Cine ar fi crezut că Triada MTB Avrig se poate amâna dintr-un asemenea motiv?

În mod normal ar fi trebuit ca în acest moment sa fim la Avrig sau în drum spre Avrig. Nu a fost suficient că pandemia ne-a încurcat destul de mult planurile, vremea a venit în completarea tabloului și, din cauza ei, Triada MTB Avrig s-a amânat. A nins zilele trecute și asta a făcut imposibil ca organizatorii sa amenajeze traseele în mod impecabil, așa cum ne-au obișnuit. Noile date propuse sunt 21-23 mai 2021 când cu siguranța va fi mult mai cald și aproape în mod cert, fără zăpada. Iată detaliile oficiale mai jos:

Ediția 2021 a Triadei MTB Avrig se amână din cauza vremii nefavorabile. Competiția, care ar fi trebuit să se desfășoare la Avrig în perioada 23 – 25 aprilie, va fi reprogramată pentru o data ulterioară.

Potrivit organizatorilor evenimentului, motivele care au dus la amânarea Triadei MTB Avrig 2021 țin strict de condițiile meteo nefavorabile. În două din zonele care ar fi fost străbătute în etapa a 2-a (sâmbătă, 24 aprilie) stratul de zăpadă este consistent și nu va putea fi curățat la timp pe tot traseul afectat. De asemenea, multe zone sunt foarte umede, traseele traversând porțiuni acoperite complet de apă sau noroi. În plus, prognoza pentru săptămâna viitoare este nefavorabilă, fiind anunțate temperaturi scăzute și ploi, care ar crea un disconfort suplimentar participanților.

A fost un an atipic, cu o iarnă foarte lungă. Una din preocupările noastre principale este ca, în fiecare an, la Triada MTB Avrig, participanții să găsească trasee impecabile. Nu am avut până acum accidente majore și întotdeauna facem tot ce putem pentru ca siguranța participanților să fie pe primul plan. De aceea, pe fondul îngrijorărilor privind vremea nefavorabilă și analizând riscurile potențiale la care ar fi supuși participanții, am decis să amânăm competiția cu aproximativ o lună. Dorim să organizăm în mod responsabil și Ediția 2021 a Triadei MTB de la Avrig. Îi rugăm pe participanții înscriși în competiție, să urmărească pagina web, precum și conturile de socializare ale evenimentului, unde vom reveni cu informații actualizate”, anunță Tudor Oprea, coordonatorul Triadei MTB Avrig.

Deocamdată, organizatorii au luat în considerare reprogramarea evenimentului pentru perioada 21 – 23 mai 2021.

Weekend-ul următor (24, 25 aprilie) îi așteptăm, pe toți cei care vor, să ni se alăture la ture de mountain bike pe traseele Triadei MTB Avrig. Traseele sunt în cea mai mare parte amenajate și marcate și le vom parcurge în funcție de situația din acel moment. De asemenea, în cazul în care îi putem ajuta cu găsirea sau modificarea cazărilor îi rugăm pe participanții înscriși să ne contacteze”, mai spune Tudor Oprea.

 

Și anul acesta, toți participanții (sportivi, voluntari, oficiali, etc) trebuie să-și monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, precum igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice bolii.

Triada MTB Avrig 2021 este organizată de Asociația ProCycling Romania, în colaborare cu Primăria Orașului Avrig și Palatul Brukenthal Avrig.

Detaliile legate de înscrieri, program, și trasee pot fi găsite pe site-ul www.triadamtb.ro și pe pagina de Facebook.

Vă așteptăm la Avrig!

Eu mergeam și dacă se ținea week-end-ul ăsta pentru că-mi place suferința. Dar tot cred că organizatorii au luat cea mai bună decizie pentru siguranța concurenților. Mâine dimineață în Cardioguerrilla îl puteți asculta pe Tudor Oprea cu mai multe detalii legate de decizia de amânare a evenimentului.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine