Corespondență de pe Frontul (culinar) de Est

Sunt patru-cinci ore de lumină pe zi. Asta poate fi o problemă pentru unul ca mine, dependent de trezitul devreme și culcatul târziu. Noroc că există vodcă. Multă. Nesfârșită, pură, adevărată și servită impecabil direct din congelator. Mă înfund reprobabil în canapeaua de catifea a unei cârciumi sau cafenele literare și n-are decât să se stingă lumina afară. În fond există o lege a compensației, iar la Sankt Petersburg ea se aplică de la sfârșitul lui mai și ține până în iulie sub numele de Nopțile Albe. Am nimerit odată în timpul lor. Pentru cei care cred că lumânarea trebuie arsă la ambele capete ăla e momentul. O zi fără sfârșit cu aburii și atmosfera vieții de noapte. O petrecere continuă. Dar, deocamdată e noiembrie și se simte. În oase, în suflet, în minte. Ferească Dumnezeu de o mișcare a continentelor care să arunce Bucureștiul la marginea Cercului Polar, obligându-l să aibă o iarnă de șase luni cu zile de câte cinci ore. Ar rămâne pustiu ca fabricile ex-sovietice din Siberia. Din fericire pentru el, Sankt Petersburg-ul face parte din altă ligă. Liga aia mare, a orașelor pe spinarea cărora s-au clădit imperiile. E copleșitor, e măreț, e intrigant și e autosuficient… e așa, cam ca un prinț frumos, cult și bogat ce intră într-un bar în Buzău…

E din altă lume. Unii ar spune că e o lume apusă, eu cred că încă nici n-a răsărit bine.

Ca orice oraș din lumea asta mare și rotundă, se cunoaște după arhitectură, oameni și mâncare. N-am să vorbesc de arhitectură ca să n-o dau în Telenciclopedia. Pot doar să-mi dau cu părerea că ar avea cam de 2-300 de ori mai multe clădiri istorice decât Bucureștiul, impecabil întreținute, și că mi se pare din punct de vedere urbanistic ceva mai bine gândit decât Parisul. Despre oameni pot să fac însă câteva remarci. Prima ar fi că peterburghezii n-au nici un fel de legătură cu rușii ăia pe care îi vedem prin vacanțe. Și nici cu prietenele lor. Ăștia de aici sunt un alt soi, unul rar, deși mă repet, voi spune că imperial. Sunt educați, sunt frumoși, sunt eleganți și au mult bun simț.  Orice șofer de Uber îți poate povesti atât de mult despre istoria orașului încât ai impresia că sunt toți ghizi cu caret de muncă. Și apropo de Uber și civilizație în Sant Petersburg: Uber-ul merge ceas (nu aștepți mai mult de două minute pentru o mașină), e la jumătate de preț față de taxi și, culmea, e inscripționat cu abțibild cu Uber, fără să iasă niciun taximetrist în piață. Revenind, lumea merge pe stradă mândră, admirându-și orașul cu o dragoste pe care rar am văzut-o la locuitorii unei urbe, și se bucură de fiecare clipă petrecută afară. Străzile sunt pline de reclame culturale – teatre, operă, balet, filme, expoziții, toate punând în umbră și dând un aer meschin reclamelor comerciale. Librăriile, în număr absolut impresionant, sunt pline de tineri ce scotocesc prin rafturi, parcurile, superbe, pline (vara) de oameni ce citesc. Toți au ceva retro, dar nu sovietic, ci mai demult, un aer atemporal rupt parcă din piesele lui Cehov sau din povestirile lui Turgheniev. Petersburgul are locuitori pe măsură, asta e sigur.

Cât despre mâncare… nici nu știu cu ce să încep… Ba da, știu. E singurul oraș în care mi s-a părut imposibil să mănânci prost. Oriunde ai intra. Există un cult al mâncării, un respect pentru mesean aproape sfânt. Nimeni nu vrea să-și bată joc de nimeni. Am mâncat în tot felul de restaurante, cârciumi, locante și tot timpul am rămas cu un gust plăcut al întregii experiențe. În primul rând e fascinat contextul culinar. Zeci de bucătarii ale republicilor ex-sovietice și ale întinselor tărâmuri ale imperiului își dau mâna cu tot ce este mai cosmopolit în bucătăria europeană și asiatică. Rezultatul e unul pe măsură, surprinzător și îmbucurător deopotrivă.  Nemaivăzut. Bistro-uri Gruzine, restaurante cu influențe azere și uzbece, bucătarii fusion japonezo- tătare etc, etc, etc. O resetare completă a tot ceea ce credeam că știu despre mâncare în lume, un detox de clișee culinare comerciale, o parabolă. Peste tot acest curcubeu gastronomic tronând ingrediente a căror calitate este ireproșabilă. Nu mai vorbesc de tipsiile pline cu icre de somon de Kamchatka sau miile de tipuri de pești proaspeți sau afumați ce parcă momesc paharele cu vodcă și discuțiile lungi, filosofale. Ajungi să înțelegi de ce Rusia a dat lumii cei mai importanți scriitori. Pentru că mâncarea bună și conversația de calitate îndeamnă la gândit. Și pentru că am pomenit mai devreme de bucătărie gruzină (georgiană) trebuie să spun că a căzut și ultimul mit național – cel al mămăligii. Stimați puritani culinari naționali, mămăliga, în deplina ei splendoare, cu tot cu diacritice, ocupă un rol important în bucătăria georgiană. E greu de spus care de la cine a luat-o, dar, iată, nu suntem singuri, Slavă Domnului. Mergând chiar mai departe, gastronomia urbană rusă modernă a început să împrumute și să reinterpreteze gălbuiul preparat în fel și chip denumindu-l frumos mămăligă. Nu polenta. Probabil că dacă s-ar constitui un grup de experți în arheologie culinară românească ar descoperi că România a dat Rusiei pe lângă tezaur și Basarabia, mămăliga.

La anul de grație 2018, într-o lume ce ne demonstrează în fiecare zi că nu mai există demult alb și negru, ci doar infinite nuanțe de gri, o călătorie în orașul țarilor poate așeza corect multe cărți pe raftul unor minți ce se încăpățânează să creadă în continuare că de la Est vine iarna. Fără doar și poate sunt multe lucruri de discutat, reproșat sau corectat unui oraș ce renaște și se remodelează cu fiecare timp și vreme ce îl învăluie. Dar, un lucru rămâne cert – un oraș în care lumea zâmbește chiar dacă afară temperaturile sunt mult sub zero iar la ora 15 se întunecă, un oraș în care biletul la teatru costă peste 100 de euro și trebuie să-l cumperi cu luni bune înainte, un oraș în care în fiecare noapte podurile de peste Neva se ridică, iar locuitorii se duc să le admire ca și cum ar fi prima oară, ei bine, un asemenea oraș nu are cum să meargă într-o direcție greșită. Iar dacă aveți îndoieli, vi le puteți spulbera cu prețul unui bilet de avion over week-end, pentru că Sankt Petersburg-ul este un moft pentru turiști și o destinație obligatorie pentru traveleri .

1 comentariu
    Mircea

    Chiar asa sa fie In spatele cortinei de fier? Pai parca trebuia sa fie urat….

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine