Reprezentativ pentru anii în care MTV încă merita să fie urmărit altundeva decât în sala de mese de la șaormerie, pentru mine, e un singur album. Un album care a fost, de altfel, înregistrat pentru MTV Unplugged. Da. Nirvana Unplugged in New York, live, bineînțeles.
E un produs absolut simbolic deja, care chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare. Mai mult decât atât, cu fiecare prezentare parcă mai apare o legendă în jurul lui. Conține 14 melodii și a fost înregistrat cu un an înainte să apară, adică în ’93, în culmea succesului trupei Nirvana, când băieții erau, practic, stăpânii lumii. A apărut în schimb după moartea lui Kurt Cobain, care, aparent, nu a vrut sub nicio formă să fie stăpânul lumii. Unul dintre cele mai de succes și cunoscute albume ale tuturor timpurilor a fost înregistrat în niște condiții emoționale oribilie. Cobain era convins că vocea și chitara nici n-o să poată ține pasul cu tobele, de exemplu. Erau pur și simplu extenuați. După spectacol, tot Cobain era îngrijorat de ce n-a făcut publicul niciun fel de zgomot, de ce n-a aplaudat. Producătoarea i-a răspuns: „Kurt, they think you’re Jesus Christ”. Departe adevărul de așa ceva. Și asemenea percepție ar trebui să fie mai degrabă un semnal de alarmă pentru mase, pentru public, în legătură cu părerea pe care și-o formează și cum poate ea afecta un om, care mai are nevoie să și primească în schimbul a ceea ce dă. Ideea e că nu a murit Kurt Cobain pentru păcatele noastre, dar am putea măcar învăța ceva din asta.
