Chestionar ROZ cu Raluca Nicolaescu

V-ați întrebat vreodată cine este autoarea textelor Povești și broșe de pe site-ul nostru? Raluca Nicolaescu, căci acesta este numele ei, vine azi la #ROZ63 pentru a-i afla universul care stă la baza textelor ei seducătoare. Să fie ele influențate oare de faptul ca Raluca studiază istoria artei din liceu și că a absolvit facultatea de Istoria Arteiîn cadrul Facultății de Artă “La Sapienza” din Roma?

Sau din pricina faptului că “am făcut un miliard de lucruri, de la lucrat într-un restaurant sau pe șantier și nu îmi pare rău de nimic. Toate au fost numai și numai pentru binele meu. Esența a ceea ce fac este că atunci când îți dai voie, vorbește sufletul tău și nu mai e nevoie de altceva. Art terapia a însemnat și înseamnă, pentru că nu e un proces ușor, liberatea de a desena, improvizația înseamnă pentru mine libertatea de a-ți lăsa corpul să se miște în voie, desenele pe care le fac la fel, yoga a fost și ea o călătorie către mișcări cu adevăr în ele, pe care le simți imediat în corp, venite de pe vremurile în care papucii erau considerați o îngrădire pentru suflet și corp, iar cuvintele aveau în ele povestea lor de la început. Tot ce fac este pe ritm, el îmi conduce mișcările, inclusiv cuvintele.”?

În prezent, Raluca e pedagog în cadrul școlii libere Waldorf, instructor certificat de yoga și studentă în anul II a cursului de formare în Art Terapia. Cum ce mănâncă această terapie, dar și povestea curajoasă a Ralucăi, le vom afla, astă-seară, direct de la ea. Numa’ la Radio Guerrilla, de la 7 la 9 seara.

1. Cine ești tu?

O fetiță și pe nepusă masă, femeie, care de când se știe caută.

2. Dacă te-ai mai naște încă o dată și ai avea posibilitatea să iți alegi sexul, ce ai alege?

Cred că aș alege să fiu bărbat.

3. De ce?

Mă fascinează bărbații și mă fascinează cum nu reușesc să înțeleagă cum e să știi să iubești cu adevărat o femeie. Aș încerca eu.

4. Din ce ți-ai câștigat primii bani?

Prezentam costume de baie.

5. Cu ce e diferă viața ta fața de cum ți-ai imaginat-o în copilărie?

În copilărie nu cred că mi-am imaginat sau ce mi-am imaginat atunci era foarte departe de adevărul de acum. Ce am regăsit este bucuria de atunci, am regăsit-o în scris, în joc, în dans, în desen și în bucuria pură. Mi-a luat niște timp.

6. Ce ai vrea să nu te mai întrebe niciodată oamenii?

Dacă folosesc pipetănul sau dacă mi-am făcut părul.

7. Gheișă sau fată în casă?

Curtezană :).

8. Cel mai fain sfat pe care l-ai primit de la bunica ta?

Să iubesc tălpile desculțe pe pământul fierbinte și pielea zgâriată de frunzele de porumb.

9. La ce crezi că se gândesc oamenii când se uită la tine pentru prima oară?

Cred că sunt curioși.

10. Cum ar trebui să fii și nu ești?

Să nu îmi mai pese absolut deloc de ceea ce spun ceilalți. Am învățat să mă compar, să mă tem de ceea ce sunt atunci când eram în școală, iar asta mi-a răpit, multă vreme, suflul infinit pe care îl avem în noi.

11. Peste cine ai vrea să dai în baie „din greșeală”?

Peste cineva care să fie capabil să facă exact ce simte în momentul ăla și/sau peste cineva care să fie capabil să-mi răspundă la niște întrebări.

12. Ce trebuie să facă un bărbat ca să te topești? Dar o femeie?

Să fie autentic până te ustură pielea. Și să fie sigure pe ceea ce sunt și să iubească tot ceea ce sunt cu toată pasiunea de care e capabilă o ființă.

13. Care ți se pare cel mai nasol lucru la a fi femeie? Dar cel mai mișto lucru?

Presiunea asta legată de vârstă și de timpul care trece. Profunzimile de care este capabilă o femeie, pe măsură ce învață despre cine e cu adevărat, sunt absolut extraordinare.

14. La ce “treabă bărbătească” te descurci mai bine decât ei?

Ahh, la multe. Dar mă prefac că nu știu.

15. Cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut în ultimele 24 de ore?

Să mă gândesc că oamenii pot fi deschiși, necondiționat, așa cum sunt copiii.

Carla-Maria Teaha
Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine