“Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o generație” spune un aforism pe care l am citit cândva într-o culegere. Paradoxal, istoria a curs de o manieră care nu i-a dat șansa să arate ce poate exact celei mai recomandate pentru a educa: femeia. Sortită să facă și să crească copii, femeia a fost tinută departe de tot ce contează în afirmarea personalității și exercitarea voinței: votul, arta, cultura. Femeile există de milenii dar votează de nici 100 de ani. Cât despre accesul la artă, la studiu și la creație, abia în epoca burgheză au apucat să spargă gheața. În sport asta se numește “pornire cu handicap” iar în istorie, “retard istoric”. Și nu vă imaginați că au intrat cu drepturi depline. În școli de artă nu puteau veni decât cu “chaperone”, adică cu o mătușă bătrână, o bonă, o rubedenie…. și chiar și așa nu puteau accede la model nud, la anatomie sau disecții…. era cumva în creierul masculin al planetei ideea că femeile pot să facă artă (“hai, treacă de la noi”) numai cu rol de terapie și calmare a nervilor sau ca adjuvant, în speranța că vor fi mame și mai sensibile decât fuseseră până atunci. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Femeile erau furioase și setoase, și, odată spart digul, nimic nu a oprit șuvoiul. Unde s-a dat “liber la candidate” progresia a fost geometrică. Interesul? Imens. Și bărbații s-au înșelat încă odată. Ei crezuseră că doamnele se vor năpusti la flori. Ei, iaca pozna, cei mai buni pictori de flori au fost tot bărbații, iar femeile s-au orientat către teme îndrăznețe, către compoziție, către aspecte psihologice și sociale – și, când au avut ocazia – către cea mai obraznică avangardă.
Dar hai să facem o scurtă recapitulare. Pe epoci. Acum știm că femei în artă au existat din neolitic. Arheologii au punctat repetat că rupestrele sunt făcute de femei în procent majoritar și că numai viziunea sexistă a făcut să fie atribuite exclusiv bărbaților. Dar ei vânau mamutul în timp ce femeile stăteau în peșteră și pictau cu oxizi. La fel în Antichitate: în baza a ce s-a stabilit că magnifica ceramică greacă era făcută de bărbați, nu știm. Ei erau în agora, la coarnele plugului, unde vreți… la roată erau fiicele și nevestele lor. Plus că știm cu precizie că în Antichitate au și pictat. Ne-o spune Plinius, care nu e fitecine.
Artemisia Gentileschi – Autoportret ca alegorie a picturii
În era creștină au încurcat-o și femeile și bărbații, fiindcă s-a interzis chipul cioplit și bezna medievală a înecat totul. Ceva licăriri se zăresc, totuși, dar acțiune adevărată nu avem decât în Renaștere. Avem primul caz de succes total cu lombarda Sofo Anguisciola, frumoasă, educată, deșteaptă, nevasta de vicerege, pictoriță regală, plină de bani, de discipoli și de comenzi. A trăit 93 de ani și s-a distrat la maxim. Fabuloasă era și Artemisia Gentileschi, fiică de maestru care și-a întrecut tatăl. Apoi treaba se înmoaie doar că să explodeze la sfârșit de secol XIX – început de XX, unde avem efectiv o răzbunare istorică a femeilor. Afirmate odată cu modernitatea și dreptul de vot, femeile dau năvală: Berthe Morisot, care a împărțit pâinea amară a impresioniștilor, americana Mary Cassat, care nu s-a măritat că să poată picta pe săturate, sălbatica și splendida Suzanne Valadon, care a complexat orice bărbat pe lângă care își adia fustele, pictor sau nu….
Suzanne Valadon – Autoportret
Însă, spre gloria noastră, să știți…. românii au pus prima femeie la catedra universitară: Cecilia Cuțescu Stork, născută să fie artistă, liberă și, categoric, șefă a condus cu mână de fier catedra monumentală de la belle-arte, a doua din lume fiind Kathe Kollwitz, pe care kaizerul a refuzat s-o premieze: să lași o femeie să picteze e una, să o premiezi național e prea de tot!
Kathe Kollwitz – Niciodată război din nou
Când modernitatea s-a instalat definitiv, femeile și-au arătat forța. Din nou România, cu școala de la Balcic (alături de Rusia, cu avangarda constructivistă) e campioană absolută. Primele grupuri de amazoane, compacte, excepționale în cantitate și calitate s-au afirmat ca entități culturale de forță, în mod simultan. Au demonstrat că arta nu are sex, iar ideile nici atât. Că există femei care punctează cu forță și bărbați care o fac cu sensibilitate.
Text de: Arina Gheorghiţă, pictoriță, lectoră la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul Femei la şevalet, incepand cu 24 martie.
