Ca absolvent de grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu, plus două facultăți dintre care una cvasi-inutilă, dar cvasi-inutilă doar în ceea ce mă privește, am rămas la părerea că e bine să mergi la școală. Mereu mi-a plăcut să merg la școală, aș mai merge și acum dacă aș mai avea timp. Dintre școlile făcute, cel mai bine m-am distrat la liceu, iar – ca atmosferă de studiu și discuții – cel mai mult mi-a plăcut la Facultatea de Filozofie.
Însă nu cred că educația, atîta cîtă este, mi-am făcut-o la școală. Educația e mai mult decît o acumulare mecanică de cunoștințe și nici nu are vreo legătură organică cu diplomele. Nu diploma îl face pe om, așa cum nu barba îl face pe filozof. Și mereu mă întorc la celebra vorbă a lui Mark Twain: „N-am lăsat niciodată școala să-mi distrugă educația“.
Am recitit de curînd cartea „Despre lucrurile cu adevărat importante“ a lui Alexandru Paleologu. Este bine ca măcar din cînd în cînd să ne luăm răgazul de a ne reîntoarce la lucrurile cu adevărat importante, este cum nu se poate mai bine să ne debarasăm vanități și de seriozități excesive și să punem în jocul existenței acea atenție inteligentă care ne ajută să contemplăm „lucruri neluate în seamă, socotite insignifiante, efemere“ pentru ca, astfel, să descoperim „esențe și detalii revelatorii“. Recitind cartea asta, am înțeles încă odată că unul dintre rolurile esențiale ale educației este acela de a ajunge la un grad (mai) înalt de bunătate. Nu performanța în sine într-un domeniu sau altul, ci empatia, căci bunătatea îi este superioară inteligenței, și degeaba avem diplome de tot felul și multe rafturi de cărți citite, dacă în procesul de educație nu am devenit mai buni, ca oameni. Eu nu mă consider un om bun, dar lucrez în acest sens.
Lucrurile cu adevărat importante nu se învață la școală sau se învață într-o măsură infimă. Ca tată a doi școlari, nu îmi fac iluzii că fetița mea și băiatul meu ar putea învăța la școală despre: bunătate, altruism, solidaritate, prietenie, iubire, onestitate, sinceritate, integritate morală, respect, libertate, autenticitate, umor, încredere, loialitate, înțelepciune, curaj. Încă nu s-a inventat școala care, după absolvire, să-ți elibereze Diplomă de Om.
Om. Dar ce e aia om?