Ești ceea ce mănânci, dar mai ales ceea ce gătești cu plăcere.
Împreună cu GRUNDIG, facem de-o carte de bucate chiar aici, pe site-ul Radio Guerrilla. Așa că așteptăm rețeta ta preferată de gătit la cuptor, cu tot cu o fotografie care sa ne facă poftă, la adresa statmajor@guerrillaradio.ro și poți câștiga un super-cuptor încorporabil multifuncțional cu tehnologia HotAero Pro de la Grundig, premiat laIF Awards in 2021 pentru design.
Da, vrem să ne spuneți și cum faceți această reteță, care sunt pașii, dar mai ales vrem să aflăm povestea din spatele rețetei. De ce e ea preferata voastră, ce vă leagă de ea? Cum e procesul de preparare, ce dificultăți întâmpinați, cine vă este sous-chef în bucătărie?
Publicăm toate rețetele primite și, pe 4 noiembrie, adică vinerea viitoare, alegem câștigătorul. Cea mai frumoasă și inspirațională rețetă și poveste îi aduce autorului un cuptor încorporabil multifuncțional GRUNDIG cu tehnologia HotAeroPro, în valoare de peste 1000 de Eur.
Uite, de pâinici cu chilli și merișoare nu credem că am mai auzit, așa că noroc cu Cristina, care s-a înscris la concurs cu această rețetă.
****
Numele meu este Cristina și gătesc de nevoie. Nu s-a transformat în pasiune, dar totuși îmi place să încerc preparate noi și combinații de ingrediente la care mama poate nu s-ar fi gândit niciodată.
Vreau să vă prezint rețeta de pâinici cu chilli și merisoare. Este un preparat comfort food pe care îl pregătesc de obicei în preajma Crăciunului și pe care l-am transformat într-un fel de tradiție. Este inspirată din rețetele Nadiyiei Hussain, care a câștigat The Great British Bake Off în 2015.
De servit de obicei cu familia/prieteni apropiați și o sticlă bună de vin roșu.
Sous-chef momentan este soțul meu, care mă ajută la formatul bilelelor, dar peste 2 luni va veni pe lume fetița noastră, care sunt sigură că va fi foarte încântată să preia rolul în formatul bilelor de aluat.
Ingrediente
4 ouă free-range
1½ lingură lapte
350g făină
7g drojdie uscată
30g zahăr
1 linguriță sare
1 linguriță fulgi de chilli
200g merișoare uscate, tocate
200g unt, tăiat cubulețe
250g camembert în cutie de lemn
To finish
· 1 ou free-range, bătut usor
· un praf de sare mare
· 2 linguri de marmeladă
Metodă
1. Se bat ouălele și laptele într-un recipient. Făina, drojdia, zahărul, sarea, fulgii de chilli și merișoarele se amestecă într-un bol separat. Se face o gaură în gramada de făină, se adaugă mixul de ou și se formează aluatul. Aluatul va fi ușor umed și lipicios, but don’t worry. Se adaugă untul treptat, asigurându-ne că l-am încorporat bine de fiecare dată.
2. După ce am terminat de adăugat untul, se frământă riguros aluatul timp de 10 min. După, se acoperă cu folie și se lasă la frigider, ideal peste noapte.
3. Se pune o folie de copt pe o tavă de copt și se pune partea de jos a cutiei de brânza camembert în mijloc. Pune brânza la loc în frigider.
4. Se scoate aluatul și se pune pe o suprafață acoperită cu un praf de făină. Se rulează aluatul în formă de cilindru și se împarte în 5 părți egale, fiecare parte împărțindu-se la rândul ei în alte 5 părți, obținându-se în total 25 de părți. Fiecare parte se rulează în palmă sub formă de bilă.
Se aranjează 10 bile în jurul cutiei de lemn și apoi celălalte 15 bile în jurul lor, lăsând mici spații între ele pentru creștere. Se acoperă cu folie și se lasă la crescut până se dublează în dimensiune.
5. Se încălzește cuptorul la 190 grade C/170 grade C cu ventilator. Se scoate brânza din folie și se pune în cutia de lemn. Se ung brioșele cu oul bătut ușor și se presară un pic de sare (ideal sare de mare). Se lasă la cuptor timp de 20 de minute.
Marmelada se adaugă peste brânza topită și se servește.
Salivez….
Wow. Just wow