Un pic de situaționism diplomatic
Doi prieteni diplomați, după o zi de muncă, se opresc într-un restaurant. Comandă, mănâncă, beau (discret desigur, ca diplomații începători). La plecare, își caută portofelele și din buzunarul unuia cade o brichetă. Celălalt se uită mirat și întreabă:
– Tu parcă nu erai fumător, cînd te-ai apucat?
– Dar nu m-am apucat!
– Păi și la ce îți trebuie bricheta?
– Chiar nu știai? Orice diplomat serios poartă la el o brichetă.
– Hahaha! Și de ce mă rog?
– Ești incredibil! Hai scoate bricheta și nu mai face pe prostul!
– Dar n-am brichetă, scuză-mă că nu sunt un diplomat așa de serios ca tine!
– Wow, nu-mi vine să cred! Tu pe bune nu ai brichetă?
– Hai lasă vrăjeala, nu am, asta e! Și nu mă mai ține în suspans! Care-i faza cu bricheta? Să poți fi de folos cînd cineva îți cere un foc?
– Nu, măi! Când trebuie să dai mâna cu cineva, că-i tranzacție, că-i acord, că-i o întîlnire importantă, trebuie să te asiguri că ai palmele calde! Fiindcă palmele reci inspiră mai degrabă distanță, reticență, precauție sau stres. Mă mir că nu știai…
– Ba da știam, dar nu de brichetă! Eu port la mine un foen wireless!
