La sfârșitul săptămânii trecute am lansat noua temă a celui de-al optulea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră. Tema a fost legată de Săptămâna Minților Deschise la Radio Guerrilla, cu ocazia împlinirii a 16 ani de Radio Guerrilla, duminică, 29 noiembrie: Care este omul, lucrul sau chiar acțiunea care v-a deschis ultima oară mintea și în ce mod?
Concursul se încheie joi, 3 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 4 decembrie.
Textul lui Cristi este unul din textele finaliste.
***
– Ce-i, Georgele, un Bildungsroman, până la urmă? Că tot ne-am agățat de termenul ăsta în școală mereu când voiam să avem o pauză erudită. Că era despre coalizarea c-un adolescent miop, care ne-a făcut intrarea la domnul Eliade pe profil, sau narcotizarea cu profunzimea deloc tinerească și deloc asemănătoare tinereții noastre, Georgele, a lui Dedalus. Noi nu ne-am războit atât de complet și nici n-am răzbit atât de categoric, dac-ar fi să recunoaștem, nu?
Într-o moment de atunci când nu mai aveai Rondul de noapte, acultai Album de colecție. Să fi fost iarnă, lumina veiozei ignora frigul în becul incandeșcent. Aveai un pahar de whiskey ieftin care te depărta-apropia de la imaginea boemă pe care ți-o doreai, la căști gâjâia în crescendo cu importanța ta pentru tine, Atom Heart Mother.
Toată neînțelegerea și ambîțul ca ceilalți să nu te găsească descriptibil de-a gata au te-au dus într-o cameră nouă, pentru exhibiționism literar. Citeai sporadic, trăiai banal, visai exuberant. O lume de lumi închipuite, greșeli gramaticale, personaje rupte din mici impresii despre rest, experimente. Te credeai bun, dar nu ai dovedit-o vreodată. Și parcă nici n-o voiai, ca nu cumva să se afle contrariul.
Modemul se conecta cu țignal neputincios. Citeam textul încă o dată, modificam ici-colo, simțeam căldura. Sau poate doar alcoolul. După ceva încercări, eram online. 2004. Încă era moca noaptea dial-up-ul, nu știu dacă știți. Un album de muzică-l descărcam în cateva ore bune.
Dar nu d-asta eram acolo, doar. Ci pentru a pune textul nou.
Apăreau și ei, hămesiți sau diafani, unii mai vocali, alții doar îmbietori. Cititorii. Oamenii mei, care nu erau închipuți ( oare? ), răspândiți fiecare într-o cameră, față-n față cu monitorul. Cocorii mei de origami-scriși erau desfăcuți în mintea lor, prin sita părerilor rebusiste. Mă gândila atâta de tare orgoliul, că devenise un ritual onanist. Zi de zi căutam să storc trările în chestii scrise, să mă și să vă transpun în personaje.
Lumea de-a doua zi mă apăsa teribil în mahumreala scriitoricească. Aveam chiar și un pseudo-parpalac, ca o capă flutura în tumultul din minte, când traversam aiurea străzile. Cursuri de matematici superioare, lâncezite cu moțăitul parșiv în palmă. Înfruntat frigul în fumuri pe o bancă de la hipodrom, cu ea, zilnic. Analiza analizelor analizate, discursuri și ipoteze, drame și tentative.
Îmbătrâneam spre un Georgel care urma să treacă prin viața „mai serioasă”, și nu aveam cum ști încă. Un Georgel care se schimba în fiecare clipă. Dar care nu mai era atat de fad, cel puțin nu pentru sine.
Găsisem că pot să mă exprim și că nu e chiar absurd, cu toate ca nimeni din jur n-avea răbdarea de a mă asculta. Nimeni în afară de cei care mă citeau atunci.
Anii au trecut, Georgel a îmbătrânit dar n-a învățat nimic, după cum s-ar zice. El tot crede că trebuie din când în când să scrie câte ceva. Ca un zidar care se uită la o frescă perfectă și-și dă cu părerea avizată: “Ar merge o amorsă”. Că atunci, prin tinerețe, a găsit că poate scrie pe un forum online, ăsta da necaz și bucurie.
***
Sursă foto cover aici.
