Cea mai colorată zi de duminică

Pe 21 aprilie anul în curs, eu și colega mea Ana ne-am urcat în mașină, am dat drumul la muzica mea, care pare să-i placă și ei, căci mereu mă întreabă cine cântă, cine cântă, și ne-am îndreptat către Dumbrava Vlăsiei, pentru Creators Festival. Adică un mini-festival ca o zi petrecută în cel mai colorat Disneyland, căruia îi voi spune Creatorsland (există oare deja, e luat numele? dacă nu, I call shotgun!). În unul din cele mai frumoase cartiere de reședință din câte am văzut vreodată. La un festival pentru creatori de conținut.

Foto: Dani Ciuca

Foto: Dani Ciucă

Foto: Cristian Cârstea

Foto: Adrian Dan

Ce-i ăla un creator de conținut? Ei bine, știi conturile ălea de Instagram la care îți vine să dai like fiecărei poze, dar te abții de frică să nu pari deplasat (asta ca să nu folosesc termeni precum uncool, lame, cringe…)? Pentru că au un conținut original, autentic, închegat, coerent, superb editat, care transmite mai mult decât “uite, ăsta e un selfie cu mine bucurându-mă de un apus“? Ei bine, despre asta a fost vorba și mai mult decât atât, a fost vorba despre comunitatea celor care, zi de zi, creează conținut de calitate, care au ceva de spus și o spun într-un mod foarte frumos, ajungând în ecranele telefoanelor a câtorva mii de oameni.

Foto: Cristian Cârstea

Foto: Alin Mihai

Foto: Cristian Cârstea

Fiecare dintre noi e un creator. Zi de zi și poate fără să ne dăm seama. Din joacă sau mai în serios, în calitate de creator de conținut, oferi mereu ceva din tine. Iar dacă trăirea și personalitatea ta se oglindesc în mod autentic în postarea aceea, impactul este pe măsură. Și mai e ceva: comunitatea. Fii convins că ești relevant pentru ceilalți.” – Adrian Dan, creatorul festivalului de creatori

Foto: Adrian Dan

Foto: Dani Ciucă

Foto: Oana Gangone

Eu personal am o introducere pe contul propriu care mă scuză pentru conținutul haotic și dezorganizat. Nu pot ține pasul cu eleganța și inventivitatea acestor creatori de conținut, cum sunt ambasadorii Creators Festival și majoritatea dintre cei care au fost prezenți acolo. Dar am interacționat cu ei și i-am văzut la festival, râzând și bucurându-se, socializând, ascultând muzica live și participând la concert, dansând, discutând, dezbătând și făcând poze impresionante. Duminica aceea a fost cea mai colorată zi din feed-ul meu de Instagram. Datorită activărilor de la festival, a baloanelor colorate aduse de George (haios prieten), a colțurilor aranjate pentru un decor de poveste, al umbrelelor sub formă de curcubeu, al acadelelor gigantice, aplicația de pe telefon a fost inundată de postări, story-uri și live-uri absolut delicioase. Ați văzut deja câteva dintre aceste fotografii, făcute cu Samsung Galaxy S10, de câțiva dintre creativii aflați acolo. Sunt minunate, știu, și recunosc că m-am întrebat ușor frustrată: “mie de ce nu mi-au ieșit pozele așaaaa?“. Cred că e timpul să-mi schimb telefonul.

Foto: Alin Mihai

Foto: Alina (@lapona.enigel)

Foto: Oana Gangone

Foto: Oana Gangone

Ce am făcut la Creators Festival? Am mâncat, am băut sucuri naturale sau cocktail-uri originale, am dansat pe muzica mixată de prietenii de la VRTW, m-am zbenguit la concertele Next Ex și Gramophone, am vizitat casele deschise publicului de pe domeniul cartierului rezindențial Dumbrava Vlăsiei (unde mă voi muta în viitor, am zis!), am făcut piruete în jurul unor maci imenși îmbrăcată cu un halat de tip kimono, m-am urcat la volanul unui Volvo XC90  și am scos-o pe Ana la o tură (nu vă gândiți, vă rog, la prostiile din categoria jargonului milenial), mi-am printat sub forma de magnet o poză postată pe Instagram (în două exemplare, ca eu și Ana să avem aceeași amintire pe frigider), am participat la activări, m-am întâlnit cu oameni dragi și frumoși, am folosit tomberoanele special amenajate de Coca-Cola HBC (pentru că după noi, NOI trebuie să strângem!), mi s-a făcut o fotografie superbă de către un super și drag om și am făcut o tonă de poze. Mi-ar fi ieșit mai bine cu un Galaxy S10, după cum puteți vedea și voi în pozele celor care au fost acolo, dar acum știu ce să-mi doresc de Crăciun.

Foto: Cristian Cârstea

Foto: Alina (@lapona.enigel)

Foto: Oana Gangone

Foto: Adrian Dan

Felicitări organizatorilor, gazdelor, ambasadorilor, câștigătorilor concursurilor și ne vedem la anul!

#creatorswillcreate #creatorsfestival #doepicshots

Iar dacă nu mă credeți pe mine cam cât de frumos a fost acolo, las aici și video. Acum batem palma pentru anul viitor?

Semnat: Teodora, participantă entuziastă la festival

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine