Ești ceea ce mănânci, dar mai ales ceea ce gătești cu plăcere.

Împreună cu GRUNDIG, facem de-o carte de bucate chiar aici, pe site-ul Radio Guerrilla. Așa că așteptăm rețeta ta preferată de gătit la cuptor, cu tot cu o fotografie care sa ne facă poftă, la adresa statmajor@guerrillaradio.ro și poți câștiga un super-cuptor încorporabil multifuncțional cu tehnologia HotAero Pro de la Grundig, premiat laIF Awards in 2021 pentru design.

Da, vrem să ne spuneți și cum faceți această reteță, care sunt pașii, dar mai ales vrem să aflăm povestea din spatele rețetei. De ce e ea preferata voastră, ce vă leagă de ea? Cum e procesul de preparare, ce dificultăți întâmpinați, cine vă este sous-chef în bucătărie?

Publicăm toate rețetele primite și, pe 4 noiembrie, adică vinerea viitoare, alegem câștigătorul. Cea mai frumoasă și inspirațională rețetă și poveste îi aduce autorului un cuptor încorporabil multifuncțional GRUNDIG cu tehnologia HotAeroPro, în valoare de peste 1000 de Eur.

Cristina face un mega cozonac după celebra rețetă a lui Păstorel Teodoreanu, supranumit și “cozonacul literar” sau, da, cozonacul cu 150 de ouă (!).

***

Am trimis o poză cu un cozonac mega delicios ,după rețeta lui Păstorel Teodoreanu, pe care am combinat-o cu rețeta străbunicii mele, care punea și vișine bețive 🙂

Doar așa a făcut mama cozonacul de când mă știu, iar acum îl fac și eu la fel.

Poza poate nu e cea mai cea, însă cozonacul este demențial!

Și rețeta, pe care acum am găsit-o pe internet, dar este cea corectă, pe care o folosesc și eu, iar cu * este pasul suplimentar pe care îl facem noi în familie 🙂

Ingrediente:

150 ouă
3-4 kg faină extra
1 pahar mare (de apă) cu rom alb
1 baton vanilie
1 litru lapte
1/2 pachet drojdie
3-4 lingurițe rase cu sare
3-4 păhăruțe de vin cu unt topit și cald
1 păhăruț untdelemn fin
1.3 kg zahăr tos

Pentru fabricarea cozonacilor trebuie socotite 12 (douăsprezece) ore. De aceea, e bine să fie pregătite toate de cu seara și să te apuci de treabă cu noaptea în cap.

Se strică de cu seara ouăle, punând gălbenușurile deoparte. Albușurile le pui unde vrai, căci ori pui prea puțin (ca o linguriță de omăt), ori deloc — cam totuna e. În gălbenușuri pui sarea, mesteci, pui la rece și te culci. A doua zi: într-un vas foarte curat, pui doi pumni de făina (circa 500 gr) pe care o opărești cu lapte clocotit. Se mestecă cu o lopată anume, de lemn (sau cu un linguroi) și se bate strașnic până se face ca o pomadă, fără nici un gogoloș. Când s-a răcorit (să poți suferi degetul cel mic), adaugi drojdia, pregătită astfel: fărâmițată într-o farfurie adâncă și frecată cu două-trei linguri zahăr, până se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomada, acoperi cu un șervet și pui la loc călduț (nu fierbinte), ca să crească.

În timp ce crește plămădeala (așa se cheama amestecul de mai sus), strecori prin sită gălbenușurile în covată (albie de lemn, foarte curată, uscată și călduță), clătești cu două-trei linguri de apă călduță vasul în care au stat și torni totul în albie. Dacă vrai, pui și o ceașcă de albuș spumă, daca nu, nu pui. Bați gălbinușurile cu strășnicie, adaugi romul și bați, și bați, bați mereu și te bucuri că miroase bine; adaugi apoi vanilia tăiată mărunt și bați înainte până ce plămădeala a crescut frumos.

Când e gata plămădeala, o răstorni pre ea în albie și mesteci până se face una cu gălbenușurile. Pe urmă, începi a pune făina, câte puțin, și a tot mesteca și bate cu lopata, până ce nu mai poți. Atunci, frămânți cu pumnii închiși, până ce obții un aluat potrivit de moale. Când crezi că nu mai încape făina, cântărești câtă a rămas, ca să știi câtă ai întrebuințat, și pui zahărul și untul (care se pune pe foc până prinde o culoare ușor maronie) după proporția: 300 gr zahar la kilogramul de făină și un pahar de unt, plus unul, așa, pe deasupra. După ce a intrat făina, frămânți înainte, punând zahărul, puțin câte puțin, până ce-l pui tot. După ce ai isprăvit zahărul, pui untul (câte un păhăruț) și untdelemnul, întorcând aluatul mereu în aceeași parte (ca să iasă felii).

Frământatul durează două ceasuri.

Pui la crescut la loc călduț, nu fierbinte, acoperit bine, ca să nu se răcească, și lași două-trei ore, până ce a crescut frumos.

*în pasul acesta se pune umplutura dorită: la noi este nucă, cacao, albuș, împreună cu vișine din vișinată, fără sâmburi și bucățele de rahat.

Ajuns aici, pui în formele unse perfect cu unt sleit (o treime din formă), și iarăși acoperit, la loc călduț, aproximativ o oră. Cât timp cresc în forme, se pregătește cuptorul (detaliu foarte important). Când e gata și cuptorul, ungi cozonacii cu ou bătut și presori cu migdale tăiate sau zahăr granulat și, cu “Doamne-ajută”, pui la cuptor, unde stau o oră, o oră și un sfert, cel mult. La cuptor trebuie om priceput, ca să-l cerce, cu făina de păpușoi (porumb), să nu puie cozonacii prea deși, să-i acopere la nevoie ca să nu se pălească, sa le puie “zagneață” etc.

La scosul din cuptor, alt meremeț. Scoți cozonacul, îl scuturi puțintel cu urechea aplecată, să-l auzi dacă joacă. Îl culci apoi cu formă cu tot pe-o coastă, sprijinit de-un lemn. După două-trei minute îl mai scuturi și-l răstorni încetișor, cu binișorul, pe ceva moale și-l legini cătinel și cu mare băgare de seamă, ca să nu se cumva turtească și încruzească!

Abia un ceas după ce i-ai scos din cuptor îi duci în casă și, după două-trei, când sunt bine răciți, îi transporți în cămară. Ca să-i păstrezi bine și multă vreme proaspeți, îi invelești (pe fiecare în parte, se înțelege) în hartie impermeabilă și în șervet gros. Cozonacul făcut după această rețetă trebuie să nu se usuce trei și chiar patru săptămâni.

Poftă bună!

P.S.: Râdeam cu mama într-o zi de faptul că adaosul de vișine din vișinată pe care străbunica mea l-a “inventat”  este ca un omagiu adus lui Păstorel Teodoreanu care scria:

“Aici doarme Pastorel,

Baiat bun si suflet fin,

Daca treceti pe la el,

Nu-l treziti, ca cere vin!”