La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a treisprezecea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum sună scrisoarea ta pentru Moș Crăciun de anul ăsta?
Concursul se încheie duminică, 14 octombrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 15 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Dragă Moş Crăciun,
M-am gândit mult dacă să-ţi scriu sau nu o scrisoare. Şi nu pentru că nu ai avea timp să o citeşti, ci pentru că timpul tău e pentru scrisorile care cer daruri pentru suflet, pentru că omenirea a uitat că tu nu aduci telefoane de ultimă generaţie şi vacanţe exotice.
Dragă moşule, eu vreau să îţi scriu o altfel de scrisoare. Te rog să o citeşti Moş bun. Oamenii zic că n-ai mai trecut de mii de ani pe pământul nostru, dar ei te-au aşteptat dintotdeauna doar cu uşile caselor deschise, oare ei nu ştiu că Moş Crăciun vine la cei cu inimile deschise?
Nu vreau să te întristez, dar oamenii au uitat esenţa Crăciunului. Au uitat că nu e o petrecere, ci o sărbătoare, au uitat că nu e despre cadouri scumpe, ci despre suflet, au uitat că nu e despre cât de mult ai pe masă, ci despre cât de mult ai în suflet, au uitat că nu e despre fripturi, băuturi şi sarmale, ci despre un timp sfânt. Crăciunul nu e nici măcar despre cât de multe cadouri oferim, ci despre cât de multă dragoste punem în ele sau despre cât de multe primim, ci despre cât de recunoscători suntem. Şi nu, nici măcar despre câţi oameni suntem în jurul unei mese, ci despre câtă iubire avem unii faţă de alţii. Moşule, oamenii au uitat că nu e despre stat în casă şi ascultat emisiuni de politică, ci despre ieşit în pragul uşii şi întâmpinat colindătorii. De altfel cine mai colindă? Copiii României au uitat moşule, Crăciunul nu e despre câţi bani câştigi, ci despre cât de multă fericire strângi.
Dragă Moşule, oamenii au început să râdă de mine pentru că îmi doresc linişte şi fericire, eu ştiu că nu vei râde, căci tu vii din alt tărâm, unde oamenii îşi împachetează bunătatea într-o vorbă bună şi iubirea într-o îmbrăţişare şi le dăruiesc altor oameni. Tu vii din tărâmul în care copiii nu-ţi cer tablete performante, ci sănătatea părinţilor, în care părinţii nu-ţi cer vacanţe în Maldive, ci doar mult timp pe care să-l cheltuiască pe fericirea propriilor copii, de-acolo vii, de unde bunicii nu-ţi cer bani sau bogăţii, ba dimpotrivă, ei nu cer nimic pentru ei, ci toate le cer pentru copiii şi nepoţii lor. Da, moşule, de acolo, de unde cei de vârsta mea nu îşi doresc iPhone-uri sau genţi Dior, ci doar să aibă înăuntrul inimii lor pace şi fericire şi nişte oameni cu care să împartă aceste daruri.
Cineva mi-a spus că Moş Crăciun aduce doar cadouri materiale, că el nu fabrică fericirea, pacea sau sănătatea. Eu i-am zis că nu, Moş Crăciun aduce doar cadouri pentru suflet, el confecţionează jucării, apoi le dăruieşte săracilor şi cu banii milei, îi cere lui Dumnezeu fericire, pace şi sănătate. Iar Dumnezeu îi umple desaga moşului cu toate acestea. Numai că oamenii nu le văd şi nici nu ar avea cum să le vadă, că tu pe acestea nu le pui sub brad, ci în suflet şi nici măcar nu ar avea cum să te vadă, că tu te strecori pe nevăzute prin arterele inimii.
Mi-au zis moşule că sunt naivă şi au râs, eu am tăcut. Poate ei au primit mereu ce şi-au dorit. Poate ei şi-au dorit doar cadouri fără suflet, iar moşul nu le-a adus nimic. Şi poate părinţii lor au fost nevoiţi să le pună sub brad cadouri cumpărate de ei. Poate de aceea ei nu mai cred. Eu am primit mereu ce mi-am dorit, mi-am găsit mereu cadourile în suflet în ajunul Crăciunului.
Iartă-mă că nu ţi-am scris-o ca toţi copii, dar mama mi-a zis că suntem săraci şi că trebuie să folosesc pixul doar la şcoală, iartă-mă că nu ţi-am scris mai mult, dar e greu să scriu la lumina lumânării. Iartă-mă, moşule, că şi anul acesta îţi scriu cu peniţa.
Mi-a mai rămas un pic de cerneală în călimara sufletului, o voi irosi acum pe toată, pe o dorinţă pe care ţi-o rostesc în şoapta tăcerii, cu ochii închişi, dintr-o cămară încălzită doar de lumina lumânării: Îmi doresc… să fie pace în lume!