Așa arată. Exact așa. Chip senin, blândețe în priviri, broboadă neagră, puțin adusă de spate, scundă, aparent fragilă. Poate fi chiar bătrâna pe care ai întâlnit-o în piață, pe care o privești cu drag, îngăduitor, vânzând trei legături de mărar sau borș de casă, și cumperi de la ea pentru că în ea poate vezi bunica de la țară pe care ți-ai dorit-o toată viața, dar nu ai avut bucuria s-o cunoști. Te gândești că o ajuți cumva. Seamănă mai degrabă cu Sfânta Vineri, așa cum mi-o imaginez eu. O mână de om. Nu are pelerină, nu are scut, nu are arme laser, nu are navă spațială, nu zboară, nu știe karate, nu a auzit de Marvel, nu aruncă raze laser cu ochii, nu are cal alb, nu are jeep, nu are armură, nu are doi metri, nu merge la sala, nu vorbește gros, nu are costum mulat pe bicepși, nu este agent CIA sau FBI, nu are ceas de neam prost la mână, nu apare pe prima pagină a ziarelor din Gotham, nu se bate cu pumnul în piept, nu bifează niciun clișeu. Aparent ai de-a face cu o ființă fragilă. Aparent. Și ca ea mai există mii de oameni în țara noastră despre care nu știi că sunt eroi, care nici ei nu știu că sunt eroi, pentru că nu au trăit încă o situație excepțională care să scoată la iveală oțelul din care sunt plămădiți, o situație precum teroarea comunistă care a lovit-o în plin, ani de zile, zi de zi, noapte de noapte, pe bunica din imagine, teroare instrumentată tot de români, de ceilalți români. De ceilalți români. Sau tot de oameni, de ceilalți oameni.
Elisabeta Rizea din Nucșoara nu și-a trădat soțul plecat în munți să lupte împotriva comuniștilor nici când căpitanul Cârnu a atârnat-o de coadă într-un cârlig și a lăsat-o acolo până când părul i s-a desprins de tot de scalp. Până când părul i s-a desprins de scalp. Nici atunci, nici altă dată. A continuat să-i susțină pe luptătorii anticomuniști din munți. Am văzut-o povestind întâmplările prin care a trecut, m-a mirat seninătatea cu care povestea cum, deși torturată și urmărită zilnic, continua să-i ajute pe luptătorii din munți. Și cred că mi-am explicat cumva de unde atâta seninătate: era firesc să facă asta. Era firesc, nici nu s-a gândit vreodată să facă altfel. Așa a fost ea plămădită. Citind cartea-interviu cu ea (împrumutată în studenție de la Bogdan Budeș, mulțumesc!) nu o dată mi-au dat lacrimile. Și recunosc că m-am întrebat nu o dată ce-aș fi făcut în locul ei. Aș fi rezistat? Nu am curajul să zic că da. Nu știu. Cred că doar o situație limită, pe care nu o doresc, m-ar ajuta să-mi răspund la această întrebare. Singură, înconjurată de turnători, cu soțul vânat precum un animal în munți, Elisabeta Rizea a învins trupele de Miliție și Securitate. Nu a cedat. A învins trupele de Miliție și Securitate, nu a cedat, și nu reușesc să înțeleg de ce după 29 de ani de libertate, ca să zic așa, Adrian Păunescu are statuie în București, iar Elisabeta Rizea, în numele tuturor eroilor tăcuți care au învins trupele de Miliție și Securitate, nu. Elisabeta Rizea nu are statuie în București.
„Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să știu că s-a limpezit lumea”, a spus Elisabeta Rizea, a cărei zi de naștere a fost ieri. Cam da. La mulți ani, oriunde te-ai afla, Elisabeta Rizea. Mulțumesc.
Salut si multe multumiri, Adrian! Este cel mai bun articol scris pe acest site. Acestea sunt adevaratele modele, pe care cei tineri nu le cunosc. Ma bucur ca aveti curaj! Sa nu uitam nici de doamna Aspazia Otel Petrescu, nici de: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Marcel Petrisor, Mircea Vulcanescu, Constantin Oprisan, Ion Gavrila Ogoranu, Radu Gyr, George Manu, ieromonahii Arsenie Papacioc, Justin Parvu, Nicolae Steinhardt si nici de zecile de mii de oameni chinuiti si omorati in diabolicul experiment Pitesti, la Gherla, Aiud, Targu Ocna, la Canal si in toate inchisorile comuniste. Si pentru ca ai mentionat de statui: tocmai i-au ridicat una de 6 metri lui Karl Marx, la Trier. Discurs inaugural tinut de Junker. Sa luam aminte!
Multumesc pentru gandurile bune. Asa este. Am facut o campanie in trecut “Noua Colectie de Modele. Secolul XX-XXI” , daca nu ma insel, campanie care avea exact acest obiectiv: identificarea si promovarea adevaratelor modele. Poate o reluam.
Doamne ajuta! Guerrilla ne-ar bucura mult daca ar promova modelele demnitatii si curajului de care tinerii sunt atat de insetati. Ar fi si un semn de curaj pentru voi, in acest veac al piticilor sufletesti. Multumesc!
Toate popoarele ocupate de sovietici au opus rezistenţă comunismului. Dar România a avut cea mai amplă, cea mai sângeroasă şi cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă, care a durat 18 ani… Jertfele partizanilor în munţi şi închisori dă dreptul României să privească demn, cu fruntea sus, celelalte popoare ale lumii, a scris Adrian Briṣcă, el însuṣi unul dintre cei care s-au opus comunismului:
“Dar jurământ aţi depus?
Am depus, […] în camera aia, colea. Erau pe masă: Evanghelia, crucea. Am luat crucea în mână, Evanghelia şi am jurat… Era domnul colonel Arsenescu, era domnul Tomiţă [Arnăuṭoiu], erau nişte doctori, oameni numai de ăştia, cu carte. Şi am jurat că nu voi trăda niciodată. Şi aşa am făcut… Am suferit tot!“ “
As fi mai nuantat, cred. Le da dreptul sa stea cu fruntea sus acelora care au avit curaj sa faca asta. Tot romani au fost si cei care i-au vanat si i-au ucis. De fapt, cred vorbim despre oameni.
Cu ochii umeziți de aceste rânduri iți mulțumesc, îi mulțumesc.