La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră:  “Ești ultimul om de pe pământ. Cum arată o zi din viața ta?“

Concursul se încheie astăzi, 31 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de mâine, 1 aprilie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Bună, mă numesc Ana. Am 10 ani și am orbit aproape în totalitate în urma unui atentat din apropierea școlii unde am învățat. Casa mi-a fost aruncată în aer de o bombă iar familia mi-a murit. Am impresia și am ajuns să cred că sunt ultimul om de pe pământ.

Și da, e adevărat. Acest lucru mi se confirmă în fiecare zi. Cum mi-ai putea spune că nu sunt singura fetiță de pe pământ când singurul meu sprijin mi-e ramura unui copac și singura suflare simțită lângă mine e cea a cățelușului meu?

E vina ochișorilor mei, veți spune, că nu e adevărat ce zic, dar e. Căci nu cu ochii vezi oamenii, ci cu sufletul îi vezi. Iar dacă sufletul nu îi vede, ei nu sunt, iar tu te găsești singur pe acest pământ. Eu doar așa văd, căci unii din ei mi-au luat vederea. Eu nu le-am luat nimic. Și nu pot înțelege, de ce oamenii doresc răul altor oameni? Oare ei vor să scape mai repede de noi ca să rămână ei ultimii oameni și să se bucure de bogățiile pământului? Oare ei nu știu că oamenii care vor răul altor oameni, aceia mor primii?

Omenirea a pierit demult, de atunci, de când au înlocuit pacea cu războiul, de când au vândut grame de iubire pentru a cumpăra tone de ură, de când loviturile de tun au luat locul îmbrățișărilor. Iar ei încă mai cred că vor muri ultimii, cine i-a păcălit în halul acesta?

– Ultima fetiță de pe pământ va muri, Tedi, dacă nu va mânca ceva.

Tedi cățelușul plânge și el, așa cum plâng câinii când le mor stăpânii, așa cum suferă câinii când simt că rămân singuri pe lume, fără stăpân.

Îl doare și pe el. Numai noi știm cum ne descurcăm. Seara ne culcăm la rădăcinile unui copac. Tedi a găsit locul. Tot el e pernuța mea. Apoi mergem amândoi să căutăm de mâncare și să cerem ajutor. Eu nu cerșesc ca alții. Nu oblig oamenii să-mi dea bani. Tedi a găsit o foaie albă, cred că un anunț căzut de pe vreun stâlp și o cariocă aruncată,iar eu am scris: Ana, 10 ani, caut oameni să îi ajut la treabă. Tedi mă duce prin diferite locuri. Dar nimeni nu mă bagă-n seamă.

– Vezi, Tedi? Sunt ultima fetiță de pe pământ. Oamenii nu sunt.

Și cum m-ar putea cineva contrazice? Nimeni nu îmi dă măcar 10 bani rămas stingher prin buzunar. Pentru mine ar fi de ajuns. Dacă aș primi 10 bani de la vreo șase oameni, ne-am lua și noi un covrigel. Dar nu am strâns nimic. Iar vânzătoarea nu dă nimic gratis. Nici măcar din milă. Azi am încercat să-i cerem, dar ne-a alungat iar pe Tedi l-a lovit cu ceva în cap iar el, plin de sânge, a fugit. Eu n-am putut decât să mă pun în genunchi, să plâng și să mă rog ca el să se-ntoarcă.

Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Tedi mi-a sărit brusc în brațe. Eu am apucat funia iar el m-a dus undeva. A căutat în niște gunoaie și a găsit niște pâine uscată pe care am împărțit-o. Fiindcă se făcuse seară, ne-am întors la copacul nostru. Dar parcă ceva era schimbat la Tedi. El nu mai voia să-mi fie pernuță. Nici să doarmă nu a vrut. În schimb eu am adormit.

Dimineața a venit, dar parcă numai pentru mine. M-am trezit brusc, l-am căutat pe Tedi, l-am luat în brațe și i-am zis să se trezească. Dar el nu mai respira…

L-am îmbrățișat strâns și plângând în hohote îi spuneam:

– Iartă-mă Tedi pentru rana ta, iartă-mă că am îndrăznit să mai cred că încă mai există oameni pe pământ. Nu, Tedi! Sunt ultima ființă! Mă voi duce ultima la Dumnezeu. După ce voi fi murit de foame și sete, oarbă, îi voi spune lui Dumnezeu tot, îi voi spune aceeași poveste pe care i-au spus-o poate și alții înaintea mea, povestea ultimului om de pe pământ.

Ziarul At-atent. Siria. 28 martie 2019.

Prima pagină. Atentat – 700 oameni morți.

Ultima pagină, într-un colț în josul paginii. O fetiță a fost găsită moartă îmbrățișându-și cățelul.

Ultimul om va fi acela care va oferi ultima îmbrățișare sinceră. Ultimul om nu va fi acela care va muri ultimul, ci acel care va iubi ultimul. Pentru Dumnezeu atunci se va fi terminat omenirea, cu moartea ultimului care va iubi, îmbrățișa și care se va ruga.

Sursă foto cover aici.