapiens și l-a lansat în propria freză, cu sute de ani în urmă, sau mai exact cu mii de ani, fiindcă războiul și abuzurile au început odată cu descoperirea ”gândirii perverse”

…deci, urmărim bumerangul care se întoarce, fiindcă nu ne-a lovit încă. Mă refer la cei care se țin pe picioare. Îl vedem cum vine, încercăm să-i calculăm traiectoria ca să nu ne secere. Noroc că am mai pățit-o și am mai învățat câteva eschive bune în ring. Dar și bumerangul parcă vine de fiecare dată sub alte unghiuri.

Cert e că ”pacea” în care trăim noi, europenii, americanii, rușii etc. e doar o formă de război deghizat, e o pace la care s-a ajuns greșit, de aia nici nu ține. Totul e contaminat de perversitate și interese, de abuzuri la adresa celor care ”nu corespund criteriilor lumii bune” dar mai cu seamă, vorbim de abuzuri teritoriale și de resurse. De asta suportăm consecințele și personal, cred că de-acum încolo, vreo 20-30 ani vor continua diverse atentate, unele mai ”exotice” decât altele, ca bubele pe fața unui adolescent în spume. Scuze pentru paralelă, dar cred că astăzi umanitatea chiar își trăiește adolescența. Să sperăm că ia bacul. Sau l-a luat deja?

Poate că vom ajunge la un regim de securitate hiper-complex. Războiul se extinde și în spațiul virtual. Ceea ce diminuiază șansele unui război masiv în realitatea palpabilă, fiindcă războiul de azi este unul dispersat, mai mult strategic, bazat pe o ”logică atonală” mișcări imprevizibile, săpături, fake-news, rețele și reacții.

Spun că nu există riscul unui război mare, fiindcă marile puteri nu sunt sinucigașe. Ele doar joacă la limită, fiindcă totul (expansiunea) ține de forțarea limitelor. Iar asta vine la pachet cu un sentiment de vinovăție. Vrem nu vrem, suntem ”părtași genetici” la toate cele săvârșite de-a lungul istoriei, chiar dacă personal avem mâinile curate…

Problema e că răul făcut cândva (nici nu mai contează de cine) se întoarce și lovește generații care chiar nu au făcut rău nimănui. De aici sentimentul de sfâșiere, de paranoia și furie. De asta m-am referit la ”evoluția conștiinței” fiindcă trebuie să înțelegem ca specie, că mai devreme sau mai târziu orice abuz făcut cândva iese la suprafață și îți strică sărbătoarea exact când îți e lumea mai dragă. Când ți-ai luat avânt, însuflețit de plăcerea de a există.