Am să mă întorc puțin în timp și am să spun că eram unul dintre acei copii care își alinia animăluțele de pluș pe canapea și se juca de-a profesoara. Îmi dau seama acum că de-atunci aveam asta în mine: impulsul de a le arăta și altora ce am învățat eu. Dar când am ales Facultatea de Teatru, nu m-am gândit că tot ce voi face mai târziu mă va conduce înapoi la primul impuls.

Am început să lucrez cu copii și adolescenți încă de când eram studentă în anul I la UNATC. Am avut norocul să învăț la un liceu care promovează arta și cultura, unde evenimentele de acest gen erau la ele acasă. În timpul liber, când reveneam acasă, pregăteam elevi de la fostul meu liceu pentru concursuri și festivaluri de teatru. Așa mi-am dat seama că scena nu era singurul lucru pe care îl iubeam. Mai târziu, am intrat la masterul de pedagogie teatrală și am descoperit o cu totul altă lume.

Nu este ușor să lucrezi cu copiii, mai ales în acest domeniu, unde ideea e că sunt liberi să fie cum vor ei, să se exprime și să descopere lumea în ritm propriu. Nu e ușor, dar nimic nu este mai frumos și mai provocator. Recunosc că mi s-au schimbat perspective la fiecare curs, cu fiecare grupă. Am învățat și învăț în continuare de la ei că totul poate fi pus la îndoială.

Poate ți s-ar părea cidat dacă ai intra la cursul de actorie și ai vedea câțiva copii încercând să mute un scaun în cea mai mare liniște posibilă. Sau cărând un pahar cu apă gol, în timp ce vezi pe fața lor frica de a nu vărsa apa inexistentă din el. Mi se pare incredibilă ușurința cu care acceptă provocările date de mine, flexibilitatea și entuziasmul lor.

Fără doar și poate, participarea la un curs de actorie este de impact în dezvoltarea personală a copiilor sau a adolescenților.

Unul dintre cele mai importante beneficii ale acestui tip de curs, care se vede cu ochiul liber, este dobândirea încrederii în sine și în cei din jur. Participantul învață să vorbească cu încredere și să fie în centrul atenției fără să se simtă copleșit. Asta se întâmplă atunci când este încurajat să povestească despre lucrurile pe care le iubește, dar și despre cele care îl deranjează. Și exercițiile și jocurile teatrale îi oferă exact acest lucru: convenția care îi permite să spună fără grijă ce are în minte și în suflet.

Apoi mai e și partea de înțelegere a lumii înconjurătoare. Experimentarea unor situații diverse, lucrul cu obiectul imaginar, imitarea animalelor și obiectelor, îi oferă o nouă perspectivă asupra lumii și îi dau de gândit. Partea cea mai interesantă a acestui tip de exerciții este că totul vine de la cursant. Mai întâi este ghidat, apoi e lăsat să descopere de unul singur. De obicei, în această etapă începe să își formeze opinii, să facă comparații, să analizeze, învață să asculte, să observe și, cel mai important, să empatizeze. Teatrul îi pune la treabă atenția, concentrarea, memoria, iar exercițiile sunt atât de captivante că, uneori, nici nu își dă seama că tot ceea ce face, concret, este să numere. Pentru că important e ce se află în spatele număratului: scop, echipă, dorința de a duce la capăt cerința. Evident că astfel de jocuri îi stimulează imaginația și creativitatea.

Toți suntem capabili să creăm, să ne imaginăm, dar nu toți avem la dispoziție instrumentele sau mediul propice. Pentru că asta se întâmplă la cursul de dezvoltare personală prin teatru: se pregătește terenul pentru când cursanții sunt pregătiți să „își ia zborul”.

Scopul Atelierului de dezvoltare personală prin teatru pentru liceeni (14-17 ani) (1-5 iulie) nu este să creez actori. Ci să pregătească viitori adulți mai conștienți de ei și potențialul lor creativ, mai curajoși, empatici și comunicativi.

Antonia Din