Am ajuns vinerea trecută la Leipzig foarte răcit, cu febră și frisoane. În avion, cu puțin timp înainte de aterizare, am fost anunțați că, din cauza unei căderi serioase de zăpadă, nu putem ateriza, nu în sensul că n-o să mai putem ateriza niciodată, sigur că o să putem ateriza, însă doar după ce ne mai învîrtim puțin prin aer, măcar vreo 15-20 de minute, timp în care nemții își vor fi aranjat, ca de sărbătoare, pistele. Așa s-a și întîmplat. Am aterizat în cele din urmă și, de la aeroport, am mers direct la KUB Galerie, unde a fost o lectură de poezie, cu autori români de toate vîrstele, de la Ana Blandiana și Nora Iuga pînă la cei din generația mea sau chiar mai tineri. Lectura a fost condimentată, audio, de trilulilurile unui moșulică ce-i zicea din gură și din cobză, nu era cel mai mare rapsod pe care puteai să îl întîlnești în această viață, însă era o pată de culoare, la fel și harta României conturată din cîrnați, plus ceșcuțele de tărie aranjate frumos pe jos, însă nu toată lumea a reușit să le ocolească. Poetul Dinu Flămând nu le-a observat și le-a luat cu bombeurile ca la popice, dar nu chiar pe toate. Lectura s-a întins pînă după miezul nopții. A fost o sală plină, cu public empatic, s-a aplaudat, a fost foarte bine.

A doua zi, sîmbătă, n-am mai ieșit din casă, m-am simțit foarte rău, frisoane, febră, tot tacîmul ăsta gripal. Toată ziua a nins și a viscolit, și am regretat că starea mea de sănătate m-a făcut să ratez seara de proză a autorilor români și evenimentul Balkan Nacht de la UT Connewitz, unde au cîntat cei de la Subcarpați, reușind, din ce mi s-a povestit, să ridice sala în picioare. Chiar și directorul Leipziger Buchmesse, Oliver Zille, a dansat de mama focului.

Am reușit să ajung la tîrg abia în ultima zi a tîrgului, cînd am avut un eveniment la cochetul stand albastru al României împreună cu poeții Robert Șerban, Denisa Comănescu și Nicolae Prelipceanu, alături de „nemții“ Ernest Wichner și Jan Cornelius, autori și traducători, care ne-au prezentat publicului german.

Dincolo de cărți și autori, tîrgul de la Leipzig este spectaculos mai ales prin atmosfera pe care o fac personajele Manga Comic Convention, despre care am scris puțin aici.

Pentru că am fost prea puțin prezent, fizic, la această ediție a tîrgului de la Leipzig, i-am rugat pe cîțiva prieteni (scriitori & organizatori) să îmi spună impresiile lor despre tîrg.

ROBERT ȘERBAN

Din câte am tras cu urechea şi cu mouseul, aflu că Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig este cel mai spectaculos de pe continent. Prima dată am ajuns la el acum vreo şapte-opt ani, împreună cu Daniel Vighi, şi amândoi am fost năuciţi de ceea ce am văzut: zeci de mii de oameni umpleau la refuz tramvaiele, autobuzele şi trenurile subterane ca să vină în târg. Dintre ei, mii şi mii de tineri veneau îmbrăcaţi în personaje din cărţi ori din filme „turnate” după cărţi, cu costume care mai de care mai spectaculoase, mai aproape de chipul şi asemănarea celor pe care îi întruchipau. Eram ca într-un basm ce se întindea pe mii de metri pătraţi, în care ne plimbam nu doar printre standuri editoriale doldora de tipărituri, ci şi printre împărătese şi regi, soldaţi din toate timpurile şi extratereştri din întreg universul, piraţi şi dictatori, zburătoare de tot felul şi bipezi dintre cei mai înfricoşători, animale cu mai multe capete, picioare şi cozi, ori fiinţe pe care pur şi simplu habar n-aveai de unde să le iei, căci imaginaţia are, uneori, la unii dintre noi (mă înscriu, din solidaritate, între ei!), niscai limite. Aşa că abia am aşteptat să mai vin la târgul de la Leipzig, iar norocul (sub forma a două cărţi traduse, în germană, de domnul Gerhardt Cseika şi apărute la Pop Verlag) mi-a surâs taman când patria fu, iaca, invitată de onoare. Avuserăm un stand mare şi mişto, gândit şi realizat de arhitectul Attila Kim, plătit de Ministerul Culturii, o mulţime de scriitori invitaţi şi de evenimente, care mai de care mai cu casa-nchisă, la care fu full, cum zice englezu’.

Presa germană a relatat din plin evenimentele organizate de ai noştri, a făcut interviuri, reportaje, relatări de la evenimente, transmisii în direct. Am văzut cu ochii mei pe „sticla“ nemţească, seara, la hotel, autori români vorbind la importante posturi de televiziune. Editurile germane au publicat, multe cu sprijinul ICR, mai bine de 40 de titluri traduse din limba română, ceea ce a fost un boom. Sau un zoom, cum vreţi să-i spuneţi. Scriitorii prezenţi la Leipzig, cu care am stat de vorbă, mi-au confirmat ceea ce am constatat şi eu: pentru România, târgul a fost un succes. Şi asta, în primul rând, prin prisma interesului arătat de public şi de presă. Dacă şi standul ar fi fost poziţionat mai bine, mai aproape de intrarea-ieşirea principală în hala 4, ori, de ce nu, în centrul halei, sunt convins că ar fi fost şi mai şi. Dar a fost foarte bine! Deşi a nins, a viscolit şi a fost o vreme execrabilă, miile de personaje au luat, şi anul acesta, târgul cu asalt. Nu m-am săturat privindu-i şi trăgând sute de poze. M-am lăsat dus ceasuri întregi în această magie pe care, iată, cărţile o nasc chiar şi pe vreme groaznică. Şi în vremuri deloc propice pentru invitata de onoare a târgului de la Leipzig. Şi nu mă gândesc la Georgia…

IOANA NICOLAIE

Ca să merg la aeroport m-am trezit nu mult după miezul nopții și-am zburat cu escală, cât să fugi tare printr-un terminal nesfârșit, fiindcă seara, la târg, când se trage lumea spre ieșire, ai de vorbit puțin despre literatură, în Leipzig, unde țara e invitată de onoare și tocmai ți-a ieșit o carte-n germană la un editor care se luptă, ultimele patru săptămâni n-am dormit nicio noapte, zice, trăiesc fiindcă există perfuzii; și stăm la stand, și răspundem, unii punem insignă rezist, vedem jurnaliștii, numai și numai străini, căci vreo patru tv-uri românești mint, defăimează, manipulează, iar literatura n-are de-a face cu asta, țara invitată a venit mereu cu ministrul culturii, nu și acum, și cu diplomați a venit, nu cu un spectru care ronțăie cuvinte de lemn, și-a mai venit…, dar astea-s alte povești, nu și-ale noastre, noroc cu ambasadorul german strecurat în public la mai multe lecturi, nu și când apare fasolea, sărmăluța, zacusca și oful poetic cântat abitir, de țara devine deodată prea grea, ne dor tălpile de la cum am rămas în picioare, senvișuri n-apucăm să ne luăm cât e ziua de lungă, e ca un magnet țara asta, iar noi pilitură, și mergem cu tramvaiele, un băiețel cu pistrui ne fixează, ce limbă-i asta, și ninge-n Leipzig, e ger, într-o noapte, după maratonul de proză, ne ducem pe-un trotuar de ghețuș și ne gândim la fracturile țării, ce de fracturi, cum să le poți vindeca?, patru zile din viață i-am dat, gratis i-am dat, de fapt cinci, dacă-i viscol nu se mai zboară, stăm la rânduri enorme, ore-n aeroporturi, nopți, redirecționări prin alte orașe, doar, doar o să ajungem acasă, doar, doar, n-o să înțepenim cu avionul în aer, tocmai deasupra țării cu pista de aterizare mult prea înghețată.

HORAȚIU DECUBLE

Târgul de carte de la Leipzig impresionează, an de an, prin afluxul de vizitatori nu doar la standuri – unde nu se fac chilipiruri, pentru că la târg nu se pot cumpăra cărți, vizitatorii putând doar să se informeze –, ci mai ales la manifestările conexe, organizate în oraș în diverse instituții de cultură. Anul acesta, prezența – în număr uriaș – a adolescenților veniți să-și regăsească idolii din creațiile comics, manga, anime etc. a atras în mod special atenția, dar și oferta țării invitate, România. Standul românesc a avut parte de un spațiu dedicat suficient de mare, încât să poată expune o ofertă cuprinzătoare de titluri, din cele mai variate domenii: lirică, proză, eseu, literatură pentru copii, artă, istorie etc. Din păcate, traducerile în germană au ocupat o singură masă, nefiind într-un număr atât de mare, ceea ce poate fi un semnal pentru schimburile culturale încă insuficient stimulate între Germania și România. Majoritatea autorilor traduși a fost prezentă la târg – Gabriela Adameșteanu, Nora Iuga, Doina Ruști, Denisa Comănescu, Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Matei Vișniec, Filip Florian, Florin Lăzărescu, Cătălin Mihuleac, Varujan Vosganian, Robert Șerban, Iulian Tănase, pentru a numi doar câțiva –, ceea ce indică efortul organizatorului român, Ministerul Culturii, în colaborare cu ICR și Ambasada României de la Berlin, de a reflecta obiectiv evoluțiile actuale din literatura română. Lecturile, lansările și discuțiile organizate la stand sau în alte spații expoziționale au fost în general bine vizitate, mulți autori traduși recent putând oferi și interviuri edificatoare – despre universul lor epic sau liric, despre relația dintre scriitor și societate etc. – posturilor de televiziune sau radio germane interesate.

Întrebarea inevitabilă și recurentă din partea jurnaliștilor germani a vizat însă problema corupției din România. Nu știu cum va fi răspuns fiecare dintre cei intervievați, dar deja interesul constant al jurnaliștilor pentru această temă dă dimensiunea percepției României în afara granițelor. Probabil că dacă Justiția din România n-ar fi, de un an și ceva încoace, sub asaltul continuu și concertat al unor trusturi media românești și al coaliției de guvernare, atunci întrebările adresate la Leipzig scriitorilor români ar fi vizat mai curând sentimentul naturii în epoca plasticului sau spiritualitatea ciobanului român care face transhumanță ghidată prin GPS. În concluzie: cu oricât drag ne-a întâmpinat gazda, noi tot stingheri ne-am simțit, iar până va găsi scriitorul român răgazul de a scrie elegii ecologice de genul Poetul și petul, tematica sa va rămâne arvunită, de voie, de nevoie, domeniului politic.

LUMINIȚA CORNEANU

Leipzig 2018, proiectul drag, proiectul pentru care am muncit vreo 3 ani o mulțime de oameni, e în mintea mea un film încețoșat de amețeala continuă provocată de oboseală, iar imaginile care se perindă pe ecran sunt oameni mulți, mulți, în splendidul stand albastru al României, noi, uimiți de sălile pline din fiecare seară, ZDF la 9 dimineața în stand ca să înregistreze un interviu cu un scriitor român, informația că am fost în prime time la principalul jurnal german de știri, trecută din om în om cu bucurie și mirare, eu tremurând de agitație și prietenul salvator care întreabă ”ce să-ți aduc? apă”, și chiar aduce; apoi ”cine a făcut standul, este extra-ordinar”, așa, pronunțat în două cuvinte; celălalt prieten, care mă îndeamnă ”zâmbește”, colegii alergând cu hârtii de semnat după un invitat; s-a făcut două noaptea și încă nu am adormit, mic dejun la 8, la 9 deschidem standul pentru curățenie, ”nu zboară nimic de pe aeroportul din Frankfurt”, ”bravo, felicitări” și mai multe îmbrățisări decât am primit vreodată de la scriitorii români. Și un Oliver Zille, directorul târgului, excepționalul prieten al României căruia îi datorăm prezența noastră la Leizpig ca țară invitată, foarte impresionat de mulțumirile mele sincere. Patru zile amețitoare. Uitându-mă însă în presa germană, se pare că a meritat.

Fotografii de Mircea Struțeanu