Când m-am băgat în proiectul Corona – Earth is living am zis un “Da!” automat. Fără să gândesc prea mult. De fapt a fost așa: m-a sunat Adrian Popescu și m-a întrebat dacă mă bag să coordonez un proiect la care Radio Guerrilla e partener. Mi-a mai zis că e cu biciclete. Probabil de aici și răspunsul automat. După care a trecut o săptămâna în care mi-am văzut de alte proiecte. Nimic legat de acesta pentru că nu eram în București. Însă în lunea dinaintea weekend-ului cu pricina a început nebunia.
Ce trebuia făcut?! Aveam de făcut programări doar pentru câteva sute de oameni care își anunțau intenția de a pedala o anumită perioadă de timp, între 10 minute și o oră, pentru a produce energie electrică ce urma să mențină aprinse câteva becuri care formau textul “Corona – Earth is living”. Mesajul trebuia să rămână aprins 36 de ore. Pentru asta trebuia pedalat fără întrerupere. Aveam la dispoziție 9 biciclete. Începeam sâmbătă la ora 10:00 și ne opream din pedalat duminică la ora 22:00.
Veneau mail-uri la corona@guerrillaradio.ro fără numărul de telefon al celui care dorea să pedaleze. Trebuia să-i scriu înapoi să-i cer numărul. După care sunam. La telefon căutam sa aflu perioada cea mai potrivită pentru cel care dorea să pedaleze. În total vreo 300 de apeluri telefonice. “Salut, Sunt Memo de la Guerrilla. Am sunat să facem programarea pentru Corona Unplugged Earth Day. Când ai vrea să pedalezi? Sâmbătă sau duminică? Dimineață, la prânz, seara sau noaptea? Nu noaptea? Să știi că acolo e mai mare implicarea! Nu? OK. Între 17 și 18 e bine? Nu? Atunci între 20 și 21? Nu știu cât de greu e. Dar vii sigur, da?” Cam așa erau discuțiile.
După două zile mi-am dat seama că e o treabă foarte complexă și greu de dus la capăt. Inițial nu știam că voi merge la eveniment. Credeam că va putea să se ocupe altcineva de implementare, dar am realizat că va fi foarte greu pentru un altul neimplicat. Deja stabilisem o legătură cu cei care se programaseră. Cu toți. Trebuia să mă duc.
După trei zile de sunat aveam cel puțin o persoană programată pe un interval orar. Știam că noaptea va fi cel mai greu. Așa a și fost, deși nu la orele estimate de mine. Credeam că între 2 și 7 va fi cel mai greu de acoperit, însă singurele momente în care a pedalat o singură persoană au fost de la 00:40 până pe la 01:20 și undeva între 07:00 și 08:00.
Sâmbătă dimineața la ora 09:20 am ajuns în Parcul Ioanid, unde avea să se desfășoare totul. Aveam bagaj pregătit pentru a rămâne acolo pentru 37, 38 de ore. Nu se putea altfel. Nu neapărat din cauză de freak control – dar ceva asemănător cu un simț al datoriei față de promisiune exagerat. La 10:00 fix am început. Am fost primul care s-a urcat pe bicicletă. După care, în vreo 20 de minute, s-au ocupat toate. Nu era ușor deloc. I-am ajutat pe toți cu reglatul șeii pe înălțime, le-am dat apă sau ce au avut nevoie. Am încercat să am grijă de cei care pedalau cât mai bine. Sâmbătă după-amiază deja se stătea la rând și am fost nevoiți să punem limită de 30 de minute de pedalat. Au venit colegi din radio, prieteni, ascultători, fani, fane, colegi din echipa Bike FM, necunoscuți. Era bine.
A venit seara. A adus un concert la apus. A venit noaptea. A apărut și oboseala. Cei programați veneau conform listei. Chiar mai mulți. La ora 4 și ceva m-am dus să dorm un pic, dar am rugat pe cineva să mă trezească înainte de 5 sau dacă e să nu mai pedaleze nimeni. Oi fi dormit. Nu prea știu. La 5 veniseră cei programați. Mi-i amintesc. Erau trei. Între ei, un tip masiv cu ochi de blând. Mi-era frig de la oboseală. M-am dus înapoi în mașină să mai dorm un pic. Am rugat să fiu trezit dacă rămâne doar unul ca nu cumva… N-a fost cazul. La 05:40 am ieșit din mașină. Suficient somn. Veniseră doi prieteni. Am stat cu ei până după 7. La 8 s-a aglomerat iar. M-am băgat în mașină să mai dorm un pic. Dar chiar că doar un pic. Avea să fie ultimul somn.
După care s-a aglomerat iar, dar atmosfera era chiar foarte faină. Nu știu când a trecut ziua. Știu doar că la un moment dat am intrat în modulul pilot automat. Seara la ora 20 a fost un super concert Moonlight Breakfast la care s-a adunat foarte multă lume. Cei care pedalau stăteau chiar în față scenei. Frumoasă imaginea. La ora 21:07 s-a terminat concertul. Mai era un pic și reușeam. Să pedalezi 36 de ore neîntrerupt pentru a ține mesajul Corona – Earth is living aprins. Mai era un pic. Am pregătit repede finalul. A venit ora 22. Mi-a fost teamă că o să plâng. N-am plâns atunci dar acum lăcrimez. Reușisem. Cu toții. Era… wow!
De fapt eu am scris tot ce e mai sus pentru că vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în povestea asta. Recunosc că m-a impresionat implicarea fermă și foarte serioasă a celor care astfel au ales să serbeze Ziua Pământului. Repet: nu era ușor să pedalezi. A fost chiar mai greu decât s-ar fi crezut. Mi-au spus-o mai mulți. Acum când scriu aceste rânduri e miercuri. Au trecut trei zile de când s-a terminat și îmi dau seama că nu s-a treminat nimic. E doar începutul.
Bravo pentru un eveniment frumos si bine organizat! Abia astept sa fac parte si din alte proiecte!
Mi-a placut inițiativa si implicarea tuturor celor prezenți acolo dar mai ales a ta, Memo. Am pedalat și eu 35 minute Duminică dimineața, dupa care a trebuit să ii las si pe alții pentru că începuseră să tot vină. Nu știam că există premii cand am mers acolo, dar la fața locului am aflat că am câștigat o ladă frigorifică Corona. Mai este cazul să aștept să vină premiul sau să ii spun: good bye ? 🙂 Am lăsat adresa de email si aici.
Salut sunt Cristi, am scris acum 2 zile un mesaj aici (aveti o eroare pe site deoarece apare ca e scris acum 2 săptămâni), legat de premiu. Am vrut doar sa anunț ca azi 11 Mai 2018 a ajuns si premiul – lada frigorifica Corona. Mulțumesc. 🙂