Cuvinte spuse la momentul potrivit

Pe 16 aprilie sărbătorim Ziua Internațională a Vocii. Odată cu revenirea Guerrillei de Dimineață după săptămână lor luminată și liberă, matinalii i-au întrebat pe ascultători care sunt cele mai importante cuvinte pe care le-au zis sau pe care le-au auzit. Cuvinte simple, dar care puse în context, schimbă lumea.

Ascultătorii ne-au scris mai în glumă, mai în serios:

 

Sâmbătă am zis amândoi “da”

Contul dvs. a fost creditat cu suma de xxx 🙂

Cele mai importante cuvinte au fost în clasa I când nu pricepeam ce e cu lecțiile și ce vor de la mine. Ai mei mi-au spus că nu e obligatoriu să le fac pentru că este nevoie și de gunoieri pe lume. Nu am mai repurtat discuția asta niciodata si acum sunt chirurg.

Cele mai importante cuvinte sunt “nu aveți temă”

Când am primit un diagnostic sever majoritatii cunoștințelor le-a “picat fața”. Doar două persoane mi-au spus simplu: Dumnezeu e mare și e bun. Și într-adevăr așa este!😀

“Este fetiță!” ❤

Poate nu cele mai importante cuvinte, dar ceea ce m-a emoționat recent e ceea ce mi-a spus cea mai bună prietenă a mea (de 23 de ani) după ce i-am dat cadoul de Craciun: “Imi place, mulțumesc mult, mă face fericită!”.

Uneori un gest face cât o mie de cuvinte frumoase deolaltă. Pentru mine cele mai frumoase “cuvinte nerostite” au fost atunci când eu impreună cu iubita mea am oprit cu motoarele la semafor unul lângă celălalt și ea, luându-mă de mână , a mimat din buze un “te iubesc”.

Cu Dumnezeu înainte! Sunt cuvintele de încurajare ale mamei când sunt într-un impas sau o situație pe care nu o pot schimba. Când mi-a zis prima oara așa, am simțit o așa ușurare de povară.

La maternitate: Nu aveti gemeni. Felicitări, aveti tripleți! 😉

Când ești pe motor, imaginează-ți că ești invizibil.

Profesorul meu de mate din liceu, cu care nu m-am înțeles deloc, dar ne spunea că “oricât de mult te-ar rostogoli cineva, oricât ar vrea să te încurce trebuie să găsești rezolvarea, să dai raspunsul, să cazi în picioare” – cred că a e cel mai important cu ce am ramas de la el.

Mie mi-a zis un fost șef când încerca să mă convingă să mă mut cu familia într-un oraș nou și să accept job-ul propus de el “curaj găină că te tai”. Chiar dacă sună comic și înfricoșător în același timp, cuvintele ăstea m-au făcut să am curajul să las tot, să îmi iau familia și să ne aventurăm într-un oraș nou unde nu cunoșteam pe nimeni, în afară de viitorul șef.

Cu emoție îmi amintesc primul 10 într-o teză la matematică, primit de la cel mai drastic și iubit profesor de matematică din liceu, Buruiană Petre, împreună cu “autograful” acestuia însoțit de cuvintele “de la ridicol la sublim nu e decât un singur pas”. Am înțeles în timp de ce oferea extrem de rar nota 10 și de ce cuvintele lui au păstrat peste ani această încărcătură.

Te iubesc, mămico ce ești!

1 comentariu
    Georgiana

    Words do have power. Proful de mate din liceu ne-a spus la inceputul clasei a 12-a asa: “De ce va inghesuiti toti la Automatica fara sa va ganditi ce va pasioneaza cu adevarat? Alegeti ceea ce va place si faceti-o la nivel cat mai inalt. Si tineti minte: Intotdeauna cel mai bun tamplar va fi mult mai apreciat si o va duce mult mai bine decat cel mai prost inginer.” Importanta lectie de viata intr-un moment cheie. Au trecut 15 ani de atunci si inca imi amintesc perfect cuvintele lui. M-au ajutat enorm, m-au motivat si ghidat in drumul meu profesional.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine