CHESTIONAR #ROZ CU ADELINA TONCEAN

Azi, in eterul feminin, vom dovedi încă o dată că divinitatea lucrează prin oameni. Unul dintre ei este Adelina Toncean, tânăra care se îngrijește de copiii abandonați în spitale. În fiecare zi 2 copii grav bolnavi sunt părăsiți într-un spital din România iar în 2018 au fost 1360 de copii care au murit înainte de a împlini vârsta de 1 an.

Adelina Toncean a înființat Asociația Blondie pentru a oferi acestor suflete uitate șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. Voluntarii programului merge două ore pe săptămână și țin în brațe, hrănesc și oferă iubire unui copil singur. Statistic s-a observat că un copil “al nimănui” stă în spital de cel puțin două ori mai mult decât cel care are pe cineva lângă el. Zilele astea Adelina pregătește un nou proiect, deschiderea Casei Blondie, un centru de recuperare pentru copiii “uitați” în spitale, un spațiu de tranzit în care ei să-și recapată forțele înainte de a merge spre “casă”.

Ce o mână în luptă, de ce a abandonat o carieră promițătoare și o funcție bine-plătită pentru a se dedica cu totul acestei cauze, cum a ajuns să înfieze doi băieți cărora nimeni nu le mai dădea nimeni nicio șansă, cum a trecut peste pierderea unuia dintre ei și cu ce a rămas din acestă întâlnire? Sunt doar câteva dintre subiectele ediției #ROZ102. Și bineînțeles, vom afla și care este momentul ei de răsfăț suprem.

Până atunci, aflăm răspunsurile Adelinei la Chestionarul emisiunii.

1. Cine nu ești tu?

Sunt orice. Am o capacitate de adaptare și învățare extraordinare. Cred că și dacă aș fi ales să fac fizică cuantică, tot aș fi performat.

2. Dacă te-ai mai naște o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?

Nu știu, cred că tot femeie.

3. De ce?

Un profesor ne spunea că și Iisus ar fi trebuit să fie femeie pentru că arata capacitate de sacrificiu nu e comună bărbaților, ci mai degrabă femeilor. Eu mă bucur că pot iubi atât, că pot plânge atât, că nu pot să arunc nimic, că nu pot să mananc nimic în formă de animal ca să nu îl doară. Că nu pot șterge mailurile din spam, din același motiv.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Era cât pe aci’ să vorbesc despre primul job, dar m-am tot uitat în urmă și mi-am amintit (frate-meu, fii pe faza) de un moment de când eram mici și am organizat acasă o sesiune de diafilm cu copiii din bloc. Le-am tăiat bilete, le-am luat și banii. A ieșit urât că s-au revoltat părinții și ne-au pus să le dăm banii înapoi. Dar eu tot nu m-am lăsat și le-am atras atenția că din moment ce eu le-am pus diafilmul deja, ei tot trebuie sa plătească. Și am recuperat, așa, o parte din pagubă.

5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

În copilărie visam să mă fac “doctorița de bebeluși”. Și într-o măsură am reușit. Cred, însă, că îmi imaginam că viața mă va trata cu ceva mai multă blândețe. Mi se părea ca așa merit. Am fost mereu un copil foarte cuminte și preocupat de dreptate. Mai există eleva aia din prima bancă? Aia care nu chiulea de la nicio oră, care nu copia și știa tot? Eu eram! Și, oarecum, credeam că fiind atât de pregătită, viața o să îmi aștearnă numai flori.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Nu îți dorești să ai și tu copilul TĂU?

7. Gheișă sau fată în casă?

Era o vorba – și pe balconul Julietei se pun rufe la uscat. În proporții diferite, pe rând sau în același timp, amândouă.

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Nu am avut o relație cu bunica. Cea din partea mamei a murit când încă nu împlinisem 2 ani. Cu cealaltă am avut o relație săracă.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

La un copil. La Mega Image încă mă întreabă – punga îți dau?

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Cred că nu ar trebui sa fiu în niciun fel dacă nu sunt deja.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Peste mine, bătrână.

12. Ce trebuie să facă un bărbat pentru a-ți atrage atenția? Dar o femeie?

Știi oamenii ăia atât de buni încât te simți în preajma lor, rău? Adică ți se pare nefirească atâta empatie, atâta grijă! Da, asta îmi atrage atenția!

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie. Dar cel mai mișto lucru?

“Nasol” și “femeie” – în aceeași propoziție, nu! Cel mai mișto? Machiajul!

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

Pun parchet, repar prize. Odată am chemat un electrician să îmi arate cum să schimb întrerupătorul. El se pregătea să îl schimbe până a înțeles că nu l-am chemat pentru asta.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

De sezon: am dezinfectat banda de cumpărături ca să nu fie colonizată de viruși. Mi-am dat seama că produsele au stat deja în cărucior.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine