În mod normal ar trebui să fie clar încă din titlu despre ce e vorba, însă am impresia că trebuie să explic câteva aspecte. În primul rând, ca să fie clar pentru toată lumea, EcoRun este fostul EcoMarathon, care la 10 ani de la lansare a simțit nevoia unui rebranding. A rămas tot Eco și a devenit mai explicit pe partea de alergare.
Încă de la edițiile precedente organizatorii i-au rugat pe alergători în mod explicit să încerce să folosească pe cât posibil propriile bidoane de hidratare în punctele de alimentare pentru a nu folosi prea multe pahare de plastic din cauza impactului pe care acestea le au asupra mediului. A funcționat ideea în cea mai mare parte, dar ei nu s-au oprit aici. Inițial s-au gândit să elimine total paharele de plastic însă soluția de înlocuire ar fi fost acele pahare de hârtie cerată care, din nefericire, nu se pot recicla. Așa au ajuns în situația în care au cerut ajutorul unor specialiști în reciclare care ulterior au devenit și parteneri ai evenimentului programat pe 4 mai 2019.
Practic, EcoRun devine primul eveniment sportiv din România în cadrul căruia absolut toate deșeurile vor fi colectate selectiv în vederea reciclării. Cool, nu? Asta se întâmplă când numele pe care-l porți (EcoRun) îți impune o anumită responsabilitate. Pentru că atenția la detalii face ca un eveniment să fie WOW!
Am convingerea că ce se va întâmplă la EcoRun e începutul unui trend setting. Acesta e motivul pentru care am luat legătura cu cei care se ocupă de această parte de reciclare pentru a afla detalii.
FEPRA Internațional este un OTR din București (Organizație Transfer de Responsabilitate) care se ocupă de gestionarea activitătii de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaj, puse de agenții economici pe piață din România.
FEPRA a răspuns invitației de a fi parteneri ai acestui eveniment pentru că formatul și tematica aleasă de organizatori este în acord cu principiile lor de dezvoltare durabilă și sustenabilitate. În anul 2018, a demarat campanii asemănătoare la festivaluri mari din România precum Awake, Blaj Alive sau ArtMania, în urmă cărora s-au colectat de la participanți aproximativ 4 tone de deșeuri de ambalaj.
Prin aceste acțiuni, incearcă să le ofere oamenilor cât mai multe informații despre cum ar trebui făcută corect celectarea selectivă, indiferent de locul în care se află. ,,Aleargă Eco-Friendly, nu lăsa deșeuri în urmă!” este numele dat acțiunii de informare și conștientizare unde vor fi implemente puncte de colectare, în principal pentru plastic/aluminiu și hârtie/carton, pe întreg traseul concursului.
Mai multe informații despre FEPRA pot fi găsite pe site-ul lor.
Acum că știți cum se face îmi doresc doar ca eventual toți organizatorii de evenimente sportive să ia legătura cu această OTR. Mai simplu de atât nici că se putea. Mai bine, da.
Foarte tare initiativa, bine scris articolul, si multumesc foarte mult ca m-ati facut constienta de existenta FEPRA! Lucrez in Marea Britanie in domeniul reciclarii si intentionez sa ma intorc sa lucrez in Romania pe termen lung.