Chestionar ROZ cu Judith State

Pe Judith State o știți din Sieranevada (selectat pentru Palme d’Or în anul 2016) , filmul lui Cristi Puiu. Deși atunci se afla la prima ei experiență actoricească, rolul interpretat (Sandra) i-a adus o nominalizare la premiile Gopo.

Sigur ați văzut-o și pe scenă, într-unul dintre numeroasele spectacole de dans în care a performat sau poate ați participat la unul dintre workshopurile de mișcare pe care le predă. Pentru că, înainte de a deveni actriță, Judith este dansator profesionist și coregraf. A urmat cursuri de coregrafie la Rapsodia Română, liceul “Floria Capsali” din București și Liceul de Arte din Bacău. A absolvit facultatea de “Litere și limbi străine”, a urmat un program de studiu la renumita şcoală “Broadway Dance Center” din New York, a făcut înconjorul lumii pe vasul de croazieră Queen Mary, dar și în căutarea de burse și cursuri de perfecționare.

Cea mai recentă ispravă a artistei este Monștri, cel de-al doilea film în care interpretează rolul principal. Noutatea absolută este că acest film, care marchează debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu, este singura producţie românească selectată anul acesta la Berlinale, în secţiunea “Berlinale Forum 2019”.

P.S v-am spus că invitata #ROZ64 cântă foarte frumos? Poate ați auzit-o alături de băieții din trupa “Neon” 🙂

1. Cine nu ești tu?

Nu sunt o persoană specială. Nu sunt lipsită de frici, de neîncredere, de îndoieli. Însă nu sunt nici nerecunoscătoare, nici inconștientă de darurile cu care viața m-a onorat până acum.

2. Dacă te-ai mai naște încă o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?

Masculin.

3. De ce?

E funny să citesc întrebarea asta, este ceva despre care vorbesc des între prieteni, în familie. Am simțit întotdeauna că “împart casa cu un tip”, ca să zic așa.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Dintr-o traducere din limba engleză în limba maghiară.

5. Cu ce e diferită viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

Nu este diferită. Doar mult mai bogată decât am sperat vreodată. Când eram copil eram un mic teatru de varietăți ambulant cu stagiune continuă pentru familia mea și prietenii lor. Cântam, dansam, mă maimuțăream întruna. Cam asta fac și acum.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Ăsta e numele tău adevărat?

7. Gheișă sau fată în casă?

Și-și.

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Fă tot ce poți. Și ce nu e să fie, acceptă.” Ăsta mi-a venit acum. Dar de la bunici, de la amândoi, am încă parte de unlimited wisdom, îi mulțumesc lui Dumnezeu!

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Habar n-am! Depinde de contextul în care mă văd pentru prima oară, cu siguranță. Dar de multe ori, după ce ne mai cunoaștem, mulți îmi spun că par distantă, rece, inabordabilă.

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Nu cred că e cu “trebuie”, dar mi-ar plăcea să pot fi mai detașată uneori, mai puțin critică – la propria-mi adresă și a celorlalți, mai generoasă, mai iubitoare de aproape.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

🙂 Peste Tim Roth!

12. Ce trebuie să facă un bărbat ca să te topești? Dar o femeie?

Să mă iubească.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?

Cred că amândouă au legătură cu nașterea. La a da naștere și la imposibilitatea de a o face.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

Nu știu dacă mai bine, dar, chiar dacă dorm profund, știu că nu am nicio problemă să fiu gata să ies din casă în 10 minute, cu duș, îmbrăcat și aranjat.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

M-am hârjonit și cu mama și cu o prietenă pe același subiect nesemnificativ, aiurea-n tramvai!

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine