Chestionar ROZ cu Luciana Laudoniu

Marți seara, la ROZ cu Carla-Maria Teaha, în eterul feminin ne-am auzit cu Luciana Laudoniu, o mare iubitoare de munte și fondatoarea Himalaya Travel. Sunt aproape 20 de ani de când, împreună cu echipa ei, le insuflă copiilor și adulților spiritul de aventură și respectul pentru natură pe care ea însăși l-a moștenit din familie. Taberele de schi, turele montane, cursurile de alpinism sunt câteva dintre activitățile montane pe care le organizează și care le-au dus recunoașterea peste mări și țări.

Luciana nu este doar ghid montan național, monitor de schi atestat internațional, organizator de tabere sau instructor mountain-bike, dar și mamă, soție și fiica alpinistului David Neacșu, cel care a condus prima expediție românească pe Everest.

Iar marți, la Radio Guerrilla, am aflat împreună povestea unei relații de dragoste: iubirea dintre om și munte și relația delicată dintre adrenalină, aventură și limite. Pentru cei care nu și-au pus ceasul sau pur și simplu vor să mai asculte odată emisiune, podcastul este disponibil chiar aici.

1. Cine nu ești tu?

Nu sunt Cruella de Vil,  nici Albă ca Zăpada,  nici Ileana Cosânzeana.

2. Dacă te-ai mai naște odată și ai avea posibilitatea să îți alegi sexul, ce ai alege?

Nu l-aș schimba, m-aș naște tot femeie.

3. De ce?

Datorită paletei complexe cu care pot să-mi exercit atracția.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Din tabere pentru copii.

5. Cu ce diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

Nu cu mare lucru. Când eram foarte mică îmi doream să devin doctor, apoi balerină, apoi mi-am dorit să fac tot ce-mi trece prin cap și să trăiesc în natură. Ultima variantă a fost câștigătoare.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Câți ani am.

7. Gheișă sau fată în casă?

Gheișă.

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Să-mi vad de treaba mea; asta implică să și am treabă multă 🙂

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

La viața mea roz.

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Extravertită.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Peste Al Pacino pe la 45 de ani.

12. Ce trebuie să facă un bărbat pentru a-ți atrage atenția? Dar o femeie?

Un bărbat trebuie să mă facă să râd iar o femeie trebuie să aibă multă energie.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?

Cel mai nasol e că avem multe roluri principale; cel mai mișto e același lucru.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

I-am bătut pe mulți băieți la schi la viața mea.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Am uitat unde am parcat mașina în ultimele 24 ore… și în general.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine