Prin clasa a 6-a, cam pe la treisprezece ani, am primit cadou primul calculator mai performant. Adică, foarte important, unul pe care puteam asculta și muzică. Aveam două boxe albe care în timp s-au îngălbenit și în care băgam vată pentru că aveam impresia că așa se aud mai bine. Și am ajuns să-l apreciez foarte tare pe omul care mi-a construit atunci calculatorul, parte pentru bucuria pe care mi-a făcut-o pentru că în sfârșit puteam să mă uit la filme când și cât vreau eu, să mă joc… dar și pentru că mi-a adus atunci, când a fost gata calculatorul, muzica alături de care am ajuns să cresc. Mi-a făcut o partiție plină cu Simon & Garfunkel, Beatles, Queen, R.E.M, Belle & Sebastian, Coldplay, Moby, Nirvana și multe altele. Ăsta a fost de fapt și unul dintre motivele pentru care am ales să merg la Politehnică la facultate să studiez Computer Science & IT – ca să ajung să schimb și eu viețile oamenilor în felul ăsta, făcând calculatoare și lăsându-le muzică bună pe hard-diskuri. Și o perioadă chiar asta am făcut, până să mă prind că există o cale prin care să ajungi mai ușor, mai frumos, la mai multă lume: radioul.

Asta scriam în decembrie 2016, când mi-am dat seama că eu știam de multă vreme piesa True Love Waits de la Radiohead, apărută oficial în variantă de studio abia pe albumul “A Moon Shaped Pool” pentru că omul ăsta care îmi asamblase primul calculator și care mi-a pus și muzică pe el îmi lăsase multe comori, printre care și un demo de la True Love Waits. Cam cu treisprezece ani înainte să-mi dau eu (și băieții de la Radiohead, se pare) seama ce-i cu piesa. Și asta m-a dat pe spate, zău!

Dar nu despre Radiohead e vorba aici, ci despre Queen. Despre Freddie, mai exact și toată nebunia asta din jurul filmului Bohemian Rhapsody. Căruia înainte de toate îi sunt recunoscător că mi-a readus pofta de Queen. Și pare că le-a readus această poftă tuturor. Doar pare, pentru că e o tâmpenie să spui că i-a trecut cuiva vreodată pofta de Queen. Așa ceva nu trece. Doar se duce undeva într-un colț al nostru, dar de acolo nu dispare niciodată complet, rămâne în umbră și așteaptă să fie trezită. În sala de cinema mi-am adus aminte de acest folder din acel prim calculator, folder pe care-l mai am și acum și care se numește Golden Hits. De fapt, chiar în timp ce vă scriu acum ascult piesele solo ale lui Freddie din folder. “Early versions”, cum scrie în dreptul lor – practic, niște comori pentru mintea și urechea unui puști de treisprezece ani, chiar și pentru cea de acum. Încă mi se face o poftă nebună de condus, de viteză când ascult Living On My Own. Mă jucam mult “Need For Speed” în timp ce ascultam pe repeat piesele Queen, asta ar fi explicația. “Hot Pursuit 2”, pentru curioși. Mamă, acum a-nceput Let Me Live. Ce nebunie de muzică.

Și pentru că Bohemian Rhapsody ne-a adus aici, vreau să vă vorbesc puțin despre albumul pe care se află piesa Bohemian Rhapsody, piesă despre care un mare șef de casă de discuri a avut o părere interesantă înainte de lansare, dar asta o să aflați în film. La momentul lansării în noiembrie 1975 era cel mai scump album produs vreodată – A Night At The Opera, și de la chitări la efectele de pe voce, poți să auzi fiecare liră băgată în el. Foarte important de avut în minte ascultând acest album e că Freddie Mercury, Brian May, Roger Taylor și John Deacon cântau împreună sub numele de Queen abia de patru ani în acest punct. În ciuda acestui fapt, le-a ieșit un album atemporal, nemuritor și care rămâne relevant cultural pentru toată lumea oricând. Sunt zeci, poate sute de filme în care muzica Queen reprezintă un element important, multe scene din filme în care apare chiar piesa Bohemian Rhapsody și de fiecare dată, după zeci de ani de la lansarea oficială, piesele celor de la Queen revin pe primele locuri în topuri, ceea ce se va întâmpla și acum, dar nu asta e câștigul de pe urma filmului Bohemian Rhapsody. Atenția incredibilă la detalii, îmbinările atât de reușite de stiluri muzicale, de la prog rock la operă și jazz, faptul că rămâi cu gura deschisă la posibiliățile pe care le-au urmărit băieții ăștia cu fiecare bucată de piesă fac din A Night At The Opera momentul de încoronare al trupei Queen, albumul pe care și-au găsit vocea.

Triumfător și trist, cam ca viața lui Freddie Mercury.