Chestionar #ROZ cu Adela Dumitrașcu

Azi, in eterul feminin o vom cunoaște pe Adela Dumitrașcu, oceanograf și goefizician, singura româncă participantă la cea mai mare expediție arctică din istorie, ce s-a încheiat chiar anul acesta – MOSAiC (Multidisciplinary drifting Observatory for the Study of Arctic Climate), desfășurată în apropierea Polului Nord.

Născută în Brașov și acum stabilită în Göteborg, Suedia, Adela a făcut parte dintr-o echipă de 600 de oameni de știință, din 17 țări, care au cercetat timp de 1 an efectele schimbărilor climatice în Oceanul Arctic.

Vom afla de la la Adela cum se desfăşoară o expediţie de o asemenea amploare, cum s-au pregătit cercetătorii pentru a lucra pe gheaţă la temperaturi extreme, ce date despre încălzirea globală s-au cules până acum, dar și cum, pentru a stânge bani pentru facultate, a lucrat ca fotograf pe vase de croazieră. Până la ora 19:00, când vom intra în direct cu Adela, aflăm răspunsurile ei la chestionarul emisiunii.

1. Cine nu ești tu?

Elon Mask… încă ;).

2. Dacă te-ai mai naște o dată și ai avea posibilitatea să îți alegi sexul, ce ai alege?

Hmm… cred că depinde unde în lume m-aș naște, dar în general, cred ca aș alege bărbat.

3. De ce?

Viața în general este construită în jurul sexului bărbătesc, chiar și în ziua de azi în țările moderne, dezvoltate… mai avem mult de muncit pentru egalitate. (Din punct de vedere biologic sunt foarte curioasă cum ar fi să ai un penis între picioare… hahaha!)

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Primii bani…tata a creat un concept de bursă, când eram la școală, pentru a nu fi nevoite să muncim pe durata verii (eu și sora mea)… dacă luam premiu, primeam o bursă vara! Nu era mult, dar tot era ceva și au fost cei mai ușor caștigați bani iar școala mi s-a părut foarte ușoară. Altfel, primul salariu l-am luat după liceu când am muncit în paralel cu studiile de la universitate.

5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

Wow, am o imaginație bogată și sunt bucuroasă să pot spune că viața mea e foarte plină, tot ce mi-am imaginat ca și copil am realizat, am călătorit foarte mult în lume, am studiat ce mi-am propus, am lucrat cu ce am vrut, când am vrut… dar o diferență care e foarte, foarte importantă pentru mine și pe care nu mi-am imaginat-o în copilărie e că mi-am schimbat mentalitatea foarte rapid. Am crescut în România cu idea că, de exemplu, femeia e femeie, bărbatul e bărbat, fiecare are locul lui în societate, sunt job-uri pentru femei, job-uri de bărbați, femeia stă acasă/are grijă, crește copiii… Doamne Ferește să-ți treacă prin cap să schimbi ceva, femeia acceptă, bărbatul decide, familia e tradițională, sexualitatea nu se discută, trebuie să crezi în Dumnezeu… îmi pare bine să spun că am mers contra acestui curent :).

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Aș vrea ca oamenii să mă întrebe cât mai multe, de fapt! Despre orice.

7. Gheișă sau fată în casă?

Niciuna! Gheișa tot fată în casă e, dar educată în arta entertainment-ului pentru plăcerile private ale bărbaților bogați…

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Din păcate nu am avut o relație apropiată cu bunicile mele.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Nu știu, de obicei am atât de multe gânduri și planuri în capul meu că nu mă interesează ce gândesc alți oameni despre mine. 🙂

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Aș vrea să fiu mai “zen”, să-mi găsesc “centrul” în tot ceea ce fac și să-l mențin. De multe ori sunt “all over the place” …dar încă muncesc să învăț să am rabdare!

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Ahh, ușor de răspuns! Jason Momoa sau The Rock (Dwayne Johnson). Nu e de mirare că am locuit în Hawaii. 😉 Îmi și imaginez scenariul: “Oh, I’m so sorry… but can I stay and look?” Altfel am o simpatie pentru Gerard Butler :).

12. Ce trebuie să facă un bărbat pentru a-ți atrage atenția? Dar o femeie?

Puțin diferit dacă ne referim din punct de vedere fizic/sexual sau platonic… Fizic/sexual începe cu o privire, știi acea privire pe care o simți mai întâi, după care începi să privești în jur până găsești acea persoană și ochii se privesc câteva secunde și simți că timpul stă în loc? Poate de aceea îmi place tangoul, invitația la dans începe cu o miradă (privire), îți cauți partenerul cu ochii mai întâi. Apoi depinde mult de comunicare/conversație :). Platonic sau sexual, la fel pentru bărbați sau femei… Dar încă nu am simțit o atracție sexuală pentru o femeie! Ar fi fain!

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?

Cel mai nasol… cred că are de-a face cu metodele de contracepție care sunt “targeted”/destinate pentru femei… aceste metode nu au de-a face cu a fi femeie în principiu, dar au devenit parte din viața noastră și ne afectează mental, psihologic, fizic.

Cel mai fain…amalgamul de emoții/plăceri când o femeie își descoperă sexualitatea. Poate are de a face cu nivelul nostru hormonal complex; discut despre sexualitate foarte mult cu prietenii mei, femei și bărbați, dar felul în care femeile își exprimă aceste plăceri diferă de al bărbaților cumva.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

Ahh, sunt multe treburi “bărbătești” pe care le fac singură, de la instalații electrice, tâmplărie la lucruri mecanice (lucrez ca inginer), dar din câte observ, cablurile pe care le folosim pentru roboții subacvatici eu le fac mai bine 🙂 (soldering cables în engleză).

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Poate mai mult de 24h, dar cel mai stupid lucru în ultimele zile, când m-am tăiat la picior înotând în râu de ziua mea și am ajuns la urgență… tăietură foarte adâncă, 6 cusături! Putea fi ușor evitată dacă foloseam papuci… ehh, o zi memorabilă cu siguranță.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

1 comentariu
    Radulescu Stefan

    Mi-a placut invitata oceanograf. Nobody’s wife. E faina rau emisiunea, mai trag si eu cu urechea la ce zic fetele

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine