- Te trezești dimineața și îți ia cel puțin zece minute să îți faci cafeaua și cincisprezece ca să mănânci ceva. De obicei, servești o țigară.
- Ai treizeci de ani și locuiești cu părinții. Ești un băiat deștept și filozofezi la bere, dar nu îți poți alege singur picăturile nazale.
- Ai o prietenă. Nu mai ai o prietenă. Amândoi mergeți la terapie.
- Îți dai seama că ești gay și te combini cu un tip din Ferentari. Din când în când, auzi niște ortodoxo-naționaliști urlând că distrugi tradițiile. Nu îți dai seama exact de unde se aud chestiile astea.
- Mergi la mai multe parastase decât la aniversări. Familia îți aduce aminte de ce ai ezitat atât de mult să îți întemeiezi una. Invariabil, se discută despre comunism și cineva plânge. De undeva apare sigur un popă. Îți urăști viața.
- Cineva îți dă la un moment dat să duci un pachet cuiva necunoscut. Ți se pare absolut firesc să faci asta.
- Ai șasptesprezece ani și mergi la școală. Spargi din greșeală bustul unui dictator și asta îți schimbă toată viața.
- Lucrezi într-o uzină. Afli că se privatizează și te gândești să o salvezi donând spermă la o bancă de spermă. Te gândești că poate mama ta e mândră de tine.
- Te cheamă Marilena și decizi brusc să te sinucizi, chiar dacă cineva ți-a dedicat o melodie de Elvis la radio.
- Ești bătrân. Ai nevoie să ajungi la spital. Ești plimbat dintr-un spital în altul. Te gândești că e un purgatoriu și că de la numele tău ți se trage totul.
Mi-a placut foarte mult articolul. Abia acum l-am descoperit. Felicitari! 🙂