Luați-ne orice, dar nu ne luați oftatul!
Ce simplu e sa fii trist și dezamăgit în ziua de azi. Și dacă veselia va deveni, la un moment dat, un act de voință? Nu mă refer la veselia copiilor, bucuria naturală, sau gândirea pozitivă, bazată pe exercițiu și care în esență e cam fake, cu atât mai mult cu cât intri pe automat, după o vreme, când mușchii faciali deprind rânjetul emițător de wellness pur 🙂
Pe de altă parte, e remarcabil efortul plus disperarea deghizată a lui homo contemporanus, disperarea de a fi fericit. Și asta în condițiile în care știm că tocmai disperarea face imposibilă atingerea fericirii. Știți, cum era și filmul acela cu ultima masturbare din viața unui bătrânel, cu toate elementele ajutătare, disponibile în lumea de azi… deci, s-a chinuit moșu’ vreo oră, n-a reușit săracu, apoi și-a dat seama că e ultima dată și a început să plângă în hohote și să strige Adio! Adioooo! Încă nu s-a făcut filmul, dar o să se facă, o să vedeți. O să simțiți chiar! 🙂
Acum altă chestiune – îmi imaginam eu mai demult, o lume în care este interzis oftatul! Nu râdeți, oftatul este ultimul lucru pe care ți-l poate lua un regim! E ca și cum cineva ți-ar confisca ultima suflare, este depersonalizarea supremă! Să fii deportat pentru oftat. Cum ar arăta lumea dacă n-ar exista oftatul sau și mai rău, dacă n-ar exista umorul? Am fi un fel de meta-furnici, hiper-eficiente și neiertătoare? Sau cine știe? Furnicile nu au un umor prea sofisticat, maxim o rudimentară ironie furnicească. Și nici oftatul la furnici nu a fost observat (deocamdată) și totuși ele n-o duc deloc rău.
În altă ordine de idei, îmi dau seama că repetiția istoriei este legata de scurtimea memoriei, dar mai ales de îngustimea minții celor care ajung la putere și au impresia că o să facă ordine, că o să facă și o să dreagă și își freacă palmele gospodărește, de parcă lumea este pentru ei un țarc cu orătănii. Și ei vin pe mormanul de rahat lăsat de predecesori, după ce au promis că mormanul se va diminua, însă după ce ajung la lopată, în cel mai bun caz mută rahatul dintr-un loc în altul. Că dacă e să vorbim serios, mormanul crește, încet, dar sigur.
Dar nu vă faceți griji, natura le aranjează pe toate la locul lor, indiferent cât de grandoman n-ar fi homo savantus. Există o noimă care ne depășește, pe care o numim haos, fiindcă nu suntem în stare să-l descifrăm. Dar trebuie să încercăm, chiar dacă nu vom reuși, trebuie să credem și să-i convingem și pe alții că se poate, altfel nu primim niciun ban pentru cercetări 🙂
De fapt, finanțările se dau pentru ceea ce descoperim pe parcurs, pe drumul infinit spre nicăieri. Asta contează, restul e ceață.